De același autor
Partenerii europeni ai Americii, angajati activ in proiecte “interne”, au fost mai putin preocupati de problemele strategice mondiale. Politic si economic, liderii vest-europeni au reusit sa dirijeze comunitatea europeana spre formarea unei entitati puternice. Productia economica a UE rivalizeaza cu cea a Statelor Unite. Moneda comuna, euro, a fost lansata cu succes si concureaza cu dolarul american pe piata internationala.
Reprezentantii tarilor din UE, convinsi de necesitatea integrarii politice progresive, sunt in curs de formulare a unei constitutii comunitare. Liderii europeni s-au angajat sa formeze unitati militare europene moderne. Inevitabil, o asemenea entitate va avea in viitor o politica externa si o capabilitate militara independente de cele ale “hegemonului” actual american.
Oficiali lucizi si influenti din America si din Europa au elogiat in repetate randuri atat convergenta intereselor politico-militare, cat si interdependenta economica a partenerilor transatlantici.
Ambele tabere sunt constiente de importanta mentinerii unor relatii stranse de colaborare pentru stabilitatea mondiala. Si totusi, in ultimii doi ani, de cand George Bush a fost ales presedinte in America si de cand Uniunea Europeana si-a accelerat procesul de integrare politica, relatiile dintre elitele politice transatlantice s-au deteriorat simtitor. Europenii sunt acuzati de Washington ca sunt “depasiti” militar si ca au devenit un impediment in lupta impotriva terorismului.
In ultima vreme, dezacordurile dintre partenerii atlantici s-au acutizat si invectivele derogatorii reciproce s-au multiplicat. Traiectoriile evolutive ale celor doua tabere au devenit divergente.
In timp, fara eforturi majore de temperare, agravarea disensiunilor fratricide poate duce la relatii conflictuale.
Pacifismul european
Prabusirea neasteptata a imperiului sovietic a eliminat subit atat pericolele care amenintau Europa occidentala dinspre Est, cat si necesitatea rolului dominant al Americii in Europa. Pentru SUA, implozia comunismului a diminuat importanta aliatilor europeni. Din anii ‘90, comunitatea europeana a fost preocupata in principal cu extinderea spre Est si cu integrarea economica, politica si sociala a continentului. Fiind in ascendenta, neavand sentimente de nesiguranta si fiind preocupate cu asimilarea noilor membri, tarile din Uniunea Europeana au un interes major in mentinerea status-quo-ului. Liderii si publicul din UE nu sunt dispusi sa “iroseasca” resurse bugetare importante pentru modernizarea si extinderea fortelor armate proprii.
Guvernantii de la Washington raman convinsi ca America trebuie sa mentina o forta militara dominanta si sa demonstreze ca este dispusa sa o utilizeze pentru mentinerea “ordinii mondiale”. Guvernul Bush, convins ca pericolele actuale sunt acute, se simte obligat sa intervina prompt si decisiv.
Politicienii europeni insista ca americanii au o perceptie exagerata a pericolelor teroriste si ca actioneaza impulsiv si irational.
Satui de conflicte armate, liderii UE detesta razboaiele si sunt convinsi ca numai presiunea negocierilor diplomatice si respectarea legilor internationale pot preveni si dezamorsa conflictele si crizele “tribale” ale omenirii. Refuzul SUA de a accepta autoritatea Tribunalului International pentru Crime de Razboi a fost receptat negativ in Europa.
Europenii sunt iritati si suspiciosi de presiunile Washingtonului pentru accelerarea extinderii UE in estul continentului. Obiectivele americanilor nu coincid cu aspiratiile elitelor europene. Unii lideri vest-europeni sunt neplacut impresionati de “pro-americanismul” noilor membri NATO din Europa Rasariteana si “regreta” cresterea numarului de votanti de partea Statelor Unite din cadrul Aliantei Nord-Atlantice.
Guvernantii americani insista ca UE sa includa si tari ca Turcia si Ucraina. O parte din liderii europeni resping cu furie incercarile Washingtonului de a influenta asemenea “decizii interne” si considera ca “sugestiile” americane, care nu tin seama de complexitatea sistemului de admitere de noi membri in UE, au avut efecte defavorabile pentru relatiile UE cu Turcia. Scepticii europeni cred ca guvernul Bush, in complicitate “de culise” cu Marea Britanie, insista ca Turcia sa fie admisa in UE pentru a stavili impulsurile comunitare spre integrare politica.
