De același autor
In sala de la guvern se strang, cu mic cu mare, pana la o suta de persoane: toti ministrii disponibili, secretari de stat, oameni cu mapa, cu privirile tinta pe camerele de luat vederi. Singurele vorbe pe care le scot sunt saluturile. Pe ziduri, monitoare care transmit, din sediul prefecturilor, pulsul tarii. Sistemul de videoconferinte, care costa o avere, chiar pentru standingul premierului, a fost instalat, spune ministrul Informatiilor Publice, pentru a facilita schimbul de idei si informatii, pentru a face mai eficienta autoritatea Guvernului în teritoriu.
La ora stabilita, premierul intra în sala de sedinte, însotit de cortegiul de cosmanci si de freamatul multimii de demnitari. In fata fotoliului pe care sta premierul se afla doua monitoare. Unul transmite imagini din teritoriu: portrete de familie întepenite, prefectul dand ritmic din cap, în semn de aprobare, cateva alte chipuri palide paralizate de respect. Pe langa cele doua-trei figuri vizibile, banuiesti prezenta altor zeci de persoane importante care duc hartii prin judet. Steagurile Romaniei si Uniunii Europene sunt la mare cinste. Un top de hartii, etern nefolosit, un pix de aur sau un stilou de firma, tinut în mana de mai-marele adunarii judetene. Sute, poate chiar mii de oameni se aduna prin toate colturile tarii, la ora fixata, pentru a asculta discursul. Absentii care nu au scutire medicala sunt penalizati.
Celalalt monitor transmite o singura imagine, premierul în prim-plan. Inainte de a-si începe interventia, premierul îsi potriveste cravata, privindu-se în ecranul personal. Isi priveste interlocutorii în ochi pentru a le sonda atentia si solicitudinea. Ochi în ochi, premierul si functionarii locali petrec mai bine de un ceas pe saptamana. Unul vorbind tot timpul, ceilalti contempland în tacere singura figura vizibila.
Dupa ce-si termina speech-ul, premierul nu asteapta reactii, ar fi inutile, lucrurile sunt deja hotarate, se ridica si pleaca. Nu raspunde la întrebarile presei. Cum ar putea? Nu e conferinta de presa, a fost doar o întrevedere cu prefectii sai. Dupa premier vin, în card, consilierii. Stapan al microfonului si al ecranului ramane neobositul Cozmanca. El mai cere sa se îndrepte cutele steagurilor si sa se alinieze cravatele prezidiului de la judete. Personajele secundare din judete nu dau nici ele semne de oboseala. Sau poate ca au pus în locurile lor niste papusi de cauciuc. Nu transpira, nu clipesc si pot fi lasate în sala de sedinta pana saptamana viitoare.
Pe langa masa premierului, stand pe scaune incomode, dar alerti si atenti la monolog, jurnalistii. Ministrul Informatiilor Publice a pus o vorba buna, sa participe si ei la teleconferinte, sa relateze, sa tina tara la foc continuu. Informatia trebuie luata de la sursa. Informatia e putere. Unii spun ca e a patra, altii spun ca e singura. Videoconferinta cu prefectii este, de mai mult timp, cea mai importanta sursa de informatie pentru presa. Pentru ca purtatorul de cuvant nu stie, nu vrea sau nu poate, iar ministrul Informatiilor Publice tace, si bine face. Jurnalistii, hipnotizati de figura premierului, unii de chipul în carne si oase, altii de versiunea digitalizata, transfera cu lopata monologul în paginile ziarelor sau în stirile de televiziune sau radio. Pentru o saptamana, discursul devine sursa de inspiratie, de informatie si, cum altfel, de putere. Pentru ca, respectand modelul magistralelor expuneri, monologul premierului atinge rand pe rand subiecte de politica interna si internationala, devine acid si polemic, atunci cand e vorba despre partidele de opozitie, practic si gospodaresc, daca se refera la partenerii la guvernare. Informatiile curg din hartiile premierului. Daca n-au fost atenti, ziaristii mai au o sansa sa transmita corect si la timp spusele premierului. Primesc prin posta electronica transcrierea integrala a videoconferintei. Numai expunerea facuta de premier. Cineva amabil si abil de la biroul ministrului Informatiilor Publice transcrie la repezeala discursul si-l expediaza. Uneori exista diferente notabile între ce se spune si ce se transcrie. Multe ziare folosesc, pentru ca e mai practic, transcrierea primita cu posta, fara sa mai intervina redactional, decupeaza din discurs paragraful cu pricina si-l pun în pagina. In felul acesta, este exclus riscul de a distorsiona pretiosul mesaj si de a tulbura circuitul monologului catre opinia publica. Acestia sunt jurnalistii care îti spun ca informatia este putere. Da, desigur. Dar a cui?
