Un nou mandat

Presedintele american George Bush, reales in noiembrie 2004, si-a inaugurat noul mandat oficial la 20 ianuarie 2005. Conform traditiei, dupa depunerea juramantului, presedintele a tinut un discurs. In contextul politicii increzatoare a administratiei Bush in decursul primului mandat, cuvantarea de la inaugurare, intransigenta si categorica, a fost receptionata cu consternare in strainatate, a starnit ingrijorare in cercurile guvernante din unele tari si a fost comentata pe larg in presa internationala. In discursul inaugural, Bush a imbratisat doctrina universalismului democratic si a declarat ambitios ca Statele Unite, in calitate de putere globala dominanta, sunt hotarate sa promoveze cauza libertatii in toata lumea, ca recunosc miscarile si institutiile democrate din orice natiune si cultura si ca obiectivul final este eliminarea tiraniei din lume. "Supravietuirea libertatii in tara noastra depinde din ce in ce mai mult de succesul libertatii in celelalte tari... Regimurile represive nu vor mai putea sa-si exercite despotismul in spatele paravanului suveranitatii... Relatiile cu America vor depinde de felul in care liderii din alte tari isi trateaza propriii cetateni." Bush a pretins ca a infipt cu fermitate steagul libertatii in Irak. Dar nu a sugerat cum intentioneaza sa planteze acelasi steag si in alte tari. Pentru politicieni, analisti si comentatori este important sa descifreze semnificatia discursului prezidential, deoarece acesta ar putea defini directia in care presedintele Bush aspira sa conduca politica Statelor Unite in urmatorii patru ani. Comunitatea internationala vrea sa stie daca declaratiile lui Bush reprezinta o noua doctrina a politicii americane, o abatere laterala fara implicatii majore sau simple alegorii nesemnificative. Surprins de reactiile alarmante provocate de discursul sau, Bush s-a simtit obligat sa tina una din rarele sale conferinte de presa la numai sase zile de la inaugurare, ca sa "explice" intentiile Americii, sa clarifice "nedumeririle" si sa calmeze spiritele agitate. In conferinta de presa, el a pretins ca discursul nu a facut decat sa reitereze obiectivele care au dirijat politica lui in primul mandat, ca nu reprezinta o modificare radicala a politicii externe a Statelor Unite si ca a exprimat preocuparea sa personala in legatura cu respectul pentru drepturile individuale si pentru demnitatea umana.

Discrepante intre retorica si realitate

Lipsa de concordanta intre pretentiile presedintelui Bush cu privire la ostilitatea fata de tiranie si politica actuala a Americii este frapanta. Traditional, Casa Alba a mentinut relatii detensionate si confortabile cu multi lideri despotici. In primii patru ani de guvernare, Bush a apostrofat foarte "selectiv" numai un numar limitat de "tirani". In schimb, a decis sa "pedepseasca" Franta si sa izoleze Germania deoarece nu au fost de acord cu invazia americana a Irakului. Adresandu-se democratilor din lume, Bush a declarat in discursul inaugural: "Oricand voi veti apara libertatea voastra, noi vom fi alaturi de voi". Dar cand Taiwanul democrat s-a confruntat cu China in 2004, Bush s-a dat de partea dictaturii comuniste de la Beijing si i-a umilit public pe conducatorii taiwanezi. De cand a venit la putere, presedintele Vladimir Putin a demolat metodic democratia incipienta din Rusia. In loc sa-l dojeneasca, Bush l-a laudat in repetate randuri si l-a numit "prietenul meu apropiat". Solidarizandu-se cu Putin, Bush a acceptat fara justificare versiunea lui Putin ca razboiul din Cecenia este o campanie defensiva a Rusiei impotriva terorismului international. In realitate, armata rusa a decimat peste 100.000 de civili ceceni ca sa impiedice secesiunea republicii. Printul Abdullah, dictatorul neales al Arabiei Saudite, mentine unul dintre cele mai represive regimuri din lume. Unii disidenti sauditi, care au sugerat ca tara ar beneficia daca ar evolua spre o monarhie constitutionala, au fost prompt intemnitati. Administratia de la Washington nu a avut nimic de criticat. Din contra, ca si Putin, Abdullah a fost invitat pentru conversatii "tete-a-tete" la ferma presedintelui din Crawford in Texas. Aceasta onoare nu a fost acordata altor lideri alesi din tari democrate, precum Franta, Turcia, India sau Indonezia. Washingtonul ii acuza virulent pe liderii politici din Iran, Siria si Libia pentru ca nu acorda libertate populatiilor respective. Dar nu aplica aceleasi presiuni impotriva despotilor din Arabia Saudita, Egipt, Tunisia, Kuweit si Emirate. Dictatorii din Pakistan si din Egipt sunt primiti cu onoare la Casa Alba. America are relatii de prietenie cu Kuweitul si cu Emiratele din Peninsula Araba, tari care nu au nimic in comun cu democratia liberala si in care opozitia este suprimata. Desi majoritatea fostelor republici sovietice din Asia Centrala sunt dictaturi abjecte, Bush a avut intruniri personale cu tiranii respectivi si le-a acordat ajutoare. Comunitatea internationala se intreaba daca, in decursul celui de al doilea mandat, Bush intentioneaza sa "elibereze" alte tari "nedemocrate", poate prin interventii armate, cum a facut in Afganistan si in Irak. La ce se pot astepta tiranii din tarile caracterizate de Condoleezza Rice ca "ticaloase" in audierile de la Congres, precum Zimbabwe, Burma, Cuba, Coreea de Nord, Iran si Belarus? Dar Vietnam, Laos, Malaezia si Singapore? Trebuie sa se pregateasca urgent ca sa reziste unei invazii militare din exterior, pe motive de "eliberare"?

