De același autor
Însa politicienii nu se uita in trecut, ci in viitorul lor electoral. Dupa ce a rezolvat cu cateva salarii compensatorii miscarile de protest din tara, a marit cu o suta de lei alocatiile pentru copii si si-a tras un fond special baban din care scapa cate un bacsis catre fotbalisti, gimnaste si copii superdotati de sefi de judeteana, guvernul mediteaza la situatia pensionarilor. Ca de obicei, nu poate medita in tacere. Si pentru ca tara sa vada si sa auda ca gandeste, premierul a primit-o la Palatul Victoria pe una dintre cele mai manierate protestatare din Timisoara, s-a filmat cu ea la masa negocierilor sa vada tara ca-l intereseaza pe ce se duc cei 40 de euro pe care-i primesc in medie pensionarii. Parea ca atunci afla in ce mizerie se zbate generatia peste care au trecut senilele veacului trecut, ale colectivizarii, ale nationalizarii, ale planurilor cincinale. Pensionara a venit cu solutii indraznete. Parlamentarii sa nu mai primeasca nici un sfant si totul sa fie varsat la fondul de pensii. Premierul a discutat serios, preocupat de propunere. Nu a facut-o pe batranica nici papagal, si nici maimuta, nu i-a zis sa faca ciocu' mic. Nu i-a mai spus sa-l scuteasca si nici sa ceara bani din cutia milei. Chiar daca intalnirea a fost regizata cu ochi artist de dancii guvernului, prin gaurile discursului gaunos au scapat amanunte picante. Nastase i-a spus pensionarei ca nu exista minuni, ca face el rost de bani, ca cine n-are batrani sa-si cumpere si sa le ia pensiile, ca transmite doar un mesaj si ca oamenii lui cred in solidaritate.
A demonstrat-o a doua zi cand a dat sfoara-n tara ca baietii trebuie sa plateasca pentru cinstea de a-i fi colegi. El insusi a lipit, ca nasul mare, de fruntea pensionarilor trei milioane din salariu, sa-l pomeneasca la acatist ca e generos si subventioneaza doi pensionari pentru o luna. Apoi a trimis o circulara prin care le cere alesilor si numitilor sa dea bani ca altfel nu pupa un nou mandat. A stabilit si tariful de la care sa inceapa cotizatia, trei milioane pentru inaltele fete de partid si de stat, un milion jumatate pentru ceilalti. Pentru politrucii care nu scot bani sa plateasca taraful, masa de nunta se va transforma in parastas. S-ar strange vreo 16 miliarde pe care i-ar primi o fantomatica uniune a pensionarilor care e probabil coloana a sasea si ultima a PSD-ului. Suma nu e mare, cam o zecime din spaga ceruta de Pavalache pentru a scoate Banca Internationala a Religiilor basma curata. Va imaginati ce-ar fi fost daca ar fi adaugat la ea si banii dositi din Bancorex pentru albumul Eterna si fascinanta Românie. Daca ar mai adauga si Iacubov cateva milioane din miile de miliarde pe care le datoreaza firmele sale, daca ar mai da si Mischie un procent din cat castiga tipografiile sale din comenzile de stat. Daca ar iesi un ban si din perversiunile siamezilor Armas - Taracila sau ale culitilor si fanitilor partidului cu banii bugetului de stat si cu Mihai Tanasescu. Va imaginati cat ar creste nu doar pensiile, ci investitiile sau economia nationala, daca macar banii de spaga dintr-o zi luati la vama sau la garda financiara ar fi varsati la dispozitia primului-ministru. Sau daca macar o parte din organele corupte ale partidului si statului ar fi amputate, sa nu mai consume oxigenul degeaba.
Adrian Nastase se multumeste, insa, cu putin. Dupa cum spune, transmite un mesaj batranilor si, mai ales, pensionarului din Oltenita ca vrea si poate sa reduca distanta dintre saraci si bogati. Ca, la o adica, atunci cand e vorba de scorul electoral, Nastase si ai lui stiu sa treaca de la peroratiile mlastinoase ale bunicutei de la Cotroceni, la peronisme sudamericane pline de lipici electoral. Ca dupa ce au luat vreme de 14 ani, nu le cade mana sa dea inapoi un an, cat sa convinga pensionarii sa mearga la urne. Pe picioarele lor. Înainte de a ajunge cu picioarele inainte. Nastase, inconjurat de aurolacii de partid si de stat, cersind la gura metroului "dati un leu pentru pensionari" e o solutie destul de social-democrata. Singura. Ca intotdeauna, scopul, voturile pensionarilor, scuza nesimtirea mijloacelor.