Constitutie destabilizanta

Nicolae Filipescu 09.11.2005

De același autor

Razboiul “preventiv” americano-britanic in Irak, in loc sa-si realizeze obiectivele enuntate initial de presedintele american George Bush si modificate ulterior in mai multe reprize, ameninta sa devina un esec lamentabil pentru coalitia invadatoare. Dupa inlaturarea lui Saddam Hussein, autoritatile de la Washington preconizau o ocupatie pasnica de lunga durata, ca in Germania si Japonia dupa 1945. In aceasta perioada, sub tutela americana, Irakul ar fi adoptat o Constitutie liberala si seculara, s-ar fi modernizat si ar fi consolidat structurile democratiei. Cresterea exportului de titei ar fi asigurat prosperitatea Irakului democrat. Multiplele militii etnice existente ar fi fost incorporate in noua armata nationala si in politie.
Motivele initiale pentru justificarea invaziei s-au dovedit a fi nefondate. In pofida unor eforturi uriase, specialistii americani nu au gasit arme de distrugere in masa care ar fi amenintat Statele Unite. Nu s-au gasit nici macar dovezi ca Saddam Hussein ar fi avut intentii de a dezvolta un asemenea arsenal. Relatiile de colaborare intre Saddam si teroristi s-au dovedit a fi inexistente. In 1990, Osama Ben Laden, liderul organizatiei Al Qaida, i-a sfatuit pe guvernantii din Arabia Saudita sa-si mobilizeze mujahedinii ca sa lupte impotriva invadatorilor irakieni ai lui Saddam si sa contribuie la alungarea lor din Kuweit. Legaturile dintre Saddam si atacurile teroriste impotriva Americii din septembrie 2001, mentionate in repetate randuri de administratia de la Washington, au fost iluzorii. Temerile ca Irakul baatist reprezenta o mare primejdie pentru Statele Unite au fost ridicole.
Lipsiti de dovezi incriminatorii, presedintele american Bush si oficialii din anturajul lui au schimbat de mai multe ori motivele pentru interventia armata, obiectivele “misiunii” si “realizarile” din perioada de ocupatie. Bilantul oficial actual pretinde ca invazia coalitiei a inlaturat regimul baatist al detestatului dictator Hussein, a eliberat “poporul” irakian si a introdus “democratia” pentru prima oara intr-o tara araba. “Noul” obiectiv al invadatorilor anglo-americani a devenit “consolidarea unui Irak liber, democratic si unitar, care sa contribuie la stabilitatea regionala, sa fie un exemplu pentru celelalte state din regiune si sa mentina relatii amicale cu Statele Unite”. Ca si cele enuntate in trecut, acest obiectiv nu mai este realizabil. In loc sa evolueze spre liberalizare, democratie si unitate nationala, Irakul, macinat de conflicte etnice ireconciliabile, ameninta sa plonjeze in razboi civil si sa se dezintegreze violent. Tara ar putea deveni un focar major de instabilitate regionala.

Noua Constitutie

Insecuritatea, violenta si conflictele interetnice, care au dominat perioada postbelica in Irak, i-au impiedicat pe delegatii kurzi, siiti si suniti sa faureasca o Constitutie bazata pe incredere reciproca si sa accepte compromisuri politice. Constitutia aprobata prin plebiscit in octombrie 2005 este un fel de acord de separare pe criterii etnice. In loc sa promoveze unitatea nationala, documentul faciliteaza partitia de facto a tarii in trei ministate autonome in care autoritatile locale si militiile etnice detin puterea. Prin lege, autoritatile provinciale vor putea decide distribuirea resurselor naturale, vor hotari modul de impozitare si vor avea control asupra fortelor de securitate din regiunile respective. Guvernul federal va fi prea slab ca sa garanteze unitatea tarii. Noua Constitutie acorda regiunilor kurde si siite o autonomie atat de avansata, incat ele vor putea ignora prevederile Constitutiei nationale cu privire la asigurarea libertatilor civile, la protectia minoritatilor si la ingradirea autoritatii clericilor islamici. Articolul 2 al Constitutiei pretinde ca nici o lege votata de parlament nu poate contrazice “legile islamice”. In baza acestei prevederi, siitii pot acorda autoritate absoluta ayatollahilor, singurii care sunt capabili sa defineasca legile islamice.

