De același autor
La 30 ianuarie 2005, dupa 60 de ani de dictatura, 8,5 milioane de irakieni au participat la alegeri pentru selectionarea delegatilor la Adunarea Nationala. Conform prevederilor antecedente, acest "parlament preliminar" va selectiona un guvern care sa administreze tara, va numi un presedinte si doi vicepresedinti cu functii mai mult sau mai putin ceremoniale, va elabora un proiect de constitutie, va supune proiectul unui plebiscit in octombrie si va organiza alegeri generale in decembrie 2005.
Previzibil, rezultatele alegerilor recente au reflectat diviziunile etno-religioase din Irak. Populatia majoritara siita din zonele centrale si din sud, anticipand propria dominatie politica si imboldita de clerici prin "decret religios" (fatwa), s-a prezentat masiv la vot si a optat pentru candidatii propusi de Alianta Irakiana Unita, o coalitie organizata sub obladuirea marelui prelat islamic Ali Sistani. In nordul tarii, peste 90% din electoratul kurd a participat la scrutin si a votat exclusiv pentru candidatii de pe lista Aliantei Kurde. Majoritatea sunitilor din zona centrala a Irakului au boicotat alegerile.
Alianta Irakiana Unita, obtinand 50% din sufragiile exprimate, a primit 140 din cele 275 de mandate din noul parlament si l-a numit ca prim-ministru pe Ibrahim Al-Jaafari, purtatorul de cuvant al Partidului Dawa, o formatiune importanta a coalitiei siite. Cele doua partide kurde, intrunind 27% din voturi, vor avea 75 de deputati. Lista Irakiana, un partid condus de actualul prim-ministru interimar Ayad Allawi, a obtinut, jenant, numai 14% din voturi si va fi reprezentat de 40 de deputati.
Participarea irakienilor la alegerile din ianuarie 2005 a fost aplaudata de guvernele de la Washington si de la Londra. Intr-adevar, alegerile au avut caracter democrat si au avut reverberatii pozitive in celelalte tari arabe. Dar noua configuratie politica din Irak se conformeaza numai partial aspiratiilor initiale ale Pentagonului. Administratia de la Washington spera ca, in urma eliberarii de sub dictatura baatista, noii guvernanti de la Bagdad, recunoscatori, vor accepta ca Irakul sa devina o tara democrata, seculara si cordiala fata de Israel si America.
Fiind neconcordante, aspiratiile celor trei factiuni etnice din Irak, siitii, sunitii si kurzii, nu pot fi satisfacute decat in urma unor compromisuri drastice pe care partile implicate inca le considera inacceptabile. La doua luni dupa alegeri, irakienii care s-au prezentat la vot in ianuarie erau exasperati de galceava dintre deputatii siiti si kurzi, de pretentiile extravagante ale negociatorilor si de inabilitatea lor de a decide impartirea functiilor de conducere. In cele din urma, sub presiunea americana, siitii si kurzii au fost fortati sa ajunga la un compromis temporar care sa permita formarea guvernului. Dar aranjamentele lor, care oricum au lasat controverse importante nerezolvate, nu au cum sa satisfaca sunitii neparticipanti. Avand numai cativa reprezentanti in noul parlament, sunitii raman ostili si sfidatori.
Diviziunile traditionale etnoreligioase din Irak nu au fost aplanate de rezultatele electorale. In cazul in care fortele de ocupatie s-ar retrage curand, aceste tensiuni interetnice ar putea periclita unitatea si integritatea teritoriala a Irakului si ar putea precipita violenta, instabilitatea si interventia armata a tarilor vecine.
Retragerea trupelor de ocupatie
Noul guvern, ca sa-si afirme legitimitatea si ca sa reflecte aspiratiile majoritatii irakienilor, va fi obligat sa ceara oficial evacuarea trupelor de ocupatie. Conform platformei electorale prezentate de coalitia siita, noii guvernanti sunt obligati sa inceapa urgent negocieri cu administratia de la Washington pentru stabilirea unui program cu date specifice pentru retragerea fortei multinationale din Irak.
