Irelevanta penibila a OSCE

Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) este cea mai vasta organizatie regionala de securitate din lume, la care participa 55 de state din Europa, Asia Centrala si America de Nord. Principalele obiective ale OSCE sunt prevenirea si aplanarea conflictelor in Europa, detensionarea crizelor si reabilitarea post-conflictuala. In afara de asigurarea suveranitatii, integritatii teritoriale si a securitatii statelor membre, OSCE se obliga sa supravegheze respectarea drepturilor omului, sa promoveze democratia, statul de drept si libertatea presei, sa asigure protectia mediului si sa incurajeze cooperarea economica.

Statutul organizatiei prevede ca ministrii de Externe ai statelor membre sa se intruneasca anual in decembrie, iar sefii de state sa participe la fiecare doi ani. De obicei, in cadrul conferintelor anuale se elaboreaza o declaratie finala care trebuie aprobata de participanti. Toate deciziile se iau numai prin consens. Ceea ce inseamna ca orice stat membru isi poate exercita dreptul de veto pentru a elimina orice fragment din declaratia finala cu care nu este de acord.

Obiective importante in activitatea OSCE au fost reducerea arsenalelor create in timpul Razboiului Rece si aplanarea conflictelor din Balcani si din tarile desprinse din fosta Uniune Sovietica. Mentinerea neinvitata a trupelor Federatiei Ruse pe teritoriul altor state independente, precum Georgia si Republica Moldova, a creat dispute serioase si ameninta sa duca la confruntari destabilizante.

Alte focare de nesiguranta identificate in regiunea OSCE au fost concentrarea de unitati militare ruse in Cecenia si in regiunea Azerbaidjan-Armenia, violarea acordurilor din Tratatul privind Fortele Armate Conventionale in Europa (CFE) si guvernarea autocrata a regimului Lukasenko in Belarus.
Facand abuz, cu aroganta, de dreptul de veto si profitand de dorintele multor occidentali de a justifica existenta OSCE si de a ajunge la un oarecare consens, Rusia, cu contributii de la "acolitul" Belarus, a terfelit prestigiul si importanta OSCE si a reusit sa transforme organizatia intr-un forum pentru promovarea intereselor Kremlinului si pentru afirmarea intentiilor de reconstituire a imperiului rus.

Esecul lamentabil de la Porto

La intrunirea conducatorilor de la Istanbul din decembrie 1999, unde au participat pentru ultima oara sefii de state, presedintele rus Boris Eltin s-a obligat sa inchida bazele militare din Moldova si din Georgia si sa retraga trupele ruse din cele doua tari in urmatorii cativa ani.
In decembrie 2000, sub presedintie austriaca, si in 2001, sub presedintia romana a lui Mircea Geoana, declaratiile de la sfarsitul anului au mentionat conflictele din Georgia, Moldova si Cecenia si au reamintit Rusiei de angajamentele de la Istanbul. Dupa 2001, reprezentantul Moscovei la OSCE a utilizat veto-ul ca sa excluda din declaratiile anuale orice condamnare a Rusiei pentru nerespectarea promisiunilor enuntate in 1999. Portugalia a preluat presedintia OSCE in 2002. Activitatea organizatiei in 2002, incheiata cu intrunirea ministeriala de la Porto in decembrie, a fost un fiasco desavarsit. Paralizia decizionala impusa de utilizarea abuziva a veto-ului de reprezentantii rusi a degradat prestigiul organizatiei si i-a ruinat functionalitatea. Din cele 55 de tari membre, la Porto, numai 12 au fost reprezentate de oficiali cu grad de ministru. Restul reprezentantilor aveau functii inferioare.

In 2002, profitand de indiferenta participantilor UE si cu acordul tacit al administratiei americane, care curta Moscova in speranta sustinerii invaziei americane contra Irakului la Consiliul de Securitate ONU, reprezentantul Rusiei a modificat radical "angajamentele" si "obligatiile" anterioare de la Istanbul privind retragerea trupelor ruse din Georgia si Republica Moldova si le-a inlocuit in declaratia finala cu o "intentie" de retragere, "numai daca anumite conditii (nespecificate) sunt indeplinite". Pentru Georgia si Moldova, declaratia finala de la Porto a fost un afront socant si o dezamagire crunta.

