Evitarea confruntarii cu Putin

In decembrie 2004, in Ucraina, ambitiile grandioase si tendintele neoimperialiste ale presedintelui rus Vladimir Putin au fost stavilite temporar de "revolutia portocalie". Dezacordurile si invectivele reciproce dintre democratiile occidentale si Rusia, cu ocazia alegerilor prezidentiale recente din Ucraina, au reamintit de confruntarile "clasice" din perioada Razboiului Rece. Aparentele insa sunt inselatoare. Putin, amestecandu-se direct si agresiv in campania electorala din Ucraina, s-a imbratisat demonstrativ cu candidatul pro-rus Viktor Ianukovici, i-a acordat sprijin logistic, financiar si politic si l-a felicitat pentru "victorie", inainte de publicarea verdictului final de catre Comisia Electorala Centrala. Atat observatorii autohtoni, cat si cei straini au fost de acord ca alegerile au fost fraudate si ca rezultatul final a fost falsificat. Mass-media si oficialii occidentali au criticat masluirea alegerilor prezidentiale de catre autoritatile de la Kiev. Sustinatorii lui Viktor Iuscenko, candidatul opozitiei democrate, au protestat ferm in capitala tarii, au blocat institutiile guvernamentale si au convins Curtea Suprema sa reevalueze rezultatele "oficiale". Recunoscand falsificarea alegerilor, Curtea a impiedicat "inaugurarea" lui Ianukovici, a invalidat rezultatele alegerilor si a ordonat un nou scrutin, care sa aiba loc la 26 decembrie 2004. Pentru Vladimir Putin, anularea scrutinului fraudat a fost un afront umilitor. Prompt, el i-a blamat pe occidentali pentru criza electorala din Ucraina. Presa aservita Kremlinului i-a acuzat pe "militaristii" din NATO ca incearca sa patrunda in vecinatatea imediata a Rusiei si astfel "destabilizeaza" o intreaga regiune care, traditional, a fost si trebuie sa ramana sub dominatia Moscovei. Ca sa minimalizeze daunele pentru Putin, anumiti simpatizanti reputati din strainatate au publicat la comanda materiale "de serviciu" in care, de acord cu presedintele rus, acuza fortele oculte din Vest ca au instigat si au regizat "infrangerea ilegala" a candidatului pro-rus in Ucraina. Consolidarea democratiei in Ucraina nu convine fostului colonel KGB ajuns sef la Kremlin. Deocamdata, incercarile lui Putin de a instala prin frauda un guvern servil la Kiev si de a reintegra Ucraina in Rusia au esuat. Dar elitele politice de la Moscova, hotarate sa rectifice catastrofa dezintegrarii Uniunii Sovietice, vor provoca in continuare confruntari agresive cu democratii si nationalistii din noile tari independente. Incapabili sa renunte la ambitiile neoimperialiste, liderii de la Kremlin nu vor ezita sa faca uz de santaj economic, de presiuni diplomatice si de amenintari directe, ca sa previna iesirea fostelor republici sovietice din sfera de influenta a Moscovei.

Suprimarea democratiei

In ultimii trei ani, Rusia a beneficiat enorm in urma ascensiunii vertiginoase a pretului la titei pe piata internationala. Influxul masiv de fonduri obtinute din exporturile de petrol si realegerea detasata a lui Putin, in 2004, au permis presedintelui rus sa adopte o pozitie politica mult mai dura decat in decursul primului mandat. Pe plan intern, Putin a suprimat institutiile democrate, a marginalizat opozitia si a subjugat mass-media. In exterior, Moscova a initiat masuri agresive ca sa-si restabileasca dominatia in spatiul CSI, s-a aliat cu despoti detestati in Belarus, Transnistria, Abhazia si Osetia de Sud si a intervenit direct in tarile din vecinatate ca sa previna consolidarea democratiei. Mass-media controlate de autoritatile de la Moscova il denigreaza in mod repetat pe presedintele democrat al Georgiei, Mihail Saakasvili, pe care il considera un dusman al Rusiei. In acelasi timp, dictatorul venal din Belarus, Alexandr Lukasenko, este prezentat publicului rus ca un prieten valoros. Evident, conducatorii de la Kremlin nu au nici o consideratie pentru democratie sau pentru interesele de securitate si aspiratiile de independenta ale altor state. Saakasvili a fost adus la conducerea Georgiei printr-un scrutin electoral combinat cu o revolutie populara impotriva unei birocratii corupte si ticaloase. El a facut curatenie, i-a eliminat din administratie pe fostii comunisti, a initiat reforme liberale si a orientat tara spre Vest. In Ucraina, Iuscenko are o sansa sa imite performanta lui Saakasvili. Alarmat de evenimentele din Georgia si Ucraina, Putin a decis sa mobilizeze toate fortele pe care le are la dispozitie ca sa evite aparitia unor lideri democrati care ar putea influenta populatia. Un oficial conectat cu "silovekii" cu epoleti de la Kremlin a publicat in Komsomolskaia Pravda anumite criterii pentru identificarea "dusmanilor statului": cei care promoveaza ideea unor negocieri cu cecenii, cei care se arata receptivi la sfaturile Bancii Mondiale si ale Fondului Monetar International, cei care se opun predarii religiei ortodoxe in scoli, cei care prefera o presa libera si cei care incearca sa-l critice sub orice forma pe "mult-admiratul" presedinte Vladimir Putin.

