De același autor
N-a fost doar trimisul special al Securităţii în exil. Fusese şi în ţară un turnător destonic.
Locul 2. Nicolae Balotă. Navetist pe ruta Bucureşti - München - Paris şi retur, timp de mai bine de şapte ani, a fost unul dintre cei mai preţioşi informatori ai Securităţii în dosarul „Meliţa şi Eterul”, dedicat postului de radio Europa Liberă şi oamenilor ei. Atât de preţios încât, mult după căderea comunismului, securistul Victor Achim se îngrijea de onoarea de mult pierdută a informatorului „Someşan”. I-a cerut lui Mihai Pelin, care a publicat documente din dosarul „Meliţa şi Eterul”, să nu scape detalii care ar duce la deconspirarea lui. Era o personalitate de vază a breselei scriitorilor, cărturar distins, cu un trecut mai presus de orice bănuială!
Însă paza bună n-a trecut primejdia rea. Adnotarea unui securist pe marginea unui plan de măsuri cu propuneri de compromitere a redactorilor Europei Libere, întocmit după o vizită a lui „Someşan” la Direcţia I, a deschis pista cea bună. Un maior sugera superiorilor „ca Securitatea să fie mai atentă în ceea ce privea lectorii trimişi la diverse universităţi din străinătate”.
Someşan-Nicolae Balotă, a venit în Occident ca profesor invitat la Universitatea din München. S-a apropiat de repede oamenii Europei Libere. De la Noel Benard, la Monica Lovinescu, peste tot a fost bine primit. Avea o carte de vizită impresionantă. Fost deţinut politic, şapte ani de puşcărie, doi de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, fără momente ştiute de slăbiciune sau laşitate. Dar, la eliberarea din 1963, a semnat un angajament pe care l-a respectat până la căderea comunismului, cu un exces de zel stupefiat, chiar şi atunci când nu mai era sub controlul securităţii. Ceva mai târziu a venit confirmarea de la CNSAS. Mariana Sipoş, care s-a ocupat de cazul Caraion, a obţinut, în numele familiei poetului, deconspirarea informatorului Someşan. Nicolae Balotă n-a fost doar trimisul special al Securităţii în exil. Fusese şi în ţară un turnător destonic.
Cât a fost cadru didactic în Germania şi în Franţa avea intrare nu numai la conducerea departamentului românesc al Europei Libere, dar şi la Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca şi, prin ei, şi la alţi membri importanţi ai diasporei anticomuniste, inclusiv la Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Fiecare vizită în România era precedată de un popas la Europa liberă. Nicolae Stroescu-Stânişoară, director asistent al secţiei române şi prieten intim, îi oferea, fără să vrea, informaţiile cu care Nicolae Balotă contribuia la literatura de sertar a Securităţii. A a primit şi sarcini precise, cum ar fi trimiterea unor scrisori de temperare lui Eugen Ionescu sau „adâncirea unor disensiuni şi contradicţii de concepţie existente între Nicolae Stroescu şi soţii Ierunca”.
În 1987 a obţinut azil politic în Franţa. A început să vorbească la Europa Liberă în nume propriu, până atunci o făcuse anonim, pe dolari buni, alăturîndu-se fără jenă celor despre care relatase Securităţii că depind de „diverse servici de spionaj”. După 1989, prin bunăvoinţa amicului şi binefacătorului Nicolae Stroescu-Stânişoară, exploatat informativ în folosul Securităţii, a fost şi angajatul Europei Libere. N-avea nimic de spus. Îi mai lipsea un pumn de dolari la pensie!
L-am avut şi coleg. Era de o politiţe unduitoare, excesivă, dornic să făcă impresie bună, oriunde şi oricui. Pe culoarele Europei Libere nu mergea. Zâmbînd în dreapta şi în stânga, se lichefia, se scurgea. Avea, credea Adrian Marino, o onctuzitate „papal-ecleziastică”. E o licenţă poetică. Cuvântul mai exact, şi poate mai brutal, este „unsuros”.
Știe ca are dosar de informator. L-a citit. Redempţiunea nu pare a-l ispiti, deşi afişează convingeri religioase profunde. De dosar ştiu şi colegii lui, scriitorii. Spre deosebire de alte cazuri, Nicolae Balotă este tratat cu suspectă milă creştinească. A fost deţinut politic şi nu putem judeca! E un argument ce trebuie luat în seamă, deşi e jignitor pentru deţinuţii politici care n-au semnat pactul cu diavolul sau au făcut-o în limite decente. Oricum, scuza ar fi valabilă pentru toţi deţinuţii politici deveniţi liberi într-o puşcărie mai mare, dar aflaţi mereu sub presiunea şi controlul Securităţii. Nu şi pentru cel care a continuat să slujească Securitatea şi atunci când era un om liber! Liber să aleagă, Balotă - Someşan a ales Securitatea. Și a slujit-o cu un zel care aduce a perversă voluptate. Iar în cazuri similare moralistul Nicoale Balotă a fost necruţător cu „infamia delatorilor”.
Da, dar „opera salvează omul”, li se răspunde celor care arată cu degetul spre jalnica slăbiciune a omului. Dorin Tudoran, şi el victimă a delaţiunilor „someşene”, crede că opera salvează doar opera. „Omul nu poate fi salvat decât de om. Ca oameni, suntem exact ce şi cum alegem să fim”. Dar în România, ca şi în vizuina luminată din sudul Franţei, asta sună deja a predică în pustiu.
Articol publicat si pe site-ul www.europalibera.org.