Democratizarea Orientului Mijlociu

Administratia Bush a fost prima care a adoptat oficial transformarea democratica a Orientului Mijlociu ca obiectiv principal de politica externa. In termeni de realpolitik, Statele Unite sunt obligate sa tina cont si de alte obiective regionale prioritare, precum accesul la resursele de petrol, asistenta si cooperarea impotriva terorismului, prevenirea proliferarii armelor de distrugere in masa si aplanarea conflictului arabo-israelian. In anii '80, cateva tari arabe, precum Tunisia, Egiptul si Iordania, au initiat fara entuziasm unele reforme politice in ideea de a permite o concurenta intre diferite partide politice. Aceste eforturi anemice au fost ignorate ulterior, deoarece liderii respectivi nu au fost dispusi sa-si pericliteze dominatia proprie. Desi populatiile din tarile arabe sunt tentate de ideea de reformare politica, procesul de liberalizare si democratizare in lumea araba nu a demarat satisfacator. Se pare ca, pana acum, Casa Alba nu are nici un plan bine stabilit pentru a incuraja liberalismul in tarile arabe considerate "prietene" sau pentru a stavili avansul autoritarismului in Pakistan si in Rusia. Receptivitatea arabilor fata de intentiile declarate de presedintele Statelor Unite este limitata. Atata timp cat America nu face un efort real si echitabil ca sa rezolve conflictul israeliano-palestinian, antiamericanismul arab va continua neabatut. Ignorand suferintele palestinienilor, Statele Unite nu vor avea suficienta credibilitate in lumea araba ca sa stimuleze procesul de democratizare. "Pericolul sionist" este invocat in repetate randuri si fatarnic de autocratii arabi, ca scuza pentru evitarea reformelor politice in tarile respective. Neavand incredere in America, populatiile din tarile arabe, daca ar avea alegeri libere in viitorul apropiat, ar vota majoritar in favoarea unor regimuri politice islamice dominate de lideri antiamericani. Invazia militara a Irakului nu a contribuit pana acum la democratizarea regiunii. Din contra, a daunat prestigiului unor arabi cu inclinatii democrate din tarile arabe deoarece "democratizarea" a devenit sinonima cu "dominatia americana". Din fericire pentru Statele Unite, brutalitatea jihadistilor extremisti condusi de Abu Musab Zarkawi impotriva irakienilor, ca si declaratiile lor veninoase tind sa compromita miscarea insurgentilor impotriva ocupantilor straini. Decapitarea ostaticilor, pronuntarile virulente impotriva democratiei, asasinarea oficialilor care pregateau alegerile, bombardarea centrelor de votare si amenintarile impotriva celor care intentionau sa participe la vot au contribuit la denaturarea caracterului "nationalist" al rezistentei si au oferit irakienilor o sansa sa se distanteze de jihadistii straini. Desi liderii si clericii suniti din Irak au sustinut insurgenta impotriva ocupantilor americani si au incurajat boicotarea alegerilor, ei nu se opun procesului de democratizare. Acesti lideri suniti conservatori au dat semnale ca, dupa alegeri, intentioneaza sa se implice in procesul politic si in formularea Constitutiei.

Concluzii

In multe privinte, diplomatia americana, in decursul primului mandat al presedintelui Bush, a fost inepta. Unilateralismul, repudierea neinspirata a aliatilor europeni si propaganda neverosimila in legatura cu invazia Irakului nu au servit interesele nationale ale Statelor Unite. In al doilea mandat, Bush ar trebui sa corecteze erorile anterioare si sa-i inlocuiasca pe cei responsabili pentru cresterea fara precedent a antiamericanismului in lume. Fara discutie, cetatenii multor tari sunt profund recunoscatori ca America, singura supraputere globala, promoveaza respectarea drepturilor umane, libertatea individuala si democratia. Din nefericire, o mare parte dintre americanii care au votat impotriva lui Bush in noiembrie 2004, ca si majoritatea cetatenilor din tarile care se considerau aliate ale Statelor Unite, cred ca "principiul libertatii", promovat emfatic de presedintele Bush, este un slogan de fatada utilizat pentru justificarea politicii increzatoare dirijate de la Casa Alba. Din cauza lipsei de consistenta in politica externa, America este in pericol de a-si pierde autoritatea morala pe care o pretinde atunci cand intervine in afacerile interne ale altor tari. In discursul inaugural, Bush a declarat ca "dificultatile inerente eliminarii tiraniei in lume nu pot fi invocate ca scuze pentru evitarea obiectivului". Probabil ca a avut dreptate. Dar realitatile existente, selectivitatea inechitabila si ambiguitatile morale care acompaniaza actiunile politice si militare ale Americii nu pot fi ignorate.