Autoritarism si legitimitate

In state-natiuni, legitimitatea guvernantilor se bazeaza pe perceptia cetatenilor ca institutiile statului se achita satisfacator de rezolvarea necesitatilor economice, politice si sociale ale populatiei. Legitimitatea este reflectia relatiilor dintre cetateni si guvernanti. Regimul nu poate fi legitim decat daca populatia isi exprima aprobarea fata de lideri prin oferta de a coopera de bunavoie cu guvernantii, fara sa se simta amenintata de consecintele „nesupunerii“.

In cazul unei legitimitati acceptabile, cetatenii considera ca reprezentantii regimului merita sa li se acorde dreptul de a formula si de a aplica legi, programe si directive in numele lor. O legitimitate redusa genereaza lipsa de incredere in guvernanti, nemultumiri sociale si detasarea populatiei fata de elitele politice. In consecinta, cetatenii evita procedurile oficiale si prefera aranjamente „private“ care, la randul lor, incurajeaza coruptia si criminalitatea.

Coplesite de incompetenta, coruptie si stagnare economica, dictaturile comuniste din Europa de Est si din Uniunea Sovietica s-au prabusit in cativa ani, in urma introducerii unor reforme de „deschidere“ precum „perestroika“ si „glasnosti“. Surprinzator, regimurile comuniste din China, Coreea de Nord, Laos, Cuba si Vietnam au supravietuit socului ideologic generat de valul de revolutii anticomuniste din Europa. Guvernele respective inca nu permit participarea politica a cetatenilor. Printre tarile necomuniste in care autocratii au reusit sa se mentina la putere pe perioade indelungate se numara tarile arabe, Iranul, Myanmar, „stanurile“ din Asia Centrala, Azerbaidjan, Belarus, Singapore si multe state din Africa.

In tarile foste comuniste, legitimitatea guvernantilor a fost si continua sa fie limitata. In tarile din Europa de Est in care formalismul, procedurile si institutiile democratiei au fost consolidate, populatiile respective inca nu au incredere in guvernanti. O mare parte din est-europeni au fost profund dezamagiti de faptul ca tranzitia de la autoritarism la democratie, in loc sa aduca libertate, securitate economica si justitie sociala, a dezlantuit o coruptie salbatica, a permis unor indivizi bine conectati sa acapareze nelegitim avutii fabuloase si a creat o noua clasa de oligarhi instariti care, in cardasie cu noii politicieni, au dominat economia, mijloacele de informare si justitia. In mare parte, noii bogatasi si politicieni, multi provenind din fosta nomenclatura comunista, au preferat sa prelungeasca indefinit „tranzitia“, sa limiteze accesul publicului la informatii si sa evite responsabilitatea in fata justitiei.

In trecut, o mare parte din politologii occidentali au fost convinsi ca liberalizarea, stimuland o crestere economica robusta, duce inevitabil la liberalizare politica si, in cele din urma, la democratie. Dupa parerea lor, expansiunea economica genereaza o clasa mijlocie antreprenoriala bine educata, care, mai curand sau mai tarziu, va pretinde sa-si controleze propriul destin si ii va forta pe guvernanti sa renunte la monopolul puterii politice. Evident, cea mai convingatoare dovada prezentata de adeptii acestei teorii este faptul ca cele mai prospere tari din lume sunt democratii liberale.

In secolul XXI, legatura de tip „cauza-efect“ dintre progresul economic si democratie a devenit incerta. In anumite state autoritariste, liberalizarea economiei si cresterea bunastarii populatiei nu au rezultat in liberalizare politica. Unele regimuri autoritariste au demonstrat ca pot stimula dezvoltarea economica fara sa relaxeze controlul politic. Mentinand monopolul puterii politice, tiranii respectivi stabilesc regulile activitatilor politice si le manipuleaza in interes propriu.

