De același autor
Prezidentiabilul maghiar se considera un candidat loial, curajos si intelept. Romanii i-au apreciat decenta, dar l-au votat ca si in alti ani. Adica aproape deloc. Nici nu era nevoie. UDMR-ul are mereu o minoritate confortabila care-i da voturi pentru ca-i apara interesele. Si nici nu putea fi altfel.
La UDMR lucrurile mergeau dupa un ceas interior al carui clopotel ii scotea la rampa, la ore fixe, pe liderii partidului, pentru a pune lucrurile la punct. Ei citau norme europene, practici democratice, invocau experienta unui spatiu cultural greu accesibil colegilor din alte partide. Pareau mai decenti, mai cultivati si chiar mai buni vorbitori de limba romana decat multi alti colegi parlamentari, altminteri plini pana la satietate de fraze nationaliste.
Experienta de sange din martie 1990 parea sa fi indepartat irevocabil UDMR-ul de Ion Iliescu si de substitutii acestuia din fruntea partidului. Incidentele din Targu Mures, discursurile sovine ale membrilor PDSR, complicitatea cu partidele extremiste si nesfarsitele imprecatii la adresa dusmanilor de tara, toate acestea taiasera posibilitatea oricarei cai de intelegere cu PDSR. Nu ii desparteau numai principiile, ci si limbajul, stilul de viata, orizontul pe care-l scrutau. Relatiile privilegiate cu mediile europene, importanta pe care o dadeau altii mesajului lor politic ii scoteau din ungherul celor 7 procente electorale, transformandu-i in adversari de temut, dar si in parteneri confortabili. Chiar si cererile lor excentrice, de pilda modificarea articolului 1 din Constitutie, pareau sa fie legitime, pentru ca veneau din partea unor oameni care stiu ce se face si, mai ales, ce nu se face in lupta politica.
Cu aerul acesta curajos si intelept, de martiri ai bunului simt si ai democratiei, leii din UDMR au reusit sa tina guvernarea pe jar timp de patru mandate. Intre timp, leii au evoluat. Daca vreme de sase ani au fost adversari neimpacati si motivati ai puterii, insangerand arenele parlamentare cu insistenta lor de a impune rigoare si moralitate in lupta politica, din 1996, ei au gustat din mierea puterii. Atunci ei au legalizat concubinajul cu partidele din Conventia Democrata, intrand la guvernare.
S-au multumit, e drept, cu posturi de mana a doua. Parea o casatorie mixta de succes. Neinsemnatatea atributiilor guvernamentale a plasat UDMR-ul in rolul confortabil si paradoxal de critic al puterii. O explicatie a acestei atitudini fata de primii care le-au dat importanta si i-au scos din provincialism etnocentric a fost schimbarea politicii europene fata de Romania. Ungurii veneau de obicei cu anvergura lor europeana, prinsi in siajul tuturor delegatiilor oficiale care monitorizau Romania. Insa tonusul acestor controale scazuse, dupa ce ungurii ocupasera locul in guvern.
UDMR-ul pierdea din autoritatea pe care le-o dadeau comisarii europeni si trebuia sa gaseasca o iesire. O noua iesire la rampa, mai ales ca devenise clar ca fosta coalitie va pierde la scor. Si a venit si momentul cand leii de plus au iesit din iarna, momentul protocolului cu PDSR. Un PDSR plin de zgura discursurilor nationaliste, fortat de prezenta lui Vadim Tudor in finala pentru presedintie sa-si curete limbajul de sovinisme si antimaghiarisme. E greu de stiut ce au promis dinozaurii din PSD leilor de carpa din UDMR. PSD-ul nu a devenit mai putin nationalist. O demonstreaza prin inversunarea comica si inutila cu care s-a impotrivit aplicarii Legii statului maghiarilor, prin politica anti-CEFTA, de a impune taxe produselor alimentare de import, prin incetineala cu care pune in aplicare Legea administratiei publice locale, prezentata drept marele succes al UDMR-ului, dupa sarutul fratesc cu PSD. Marea schimbare a venit din partea leilor ochelaristi. Schimbare brusca, dar de inteles, dupa ce s-au fortat atat sa stea drepti si sa aiba accent democrat. Ei au demonstrat ca e greu sa fii european cu gura plina si ca, in spatele lentilelor, raman niste pradatori de temut. Au primit o lege a administratiei publice care nu se aplica decat pe-alocuri, pe unde se aplica si-nainte. Au negociat ca niste precupeti functii obscure prin judete. Au scos bani pentru un patinoar si cateva spitale. Au primit inapoi cateva dintre proprietatile bisericii reformate sau catolice. Dar, cu o vadita lipsa de interes, au ocolit dezbaterile despre democratizarea Romaniei, preferand sa bata placuta cat e calda.
Apoi, cu privirea spre electorat, au spus ca au primit mai mult decat le-a dat fosta coalitie. E drept, in culise, unii dintre UDMR-isti isi descoperisera bosa afacerilor care merg mai bine de cand ii prezinta drept democrati pe Vacaroiu sau Cozmanca pe la diverse reuniuni internationale si da PSD-ului certificate de buna purtare europeana. Leul cel timid a dovedit ca ochelarii sunt doar un obiect de recuzita. El apara legea dreptului la replica mai ceva ca Pascu, spunand ca e democrata, si se impotriveste proiectului de lege care prevede ca demnitarii sa-si publice averile. Iar daca il intrebi de ce si-a pus ochelarii, iti va raspunde cu siguranta: Ca sa te vad mai bine. Fara sa mai vada ca de la o vreme a devenit un PSD mai mititel, vorbitor de limba maghiara. Ighen!