Aranjamente de culise

Inainte de a se implica personal in alegerile din Ucraina, Putin era convins ca avea o intelegere privilegiata cu presedintele american George W. Bush, caruia ii oferise cooperarea cu SUA in razboiul antiterorist, diminuarea criticii la adresa invaziei americane din Irak si sistarea asistentei tehnico-nucleare pentru Iran. In schimb, Bush ar fi promis sa inceteze protestele impotriva continuarii genocidului comis de armata rusa in Cecenia si sa accepte exprimarea ambitiilor reexpansioniste ale Rusiei in statele din fosta Uniune Sovietica. Atitudinea si declaratiile celor doi presedinti sugereaza ca ei au avut un asemenea aranjament de culise. Dar Putin nu a inteles ca presedintele Statelor Unite, nefiind dictator, nu isi poate impune neconditionat "intelegerile" lui personale. In America exista alte centre de putere, care nu ezita sa critice politica dirijata de Casa Alba si sa condamne actiunile fortelor antidemocrate. Cu toate acestea, Bush nu s-a implicat personal in blamarea lui Putin pentru interventiile brutale in tarile vecine, pentru suprimarea democratiei in Rusia sau pentru declaratiile taioase la adresa Statelor Unite. La intrunirea ministeriala a OSCE de la Sofia, din decembrie 2004, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a refuzat orice discutii in legatura cu promisiunile facute de Boris Eltin la Istanbul, in 1999, de a retrage trupele ruse din Georgia, Republica Moldova si Belarus. Ca sa nu "supere" Moscova, SUA si UE au respins apelurile adresate de Tbilisi si de Chisinau si au acceptat ca problema retragerii trupelor straine din tarile respective sa nu fie readusa in discutie. In cursul dezbaterilor cu privire la criza electorala din Ucraina, secretarul de stat Colin Powell a criticat guvernul de la Kiev, fara sa includa Rusia, pentru incercarea de fraudare a alegerilor. Delegatia Ucrainei la intrunirea de la Sofia a propus o rezolutie care sa exprime sprijin pentru democratie in Ucraina. Singurele tari care au votat impotriva adoptarii rezolutiei au fost Rusia si Belarus. La inceputul lunii decembrie 2004, Rusia a impus o blocada impotriva Abhaziei, o provincie a Georgiei in care Rusia isi mentine ilegal baze militare si trupe. Motivul sanctiunilor a fost infrangerea electorala a candidatului pro-rus in alegerile prezidentiale si indrazneala parlamentului provinciei de a confirma rezultatul alegerilor. Insistand sa se organizeze noi alegeri, Putin a oprit aprovizionarea provinciei cu energie, a intrerupt comertul si a sistat transporturile feroviare. De remarcat ca Bush nu a protestat in legatura cu actele ostile si pretentiile revoltatoare ale Kremlinului fata de provincia georgiana.