Controlul informatiilor

 Libertatea de expresie, prezenta unor media independente si accesul neingradit al cetatenilor la diverse surse de informatie sunt absolut necesare pentru participarea populatiei la procesul de guvernare, pentru obtinerea unei competente civice si pentru a participa la decizii rationale. Regimurile opresive nu pot fi indepartate de la putere decat daca cetatenii sunt bine informati, daca se pot consulta intre ei si daca se pot organiza.

Intr-o societate „permisiva“, cetatenii din opozitie care aspira sa obtina putere politica se implica in activitati organizatorice precum schimburi de informatii, cooptarea altor cetateni, formarea de asociatii, alegerea unor lideri si formularea unei strategii pentru realizarea obiectivelor. In tarile cu regimuri autoritariste, guvernantii folosesc autoritatea statului, impedimente birocratice si mijloace represive ca sa interzica organizarea oponentilor. Ca sa evite evaluarile critice si promovarea altor ideologii, despotii se vad nevoiti sa controleze sursele de informatii.

In multe tari, programele de radio/televiziune si publicatiile sunt manipulate frecvent de patroni, de editori, de grupurile de interese, de partidele politice si, mai ales, de guvernanti. In societatile „deschise“, divergentele de opinii, pluralismul politic si activismul societatii civile permit informarea satisfacatoare a populatiei.

In era globalizarii, a exploziei informatice si a expansiunii democratiei in lume, rezistenta regimurilor autoritariste la presiunile interne si externe in favoarea liberalizarii sistemului politic este surprinzatoare. Despotii respectivi au invatat sa manipuleze publicul in asa fel incat sa-si creeze o imagine favorabila, sa pretinda ca guverneaza in interes national si sa liberalizeze activitatea economica fara sa compromita mentinerea monopolului politic. Liderii politici din tarile mari cu traditii autoritariste, precum si Rusia, evita izolarea internationala prin sustinerea diplomatica a guvernelor autocrate din alte tari.

 De cand si-a liberalizat economia, acum 25 de ani, a cunoscut o crestere economica spectaculoasa. In aceeasi perioada, Partidul Comunist Chinez nu a permis coagularea altor centre de putere politica si a reprimat necrutator manifestatii cu caracter antiguvernamental.

Liderii chinezi pretind ca dictatura Partidului Comunist, desi nu mai are justificare ideologica, este legitima deoarece a creat „stabilitatea politica“, a mentinut unitatea nationala, a cultivat „specificitatea chineza“ si a fost, si va continua sa fie garantul progresului economic si social. Ca si bolsevicii din trecut, tiranii de la Beijing pretind ca populatia chineza beneficiaza de drepturi individuale „avansate“, in cadrul „democratiei socialiste“.

a limitat numarul firmelor care permit accesul la Internet si a creat o politie speciala pentru supravegherea celor care utilizeaza Internetul. Comunistii de la Beijing au blocat periodic accesul la site-ul Google si au fortat compania Microsoft sa renunte la utilizarea termenilor de „libertate“ si „democratie“. Programele de televiziune din , desi nu mai sunt exclusiv surse sterile de propaganda pro-guvernamentala, evita orice informatie care ar putea delegitimiza regimul. Organizatiile cu caracter etnic, religios sau social sunt considerate „subversive“. Dizidentii sunt incarcerati sau internati fortat in spitale de psihiatrie.

Democratia socialista din nu permite opozitie, libertate sau pluralism.

 

Rusia

 In ultimii patru ani, Rusia a progresat economic. Desi liberalizarea economica a contribuit la progres, cresterea economica se datoreaza in mare parte scumpirii petrolului si gazelor naturale, produse exportate in cantitati mari de Rusia. In aceeasi perioada, presedintele Vladimir Putin a curmat progresiv pluralismul politic, a degradat institutiile democratiei si a restrans libertatile individuale ale cetatenilor. Desi Putin a retinut un formalism democratic, este clar ca el a transformat pseudodemocratia din Federatia Rusa intr-un sistem in care puterea politica este concentrata la Kremlin.