Jalnica performanta a presedintiei olandeze

In 2003, ministrul de Externe olandez, Jaap de Hoop Schaffer, a preluat presedintia OSCE. El a recrutat o echipa impresionanta de diplomati olandezi si a promis ca va revitaliza organizatia muribunda si ii va restabili prestigiul pierdut. El a prezis ca, la sfarsitul anului, la conferinta de la Maastricht, isi va prezenta succesele si va convinge sefii de state sa participe.

Bilantul realizarilor OSCE in 2003, sub presedintia olandeza, a fost un dezastru penibil. In Cecenia, misiunea OSCE a fost alungata de autoritatile ruse. In Belarus, OSCE a fost readmisa in conditii umilitoare. In Georgia, negocierile cu Rusia au fost inutile. In Republica Moldova, numai interventia de ultima ora a UE a salvat o "solutie" jignitoare promovata de Moscova.

Cecenia

In iunie 2001, la insistentele ministrului de Externe roman, Rusia a reprimit in Cecenia reprezentanta OSCE care fusese alungata in 1998. In 2002, OSCE avea sase oficiali in Cecenia sub denumirea de Grup de Asistenta, cu misiunea de a raporta despre respectarea drepturilor umane, de a promova o rezolutie politica a conflictului si de a acorda asistenta refugiatilor. Cei sase erau tinuti de rusi "in carantina" intr-o mica localitate, fara sa aiba acces la zonele de conflict si fara sa poata observa atrocitatile comise de militarii rusi impotriva civililor.

La inceputul lui 2003, nemultumiti de "misiunea" OSCE in Cecenia, Moscova a ordonat evacuarea Grupului de Asistenta OSCE din Cecenia. Ca sa nu reduca sansele altor "realizari", echipa lui de Hoop Schaffer de la conducerea OSCE a decis sa nu protesteze la alungarea reprezentantilor lor din Cecenia.
Plebiscitul constitutional din martie 2003 si alegerile prezidentiale din octombrie 2003 din Cecenia au fost farse electorale "aranjate" de Moscova. Deoarece OSCE nu a avut permisiunea sa trimita observatori la "alegeri", presedintele Schaffer a pretins ca organizatia nu isi poate permite sa critice procesele electorale din Cecenia. Belarus Intre 1997 si 2002, cu toata ostilitatea autoritatilor de la Minsk, misiunea OSCE din Belarus a reusit sa functioneze. A acordat o oarecare asistenta slabitei opozitii democrate si a incurajat guvernantii sa reformeze societatea rigida de tip sovietic. In 2002, autocratul presedinte Alexandr Lukasenko a ordonat inchiderea misiunii OSCE din Belarus. Autoritatile organizatiei de la Viena si presedintele portughez au acceptat alungarea fara sa protesteze.

In 2003, misiunea OSCE a fost reacceptata in Belarus, dar la un nivel inferior de "Birou" si numai dupa ce de Hoop Schaffer a acceptat umilitor ca OSCE sa renunte la obiectivele de "democratizare" si "respectarea drepturilor omului" din mandatul organizatiei si ca autoritatile de la Minsk, monitorizand activitatea OSCE, sa decida anual daca permit sau nu continuarea prezentei OSCE in Belarus.

Georgia

Promisiunile presedintelui rus Boris Eltin in 1999, la Istanbul, ca va lichida bazele militare si va retrage trupele ruse din Georgia in urmatorii patru ani au ramas nerespectate. Succesorul lui Eltin la Kremlin, Vladimir Putin, a ignorat angajamentele Rusiei de la Istanbul. In decembrie 2003, Moscova a pretins ca are nevoie de inca unsprezece ani pentru inchiderea bazelor din Georgia incepand din momentul in care se va semna un acord care urmeaza sa fie negociat in viitor. Intre timp, Moscova insista ca prezenta instalatiilor militare si a trupelor ruse in Georgia sa fie recunoscuta legal. In plus, Moscova a cerut "compensatii" uriase pentru "relocarea" militarilor rusi. Observatorii straini si autoritatile georgiene insista ca evacuarea sa se poata realiza in cel mult patru ani. Deoarece Tbilisi nu poate accepta "preconditiile" Moscovei, Rusia refuza sa inceapa negocieri privind retragerea militara din Georgia.