Reevaluarea aparenta a relatiilor

Initial, cand Bush s-a intalnit prima oara cu Putin, in 2001, el a facut o declaratie faimoasa, precum ca "s-a uitat in sufletul fostului colonel KGB si a gasit un prieten". De atunci, l-a invitat pe Putin la ferma lui din Texas si la vila presedintelui de la Camp David, s-a batut pe umeri cu el si i s-a adresat cu epitetul amical de "Puti-Put". Prietenia dintre cei doi presedinti a supravietuit retragerii SUA din Tratatul pentru Interzicerea Armelor Anti-Balistice, expansiunii NATO in estul european, amplasarii trupelor americane in Asia Centrala si divergentelor cu privire la invazia Irakului. Unii oficiali de la Washington si o mare parte din liderii europeni au criticat atat autoritatile corupte de la Kiev, cat si Rusia, pentru fraudarea alegerilor prezidentiale din Ucraina. Presedintele Bush nu s-a implicat personal. Raportul de sfarsit de an al gruparii Freedom House, o organizatie internationala independenta care promoveaza extinderea democratiei in lume, a redus pozitia Rusiei din categoria tarilor "partial libere" in cea a celor "nelibere". Simtindu-se incoltit, Putin a reactionat dur. El a criticat politica externa "dictatoriala" a Statelor Unite, a persiflat pretentiile americane in legatura cu organizarea unor alegeri "libere" in Irak in conditiile in care tara se afla sub ocupatie militara si a respins incercarile occidentalilor de a da "lectii de moralitate" Rusiei. Referindu-se in mod special la presedintele american, Putin a subliniat ca Bush este un om "decent" si ca Rusia si SUA sunt aliate in razboiul antiterorist. Anihilarea opozitiei politice in Rusia, arestarea magnatului Hodorhovski si interventiile agresive ale Moscovei in tarile vecine au fortat cercurile influente din anturajul lui Bush sa pretinda ca intentioneaza sa reevalueze atitudinea SUA fata de presedintele rus. Desi se afla sub presiuni intense, Bush incearca sa evite o confruntare deschisa cu "prietenul" Puti-Put. Ignorand comportamentul profund antidemocratic si ambitiile imperialiste ale presedintelui rus, la conferinta de presa din 20 decembrie, Bush a declarat ca el a stabilit "o relatie personala buna cu Putin de cand s-au intalnit in Slovenia in 2001" si ca intentioneaza sa continue prietenia... "Chiar daca avem unele dezacorduri, le putem discuta in mod pozitiv si amical".

Evitarea confruntarii

Implicarea personala in alegerile din Ucraina si agresivitatea verbala ale lui Putin reprezinta o extensie logica a politicii din ultimii patru ani. "Prietenia" cu Bush i-a asigurat lui Putin o "liniste" externa care i-a permis sa-si consolideze puterea personala "acasa". Prezentandu-se ca prieten al democratiei, el a suprimat democratia in Rusia, a incorsetat societatea si a redus la tacere opozitia. De la inceputul celui de al doilea mandat, Putin a dat semnale ca intentioneaza sa promoveze in forta interesele Rusiei, asa cum le defineste el. Preocupati de razboiul complicat din Irak, de instabilitatea Orientului Mijlociu si de procesul de nuclearizare din Iran, guvernantii de la Washington au rezistat presiunilor interne si externe de a se confrunta cu Putin. Uniunea Europeana, facand eforturi uriase ca sa faciliteze integrarea noilor membri, nu este nici ea dispusa sa se confrunte cu autocratul de la Kremlin. Demonstrativ, premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker s-a deplasat la Moscova, in decembrie 2004, inainte de a prelua presedintia rotativa a UE, la 1 ianuarie 2005. El s-a imbratisat cu liderul de la Kremlin si a adaugat: "Relatiile UE cu Rusia au o importanta majora... Nimic din ceea ce este rus nu ne este strain... Rusia este unul dintre cei mai importanti actori din Europa... Vom rezista tentatiilor tipic europene de a da lectii altora".

Concluzii

Oricat de dezagreabil este comportamentul autocratului de la Kremlin, occidentalii nu sunt dispusi sa se confrunte direct cu el. Ei ar putea sa izoleze diplomatic Rusia, sa mareasca asistenta militara pentru statele est-europene din NATO, sa admonesteze ambitiile refacerii imperiului si sa discrediteze dictatura deghizata in democratie dirijata, instaurata de securistii lui Putin. Convinsi ca nu pot schimba politica Moscovei, liderii din Vest au decis sa tolereze masurile antidemocrate, tendintele expansioniste si retorica antioccidentala ale lui Putin. Ei sunt convinsi ca este preferabil sa mentina relatii detensionate cu puterea nucleara din estul european. Occidentalii spera ca, in cele din urma, fortata de presiunile demografice si de evolutia relatiilor internationale, Rusia va renunta la imperiu si va accepta sa se integreze in comunitatea democratiilor europene.