Razboi civil in desfasurare

Coalitia invadatoare condusa de SUA in 2003 a intervenit intr-un razboi civil in desfasurare. Dupa primul razboi din Golf din 1990, avioanele si elicopterele lui Saddam nu mai aveau permisiunea sa survoleze zonele din nordul si sudul tarii. Protejati de aviatia americano-britanica, kurzii au organizat un Kurdistan autonom in nordul tarii. In sud, siitii au preluat autoritatea de la baatistii lui Saddam si au stabilit o administratie regionala independenta de autoritatile de la Bagdad.
Sub presiunea covarsitoare a “patronilor” americani, deputatii kurzi care au participat la formularea noii Constitutii au fost fortati sa renunte la consfintirea dreptului de secesiune in legea fundamentala. Pentru liderii kurzi, cel mai important obiectiv ramane totusi crearea unui Kurdistan independent, controlul campurilor petroliere din jurul orasului Kirkurk si mentinerea unei armate proprii.
Kurzii au acum cea mai puternica forta militara locala in Irak. Armata kurda, denumita pesmerga, are in jur de 75.000 de militari. Ei nu poarta uniforme irakiene, nu recunosc steagul national si nu respecta ordinele emise de guvernantii de la Bagdad. Dupa inlaturarea regimului baatist, fortele armate kurde au alungat, au rapit si au asasinat un numar mare de arabi din regiunile din nordul Irakului.
Kurzii intentioneaza sa extinda frontierele Kurdistanului spre sud si sa incorporeze orasul Kirkurk, care are o populatie etnica eterogena. Zona are mare importanta economica deoarece are mari zacaminte petrolifere. Sentimentele antiarabe ale kurzilor sunt atat de acerbe, incat arabii irakieni, suniti sau siiti, nu mai indraznesc sa calatoreasca in nordul tarii.
Noua provincii din sudul tarii, populate majoritar de siiti, sunt dominate de militiile fundamentaliste islamice. Cei peste 13.000 de militieni siiti, receptivi la ordinele emise de clerici subordonati ayatollahului Ali Sistani si de liderii Partidului SCIRI, s-au infiltrat si in politia regionala. Ei ii terorizeaza, intimideaza si asasineaza fara scrupule pe oponentii politici, minoritari suniti si militii rivale.
In trecut, militarii englezi, care ocupa regiunile din sud, pretindeau ca, fiind mai toleranti decat “durii” americani, ei au relatii detensionate cu siitii. Confruntari militare recente intre militienii siiti si militarii britanici au spulberat iluzia convenabila conform careia siitii din Basra prefera sa mentina pacea regionala prin cooperare cu trupele britanice. Membrii armatei nationale irakiene, instruiti de americani, sunt in mare majoritate siiti. In consecinta, militarii irakieni care participa alaturi de americani in campaniile de exterminare a insurgentilor din provinciile sunite sunt siiti sau kurzi. Ceea ce agraveaza relatiile interetnice din Irak. Pericolul mare este ca armata nationala, atat de importanta in strategia coalitiei ocupante de a “irakiza” conflictul cu rezistentii, s-ar putea destrama conform apartenentei la diferitele factiuni si ar deveni in principal un nucleu al armatei siite, loiala clericilor islamici din sud.
Cu Constitutie, forte de securitate si sistem judiciar propriu, regiunea autonoma din sudul Irakului ar putea deveni o republica islamica in care liderii siiti ar fi mai apropiati de guvernul din Teheran decat de cel din Bagdad. Unii oficiali americani sunt convinsi ca agentii iranieni au infiltrat atat autoritatile regionale din sud, cat si guvernul de la Bagdad. Sunitii sunt profund dezamagiti de noua Constitutie. Pentru ei, federalismul si autonomia regionala inseamna destramarea tarii. Insistentele lor de a include in Constitutie faptul ca Irakul este o tara araba au fost respinse. Deoarece rezervele de titei se afla in nordul si in sudul tarii, sunitii, populand partea centrala si de vest a Irakului, se simt amenintati sa fie exclusi de la distributia veniturilor din export.
Interzicand fostilor membri ai Partidului baatist sa participe la viata politica si la guvernare, prevederile constitutionale afecteaza mii de oameni care nu au avut de a face cu prigoana saddamista. Multi suniti, exasperati de dominatia siita si lipsiti de perspective, continua sa-i sprijine pe insurgenti.

