Reconcilierea cu coruptia

Dusi de ale vietii valuri, dar si de criticile demnitarilor straini de care depinde biletul pentru Europa, în birourile propagandistilor de partid si de stat a fost resuscitat vesnicul pretext de reconciliere nationala, coruptia. Lupta împotriva coruptiei, pentru a evita echivocurile. A fost nevoie doar de reîncalzirea discursurilor fostului locatar de la Cotroceni, Emil Constantinescu, si el gura bogata cand venea vorba de starpirea coruptiei. Atunci, ca si acum, sub perdelele de vorbe din jurul coruptiei, mai toate actiunile împotriva coruptilor s-au transformat în fum.
Ion Iliescu si Adrian Nastase ocupa tribunele si microfoanele, promitand spagii razboi total. Ei cheama partidele sa-si stranga randurile, sa-i înlature pe corupti, oriunde s-ar afla ei. Dupa sefii de la Cotroceni si Victoria, un potop de lideri de partid, sindicate, asociatii si tribuni critica artagosi coruptia. Coruptia altora. Dreptu-i, criticile nu sunt urmate de executiile în masa promise de Corneliu Vadim Tudor în campania electorala, dar nici liderul PRM nu o duce prea bine acum, vazand ca si aceasta bijuterie electorala, "Jos Mafia", îi este samavolnic rapita.
Cu atatia luptatori anticoruptie, coruptii au devenit invizibili. Ion Iliescu, cu voia dumneavoastra primul pe lista luptatorilor împotriva coruptiei, porneste tot de unde stie el mai bine. De la materialismul dialectic si marxism-leninismul stiintific. Coruptia, spune el, e o emanatie a capitalismului. Si stim bine ca e greu sa te pui cu emanatiile. Politistii, judecatorii, politicienii si bancherii, adica oligarhia coruptilor, tind sa preia haturile tuturor afacerilor interne, spune Ion Iliescu. Presedintele a tras de mai multe ori în aceste umbre fara nume, însa nu si-a ridicat privirea catre nimeni. De teama, probabil, ca nu va gasi în jurul sau om care sa nu se simta cu musca pe caciula. Apoi, pentru a arata ca se mentine în zona principiilor, flexibil si întelegator, fara prejudecati si idei fixe, dupa perdaful tras coruptiei, presedintele se reconciliaza si cu coruptia, gratiind cativa dintre micii corupti cu stomac delicat, care o duceau greu în puscarie si aveau si probleme cu familia. Unul dintre cei care au binemeritat gratierea este un ins tinut în brate de o organizatie locala PSD si, spune presa, a devenit un artist al spagii, încasand taxe de protectie înainte si dupa campaniile electorale. Tot în prag de Craciun, în acele zile grele de sarmalute si fripturi, presedintele a constatat ca nici ministrul Agriculturii nu merita sa fie cercetat penal pentru privatizarea cramelor si podgoriei de la Dealu Mare, desi tribunalul stabilise ca vanzarea, semnata si parafata de ministrul Sarbu, a fost ilegala.
La randul lui, pentru a arata ca-i pasa, Adrian Nastase le-a spus prefectilor ca e vremea sa scoata din sertare dosarele coruptiei si a scris o lunga si lemnoasa epistola liderilor de partid, cerandu-le sa-si toarne comilitonii care au bagat mana prea adanc în borcanul cu miere. Cu alte cuvinte, "jos Mafia, sus Patria". Nu strica, e drept, sa înceapa chiar cu colegii de partid. Dar, pentru a fi corecti, nici nu este sigur ca Adrian Nastase a primit la partid scrisoarea pe care a expediat-o de la guvern. Si nici ca, odata ajunsa la sediul PSD, scrisoarea nu a fost dosita de vreun activist zelos, de teama ca punerea ei în aplicare ar destabiliza partidul.
Aceste gesturi grandilocvente, facute pentru publicul intern si mai ales international, au pus capac unui an de lupta crancena pe frontul coruptiei. Este anul marilor sperante pentru VIP-urile de la Jilava, an în care Ion Stoica, patronul de la Caritas, Mujea Marcelini, Zaher Iskandarani si alti cativa oameni care au scris pagini de istorie în coruptia romaneasca, dar au gasit calea spre libertate. Prin mila justitiei. Este anul în care dosarul albumului Eterna si fascinanta Romanie a fost definitiv îngropat, iar Razvan Temesan a reintrat în pozele de partid. Este anul în care, din miile de tablagii miliardari, Ioan Rus, ministrul de Interne, a selectat vreo zece pe care i-a pus sub lupa Procuraturii Militare. Ceilalti si-au castigat din salariul de bugetar, bine chibzuit, vile, masini de lux si terenuri pe Valea Prahovei. La fel si vamesii care mai pun la granita o piedica în calea uitarii, cand tocmai te pregatesti sa intri fizic si mai ales psihologic într-o alta lume, cea a zonei Schengen. Te costa 10 marci intrarea si tot pe-atat iesirea.

Declaratiile de razboi împotriva coruptiei au fost rostite în anul în care Ion Iliescu acorda un nou lot de 18 mii de certificate de revolutionar si poza pentru fotoreporteri, avand în spate, dar mereu aproape, insi care au umplut paginile ziarelor cu faptele lor misterioase din punct de vedere penal. Anul în care firmele si afacerile simpatizantilor si membrilor de partid au cunoscut un reviriment nesperat. Anul unor generoase comenzi de stat, al stergerii sau reesalonarii datoriilor clientilor de partid, anul favoritismelor si privilegiilor. Anul lui Sorin Ovidiu Vantu.
Si poate ca gura Iliescului adevar graieste. Coruptia este, în Romania, o boala de copilarie a sistemului. A unui sistem care-si prelungeste copilaria, centralizat, bazat pe nepotism si mita, pe abuz de putere si trafic de influenta, pe polarizarea lumii în corupti de partid si de stat si alegatorii tot mai saraci.