Sub presedintia lui Putin, partidele politice cu afinitati pro-occidentale au fost eliminate din parlamentul rus. Televiziunea a fost pusa sub controlul autoritatilor de la Kremlin. Guvernatorii provinciali, alesi in trecut de locuitorii teritoriilor respective, acum sunt numiti de presedinte. Fostul prim-ministru Mihail Kasianov, un potential candidat la presedintie, a fost „descurajat“ sa participe la alegerile viitoare prin amenintari directe.

Cu ocazia alegerilor prezidentiale din 2005, mii de ucraineni au demonstrat la Kiev impotriva fraudarii electorale inscenate de guvernanti, au fortat anularea rezultatelor masluite si au adus la putere guvernul „democrat“ condus de Viktor Iuscenko. Incapabili sa inteleaga motivele care au precipitat Revolutia Portocalie in Ucraina, autocratii de la Kremlin au elaborat o explicatie conspirativa in care au pretins ca agentiile occidentale de spionaj au finantat diferite asociatii din societatea civila din Ucraina si le-au folosit ca sa declanseze „insurectia“ populatiei contra autoritatilor „legitime“.

Convins ca teoria „conspiratiei straine“ a fost motivul principal al respingerii candidatului pro-rus in Ucraina, Vladimir Putin, ca sa previna o Revolutie Portocalie in Rusia, a dezlantuit o prigoana feroce impotriva societatii civile. El a prezentat Dumei un proiect de lege prin care toate organizatiile neguvernamentale din Rusia sunt obligate sa se inregistreze la guvern. Numai cele care obtin aprobare vor putea continua sa fie active. ONG-urile care primesc fonduri din strainatate pentru activitati „cu caracter politic“ vor fi interzise. Este clar ca Putin vrea sa fie sigur ca alegerile parlamentare din 2007 si cele prezidentiale din 2008 vor fi controlate strict de la Kremlin.

Hoardele cazace din Rusia au fost reactivate recent. Cazacii sunt organizati intr-o militie paramilitara neoficiala, cu reputatie de brutalitate, cruzime si lipsa de consideratie pentru lege. Ei au activat in trecut in slujba tarilor ca sa apere granitele, sa cucereasca alte teritorii si sa mentina populatia sub teroare. In toamna anului 2005, printr-o campanie neoficiala de „purificare etnica“, mii de cetateni rusi de extractie turca au fost alungati de cazaci din Krasnodar. Ca si turcmenii, celelalte minoritati etnice din aceeasi provincie au contactat ambasada americana, solicitand azil politic pe motiv ca sunt persecutati, umiliti si abuzati de autoritati si de cazaci. In ultima luna, Putin a inaintat parlamentului rus un proiect de lege care sa permita cazacilor sa activeze in „unitati speciale“ ca asistenti ai politiei. Conform legii propuse, ei vor putea sa participe la controlul frontierelor, la mentinerea „ordinii“ si la „protectia populatiei“.

Concluzii

Incercand sa evite izolarea internationala, si Rusia sustin diplomatic celelalte autocratii. Ca sa previna revolutii democrate, clicile autoritariste de la Beijing si Moscova au luat masuri opresive, au slabit opozitia si societatea civila si au incorsetat populatia.

Autocratii de la Beijing si de la Moscova au reusit sa decupleze liberalizarea economica de procesul de democratizare. Controland informatiile, evitand „contaminarea ideologica“ a populatiei prin contacte cu strainii si imbrobodindu-se in mantaua nationalismului, liderii de la Moscova si de la Beijing au reusit sa obtina o legitimitate surprinzatoare. Cu toate acestea, mentinerea la putere a regimului prin intimidare, manipulare si intransigenta nu poate dura la nesfarsit.

Fara transparenta, in lipsa criticilor deschise din partea unei opozitii robuste si fara sa se teama de sanctiuni juridice, regimurile autocrate sunt invariabil corupte, clientelare si opresive. Mai curand sau mai tarziu, populatia va insista sa se elibereze si sa participe la procesul de guvernare.