Declaratia finala a conferintei anuale din decembrie 2003 de la Maastricht nu a rectificat dezastrul de la Porto cu privire la "intentiile" de retragere a militarilor rusi din Georgia. In plus, la insistentele reprezentantului rus, s-a renuntat la obligativitatea "consimtamantului liber" al tarilor gazde cu privire la stationarea de trupe straine si s-a exclus termenul de "terminare" pentru prezenta militarilor rusi in Georgia.

Republica Moldova

Convins ca are sanse de succes, ambitiosul ministru de Externe olandez s-a concentrat asupra "rezolvarii" conflictului transnistrian din Republica Moldova. Negociind retragerea militarilor rusi din Transnistria si reunificarea Republicii, el s-a lovit de intransigenta Moscovei. Cu acordul Departamentului de Stat american, Schaffer a continuat sa preseze guvernul comunist de la Chisinau sa accepte pretentiile umilitoare ale Kremlinului.

Ignorand istoria si aspiratiile Republicii Moldova, diplomatii OSCE au capitulat progresiv si lamentabil in "negocierile" cu rusii. In final, au adoptat integral "solutia" inechitabila promovata de Moscova, care prevedea "federalizarea" Republicii Moldova sub tutela rusa, recunoasterea si acceptarea ca partener egal a "guvernului" separatist transnistrian si permanentizarea prezentei militare ruse in Moldova. Echipa diplomatica OSCE olandeza a pus presiuni enorme asupra guvernului de la Chisinau ca sa accepte propunerea inechitabila a Rusiei. In cele din urma, oficialii Uniunii Europene si Javier Solana s-au simtit obligati sa intervina si, in ultimul moment, au prevenit semnarea "acordului" negociat de Schaffer. Dar, si in cadrul UE, reprezentantii unor tari precum Italia, Germania si Franta, dorind relatii bilaterale detensionate cu Rusia, au reusit sa amane rezolvarea problemei reintegrarii Republicii Moldova.

In decembrie 2003, la Maastricht, tarile din NATO si UE au insistat ca Rusia sa-si respecte angajamentele facute la Istanbul cu privire la retragerea trupelor din Georgia si Moldova si la respectarea prevederilor CFE, aplicabile la flancul sudic al Rusiei. Reprezentantul Moscovei, Igor Ivanov, dupa ce a exercitat veto-ul pentru excluderea referintelor respective, a declarat insultator ca "Rusia nu respecta asemenea recomandari si considera ca este inacceptabil ca OSCE sa se preocupe de asemenea probleme".

Concluzii

In ultimii doi ani, OSCE a devenit ineficienta si irelevanta. In 2002, reprezentantii OSCE au capitulat dezolant si au acceptat universal pretentiile Moscovei referitoare la focarele de instabilitate din Georgia, Republica Moldova, Cecenia si Belarus. In plus, la Porto, ei au consfintit incalcarea Tratatului CFE de catre Rusia. Anul urmator, la Maastricht, concesiile anterioare au fost reafirmate. In acelasi timp, Rusia nu a oferit nici o concesie proprie si a enuntat cu aroganta obiectivele de expansiune si "corectare" a dezintegrarii fostului imperiu sovietic.

Este clar ca Rusia nu are nici o intentie sa-si retraga trupele si armamentele din Georgia si Moldova. Kremlinul nu doreste desfiintarea OSCE. Din contra, prefera sa mentina un OSCE incapabil si controlabil care sa-i serveasca interesele prin legitimizarea actiunilor de dominare si de utilizare a fortei militare si prin recunoasterea dictatorilor sprijiniti de Moscova. Prin sustinerea unor lideri venali si nedemocrati in Belarus, Ucraina si Moldova, rusii se straduiesc sa previna apropierea acestor tari est-europene de familia democratiilor occidentale si mai ales de Uniunea Europeana.

Sperand ca OSCE sa supravietuiasca, presedintii tranzitorii ai organizatiei au testat doua alternative. In prima varianta, incercand sa respecte obiectivele si principiile declarate, organizatia s-a dovedit a fi incapabila. In a doua varianta, incercand sa participe slugarnic la orice fel de "colaborare", organizatia si-a pierdut prestigiul, demnitatea si motivul existentei. In ambele cazuri, OSCE a devenit irelevanta.