Identitate nationala

Statul irakian a fost creat in mod artificial de colonistii englezi. Independenti numai in ultimii 80 de ani, irakienii au avut o experienta limitata de indentitate nationala. O mare parte din aceasta perioada a fost neplacuta: 12 ani de colonialism britanic, o perioada intermediara de monarhie, o succesiune de diferiti lideri autocrati si 30 de ani de dictatura baatista sub Saddam Hussein.
Bazandu-se pe alianta traditionala cu kurzii si contand din ce in ce mai mult pe majoritatea siita ca sa infranga rezistenta fata de ocupatie, Statele Unite au diluat identitatea nationala a Irakului, care, istoric vorbind, a fost creata si mentinuta de comunitatea sunita.
Destramarea actuala a tarii reprezinta o revenire la structurile descentralizate care au existat peste o mie de ani in Mesopotamia. Irakul ar putea deveni o asociere vaga de trei state cu comunitati si triburi diferite, concentrate in jurul celor trei orase mari irakiene, Bagdad, Basra si Mosul.

Ce fel de rezolvare?

Majoritatea irakienilor nu mai au incredere in politicieni, in noul guvern “ales” sau in ocupantii americani. Dupa aproape trei ani de la inlaturarea lui Saddam, securitatea si conditiile de viata nu s-au imbunatatit. Somajul a crescut. Apa si curentul electric sunt distribuite sporadic. Intr-o tara cu rezerve imense de petrol, cetatenii stau la cozi interminabile ca sa cumpere benzina. Mormane de gunoaie putrezesc in jurul caselor. Sondajele de opinie recente arata ca o majoritate a publicului american dezaproba politica administratiei Bush in Irak. Cu intarziere, chiar si aripa ultraconservatoare a Partidului Republican a inteles ca ocupatia straina, democratia importata si violenta armata nu pot invinge terorismul, rezistenta nationala si fundamentalismul islamic. Pana acum, liderii opozitiei democrate de la Washington, avand opinii diverse, nu au oferit o strategie alternativa sau o solutie constructiva pentru iesirea din cosmarul irakian. Cu toate acestea, este putin probabil ca americanii vor continua sa accepte sacrificii umane si materiale substantiale pentru fragmentarea Irakului, pentru faurirea unei republici islamice siite si pentru secesiunea Kurdistanului.
Din cauza aspiratiilor etnice, fortele de ocupatie din Irak nu mai pot avea incredere nici in siiti, nici in suniti. Kurzii sunt singurii care doresc prelungirea prezentei americane in Irak. Postura din ce in ce mai dominanta a siitilor si, prin extensie, influenta Iranului in regiune au alarmat guvernele de la Washington si Londra. Bush si Blair au intensificat atacurile diplomatice impotriva Teheranului pe motiv ca mulahii iranieni sustin rezistenta in Irak si intentioneaza sa dezvolte arme nucleare.
Din ce in ce mai multi analisti politici insista ca, pentru a ajunge la o oarecare rezolvare, Statele Unite trebuie sa renunte la obiectivul infrangerii rezistentei, sa inceapa negocieri directe cu insurgentii si sa incurajeze implicarea tarilor vecine si a Ligii Arabe in rezolvarea conflictului din Irak.
In decembrie 2005, irakienii vor vota iarasi pentru alegerea unui parlament “permanent”. Probabil ca sunitii, care au boicotat alegerile din trecut, vor participa de data aceasta, ca sa obtina o reprezentare proportionala in parlament. Ramane de vazut daca cele trei etnii, siitii, sunitii si kurzii, reusesc sa negocieze o oarecare modalitate de convietuire si cooperare sau, incapabile sa treaca peste antagonismul istoric, sa tarasca tara in razboi civil si sa destabilizeze intreaga regiune.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22