Unii politicieni americani sustin ca NATO, ca alianta militara, a decedat. Ei cred ca NATO si-a pierdut menirea cu ocazia demolarii zidului de la Berlin si a expirat militar in fosta Iugoslavie si in preambulul razboiului din Afganistan cand presedintele Bush i-a umilit pe “orgoliosii” aliati europeni refuzandu-le ofertele de participare la actiunile militare impotriva talibanilor. Protagonistii acestei analize sustin ca Alianta Nord-Atlantica a devenit un fel de asociatie politica in care Europa si America se consulta in domeniul politico-militar. Ei pretind ca presedintele rus Vladimir Putin, intelegand irelevanta militara a NATO, a sistat obiectiile fata de extinderea Aliantei in fostul spatiu sovietic.
Orientul Mijlociu
Orientul Mijlociu este o regiune vasta si instabila, cu resurse naturale importante, cu probleme demografice, politice si economice monumentale si cu tendinta pentru violenta, terorism si proliferarea armelor de distrugere in masa. Membrii Aliantei Nord-Atlantice nu au reusit sa formuleze o strategie coerenta fata de tarile din regiune. Avand aspiratii diferite, America si Europa se confrunta frecvent de pe pozitii contradictorii in relatiile cu Orientul Mijlociu. Tari precum Franta, Germania si Spania au interese economice, comerciale si intelectuale in Tarile Arabe. In consecinta, liderii europeni prefera sa mentina relatii detensionate cu guvernantii din regiune.
Ei percep cu consternare intentiile si actiunile administratiei Bush de a produce schimbari cataclismice in regiune si de a submina guvernarea autocrata a unor regimuri arabe. Liderii europeni nu sunt convinsi ca obiectivul Washingtonului este “democratizarea” regiunii. Ei arata ca SUA nu au reusit pana acum sa instaleze regimuri democrate in tarile arabe aliate in care au avut o influenta covarsitoare precum Egipt, Iordania, Arabia Saudita si Kuweit.
SUA si Europa difera fundamental cu privire la rezolvarea conflictului violent si interminabil dintre israelieni si palestinieni. Desi presedintele Bush a insistat public ca aliatii israelieni sa se retraga din teritoriile ocupate si sa accepte crearea unui stat palestinian in trei ani, pana acum, guvernul de la Washington nu a elaborat un program de detensionare a conflictului si a fost mult mai putin implicat in procesul negocierilor pentru pace in regiune decat administratia precedenta a lui Bill Clinton.
Ministrii de Externe ai UE au recomandat sistarea expansiunii asezamintelor israeliene in teritoriile palestiniene, deoarece aceasta activitate creeaza focare incendiare care impiedica realizarea unui stat palestinian.
Europenii sunt revoltati de incercarile unor cercuri influente din SUA de a interpreta pozitia UE ca o expresie a antisemitismului european.
Sisteme sociale diferite
Uniunea Europeana si America sunt democratii stabile sau “mature”. Dar organizarea sociala si atitudinea fata de rolul statului in societate sunt remarcabil de diferite. Pe cand europenii considera capitalismul american ca “dur” sau “barbar”, americanii ii acuza pe europeni de “socialism”.
Economia americana, mai “libera” decat cea europeana, are flexibilitate si dinamism care ii asigura o crestere consistenta. Societatea americana, chiar dupa evenimentele din 11 septembrie, accepta un mare numar de imigranti si este receptiva tendintelor de diversitate, toleranta si mobilitate. Europa este mult mai “egalitarista” si mai “nationalista”. Puterea este mai centralizata, statul este mai autoritar, iar birocratiile guvernamentale, de obicei hipertrofice, sunt mai intrusive. Multe guverne europene, preconizand un “capitalism controlat”, sunt obsedate de ideea redistribuirii avutiilor prin taxare progresiva si impozitare masiva. Datorita sentimentelor traditional-nationaliste, europenii accepta din ce in ce mai putini straini ca imigranti.
Concluzii
Europa are nevoie de America. Fara puterea militara si influenta politica a SUA, organizatiile internationale elogiate de europeni nu au nici statura, nici puterea de a impune respectarea deciziilor si a legilor internationale.
Ezitarile si incapacitatea militara a europenilor au fost penibil de evidente in decursul razboaielor interetnice din fosta Iugoslavie si in Afganistan.
Si America are nevoie de europeni. Fara aliati si colaboratori devotati, SUA nu pot combate terorismul international.
Fanatici si intoleranti, inarmati cu arme de distrugere in masa si dispusi sa se sacrifice, teroristii reprezinta un pericol imens pentru lumea civilizata.
Pentru mentinerea stabilitatii globale, politicienii americani si europeni trebuie sa renunte la retorica ofensiva si la crizele de orgoliu si sa restabileasca soliditatea relatiilor transatlantice.