Chiar daca membrii noului guvern ar prefera ca trupele americane sa-si prelungeasca sederea in Irak pentru a le conferi protectie impotriva insurgentilor si pentru a preveni un razboi civil, ei nu isi pot permite sa ignore faptul ca siitii si sunitii, reprezentand 80% din populatie, insista ca trupele straine sa paraseasca tara intr-un interval de timp limitat. Liderii comunitatii sunite au recomandat boicotarea alegerilor pe motiv ca atat campania electorala, cat si alegerile nu aveau cum sa fie "libere si echitabile" atata timp cat tara se afla sub ocupatie straina. Principalul obiectiv politic al sunitilor, de la moderati la insurgenti, a fost si ramane expulzarea din Irak a trupelor militare conduse de Statele Unite.
Presedintele american Bush a declarat in repetate randuri ca trupele americane vor ramane in Irak pana la realizarea "victoriei finale", indiferent ce sacrificii ar fi necesare. Dar el stie ca populatia Americii nu va tolera la infinit pierderile umane si costurile enorme ale ocupatiei.
O strategie de iesire
Sub presiunea opiniei publice autohtone si internationale, oficialii din administratia de la Washington au inceput sa se refere la o "strategie de iesire" din Irak. Versiunea cea mai vehiculata se bazeaza pe "instruirea rapida a noilor forte de securitate si a militarilor irakieni", in speranta ca noii recruti vor fi capabili sa asigure singuri stabilitatea in tara si sa-i invinga pe insurgenti.
In realitate, trupele americane nu au cum sa se retraga curand din Irak. O asemenea retragere ar crea un vid de putere in cadrul caruia actiunile insurgentilor ar deveni mai violente, majoritatea siita, care a fost extrem de toleranta pana acum, ar fi fortata sa initieze represalii impotriva minoritatii sunite si Kurdistanul ar opta pentru secesiune. Astfel, tara ar putea plonja in razboi civil si ar putea deveni un focar de instabilitate. Dezintegrarea haotica a Irakului, dupa modelul fostei Iugoslavii, ar conferi mari satisfactii antiamericanilor, organizatiei Al Quaida si tiranilor antidemocrati din regiune. O mare parte din populatia Irakului, fara sa simpatizeze cu ocupantii straini, a devenit ostila fata de insurgenti. Pronuntarile lamentabile ale mujahedinilor straini impotriva democratiei, rapirile, decapitarile si atacurile violente impotriva altor irakieni au creat populatiei civile lehamite si repulsie.
Crearea si instruirea unei noi armate irakiene competente, cu adevarat "nationala", vor necesita o perioada de multi ani si eforturi financiare uriase. In viitorul apropiat, acest proiect nu va permite evacuarea trupelor straine. Fara americani, noii recruti, in mare parte siiti si kurzi, nu pot actiona decisiv impotriva insurgentilor suniti. Lipsiti de experienta si dotati numai cu armament usor, ei nu pot sa asigure securitatea statului intr-o regiune in care statele vecine, avand interese majore in Irak, au armate mult mai puternice.
Dispute intre kurzi si siiti
In 2004, sub tutela americana, a fost redactata o Lege administrativa pentru tranzitie, un fel de constitutie interimara. La timpul respectiv, kurzii au insistat ca aceasta lege sa le garanteze autonomia regionala, sa le permita sa mentina forte de securitate proprii si sa asigure dreptul de veto, pentru fiecare dintre cele trei provincii, cu privire la formularea unei constitutii permanente. Deoarece kurzii au avut de facto independenta in ultima decada, reprezentantii lor in noul parlament au declarat ca nu accepta sa mai faca parte din Irak decat daca au garantii ca nu vor fi dominati de celelalte etnii.
In noul parlament, partidele din alianta siita au nevoie de sprijinul deputatilor kurzi ca sa intruneasca cele doua treimi din voturi necesare pentru investirea noului guvern. Ca sa le acorde sprijin in parlament, kurzii pretind ca majoritatea siita sa le garanteze ca noul guvern va respecta prevederile Legii administrative ca refugiatii kurzi care au fost evacuati de Saddam se pot intoarce la locurile originare si ca regiunea Kurdistanului va fi extinsa spre sud, ca sa includa centrul petrolier de la Kirkurk. Kurzii insista ca noul Irak sa formalizeze diviziunile etnice prin adoptarea unui sistem federal si sa renunte la pretentiile de a fi un stat unitar condus de la Bagdad.
