Politica si filantropie

Se spune ca înaltii functionari chinezi aveau maneci largi la kimonouri pentru a nu fi acuzati ca au pus mana pe banii de mita. Urmand ba modelul chinez, ba cel occidental, dupa 12 ani de zbateri democratice si revolutionare în tranzitie si posttranzitie, fiecare politician pare sa fi învatat o lectie importanta de la economia de piata, clientul nostru, stapanul nostru. Intr-o civilizatie a consumului, doctrina clientului, mai cu seama a banilor pe care-i aduce cu sine, este piatra de temelie a fiecarui partid. Nu la bugetul de stat, acolo contribuabilul e cel care pune umarul, ci la bugetul de partid. Politicianul care si-a pierdut clientul si-a pierdut si carisma. Orice contabil de partid stie ca un partid fara clienti este un partid fara consumatori. Dispare ca fumul. Dupa cum s-a vazut, oamenii de baza sunt pusi la treaba, în functii de raspundere si mare deschidere financiara, prin regii sau companii de stat, pentru a contribui la bunastarea partidului. Parlamentarii si consilierii locali care manevreaza banii statului sunt persoane bine situate în partid, mereu disponibili pentru recompense si promovari. Ei dreneaza cu firmele lor tot ce misca-n tara asta, raul, ramul. Insa are si bugetul, ca e de stat sau local, o limita. Nu poti fura chiar totul, desi, dupa cum o duc unii, s-ar zice ca merita sa încerci.
Asa ca s-au inventat sponsorizarile, ciupite de ici-colo, de la persoane importante care se joaca pe degete cu miliardele din banci sau împrumuturi. Cum circulatia banilor publici în natura, deci spalarea lor, trebuie sa scape vederii de cartita a Curtii de Conturi, s-a împamantenit un tabiet care-i protejeaza pe politicieni de o prea mare apropiere de sursele sulfuroase ale banilor electorali. Filtrele ecologice ale finantelor de partid se numesc fundatii si nu exista partid la umbra caruia sa nu fi crescut adevarate ciupercarii. Cum sa tai mana, daca nu a atins banul? Nu spunea presedintele Iliescu, referindu-se la una dintre donatiile urat mirositoare din campania electorala din 2000, ca sponsorizarea nu are legatura cu activitatea sponsorilor?
Acum cateva saptamani, primarul general al Capitalei, Traian Basescu, facea o afirmatie socanta. A spus ca PD ar fi cheltuit în campania electorala de 10 ori mai multi bani decat a declarat în Monitorul Oficial. Afirmatia, cu iz penal, a redeschis timid discutia despre finantarea partidelor. Cum, de ce, de unde primesc bani partidele, se întreaba, de la o vreme, societatea civila, frumoasa fara corp a democratiei romanesti. Se întreaba de una singura, îi place sa fie mirata.
Dupa o calatorie prin infernul finantarii partidelor în ultima campanie electorala, Asociatia Pro Democratia a publicat o situatie care ar trebui sa dea de gandit si Curtii de Conturi, si alegatorilor. Conform acestei contabilitati, toate partidele au spalat bani în campania electorala. Uneori raportul este de unu la zece între cifrele declarate si cele cu care s-a jonglat în realitate. E vorba de multe milioane de dolari cu care s-a pavat drumul votantilor la urne. Acesta pare sa fie si raportul între libertatea de exprimare a politicienilor si dependenta lor fata de clientela politica.
O crima aproape perfecta. In timp ce societatea civila face simpozioane si tine momente de reculegere, cooperativele umanitare ale partidelor lucreaza cu cuptoarele încinse la rosu. In Romania functioneaza vreo 30 de mii de fundatii. In comuna Vama din judetul Suceava erau înregistrate, pana mai an, vreo 50 de fundatii pentru protectia copiilor strazii. 50 din cele 1.600, cate erau în tot judetul. Numarul copiilor strazii din Suceava era, la acea vreme, de 1.300. Cine spune ca romanul nu da în branci sa construiasca un viitor de aur pentru copiii strazii? E drept ca la aceasta inflatie de fundatii, filantropii aveau si alte activitati, cum ar fi importul de masini scutite de taxe vamale. Doar erau pentru asociatii caritabile! Si pentru ca drumul spre iad e pavat cu bune intentii, mai toate fundatiile se dau de caritate, democratie, prietenie cu poporul lapon sau de protectie a animalelor. Inenarabila Minodora Ilie, un fel de ornament pentru vreo cinci guverne, a înfiintat Fundatia Omenia care primea sponsorizari de la vestitul Sorin Beraru, implicat în "afacerea CICO". Vestitul Ristea Priboi, cel care de la DIE ar fi urmat sa treaca la comisia SIE, si din ofiter securist voia sa devina strateg al democratiei, a fost si el presedinte de fundatie. Adica, al Asociatiei Române pentru Educatie Democratica. Nu se stie cati bani a chivernisit consilierul lui Adrian Nastase prin anii '90, cert este ca premierul, pe vremea cand era în opozitie, a fost mereu aproape de fanii sai, cu cateva carti lucioase si luxoase, platite cu banii fundatiei.
Asociatiilor pentru protectia copiilor strazii le-au facut o concurenta serioasa cele pentru mituirea politicienilor. Acestia nu mai colecteaza banii direct, îi primesc prin tunelul fundatiilor caritabile, din subteranele economiei tocmai în manecuta alba a contabililor, care trec în hartoagele lor, la capitolul "Venituri", bani impecabili de curati, mirosind înca a detergenti. Si, pana nu se va sti cat de adanca si neagra este aceasta economie politica, pana nu se va sti ce s-a cumparat cu banii de sponsorizari, taceri, complicitati, comisioane, comenzi grase si licitatii trucate, nu vom sti nici cine e regizorul si cine este scenaristul circului politic romanesc. Si prea curand nu vom sti!