Desi pana acum siitii majoritari au fost deosebit de rezonabili si toleranti, ei sunt revoltati de insistentele kurzilor. Liderii siiti refuza sa le accepte pretentiile, pe motiv ca Legea administrativa a fost impusa de un regim de ocupatie, ca sugestiile lor sunt antidemocrate si ca nu considera ca este normal ca o minoritate sa dicteze termenii convietuirii cu majoritatea.
Kurzii reprezinta cea mai numeroasa etnie a lumii care nu are o tara proprie. In afara de Irak, milioane de alti kurzi traiesc sub opresiune in Turcia, Iran si Siria. Evident, kurzii irakieni aspira sa fie nucleul unui Kurdistan independent. Intr-un plebiscit la care au participat 2 milioane de kurzi irakieni, in ianuarie 2005, 99% s-au pronuntat in favoarea independentei. O incercare deschisa de secesiune a kurzilor irakieni ar provoca interventia armata a statelor vecine care nu accepta riscul unei explozii nationaliste a kurzilor autohtoni.
Liderul kurd, Jalal Talibani, caruia i s-a oferit postul de presedinte al Irakului, a semnalat ca nu este pregatit sa faca presiuni imediat pentru independenta. El stie ca americanii nu ar permite asa ceva. Dar el sustine vehement ca este foarte important pentru kurzi sa-si pastreze sanctuarul din nordul Irakului si sa mentina controlul asupra celor 80.000 de militieni proprii.
Concluzii
Pentru realizarea stabilitatii in Irak, este esential ca toate cele trei grupari etnice ale tarii sa ajunga la o intelegere satisfacatoare. Presupunand ca relatiile americanilor cu irakienii se vor ameliora, prezenta trupelor straine ar putea contribui la acceptarea unor compromisuri durabile. Din nefericire, atacurile devastatoare ale militarilor americani impotriva comunitatilor care erau suspectate ca ar proteja insurgenti si fotografiile cu prizonieri irakieni torturati de americani la Abu Ghraib au produs resentimente puternice impotriva fortelor de ocupatie.
In alegerile recente, electoratul irakian a votat aproape exclusiv pentru candidatii etniilor proprii. Partidele siite, avand la conducere multi clerici, sunt influentate de mulahii care guverneaza in Iran. Instituirea unui guvern dominat de siiti, conectat cu teocratii de la Teheran, nu corespunde aspiratiilor neoconservatorilor de la Washington.
In trecut, americanii au fost obligati sa respecte doleantele lui Ali Sistani. Fiind cel mai influent lider cleric siit din Irak, el a refuzat atat formatul alegerilor, cat si amanarea lor, asa cum propusesera americanii. De origine iraniana, Sistani are relatii apropiate cu mulahii de la putere din Iran. Daca nu este satisfacut de independenta noului guvern, el poate provoca manifestatii publice puternice, la care sa participe sute de mii de credinciosi si prin care sa se ceara expulzarea trupelor de ocupatie.
Existenta unei singure Camere parlamentare in Irak este regretabila. Ar fi fost preferabil sa fie doua Camere. Avand numai una, dominantia siita ar putea duce la dictatura. Cu minoritatile sunite si kurde suprareprezentate in Camera superioara, dominatia silita ar fi fost prevenita. Noul guvern, imputernicit de Adunarea Parlamentara, este programat sa preia puterea la 16 martie 2005. Inca nu este clar cata autonomie va avea noul guvern. Deocamdata, in toate ministerele de la Bagdad exista consilieri americani.
Administratia de la Washington sustine ca este pregatita sa negocieze cu noul guvern un acord pentru mentinerea pe termen lung a trupelor americane in Irak. Intre timp, oficialii de la Pentagon au preconizat ca numarul soldatilor americani va ramane cam la acelasi nivel cel putin pana in 2007. In formularea planurilor, ei nu dau impresia ca intentioneaza sa ia in consideratie doleantele guvernului ales.
Rezultatele alegerilor inca nu au atenuat tensiunile interetnice din Irak. Divergentele cu privire la elaborarea constitutiei, autonomia regionala, participarea sunitilor si evacuarea trupelor de ocupatie au ramas nerezolvate.
Cu toate imperfectiunile, participarea electoratului la alegerile recente din Irak a reprezentat un pas important spre democratizare. Succesul noilor guvernanti ar putea incuraja moderatii si reformatorii din celelalte tari arabe sa pretinda masuri de liberalizare in tarile respective.
