De același autor
O lume întreagă așteaptă cu sufletul la gură decizia președintelui Trump privind viitorul acordului nuclear cu Iranul (cunoscut în lumea diplomației sub acronimul JCPOA). Termenul limită (prin care America anunță dacă rămâne parte semnatară) expiră pe 12 mai. În ultimele săptămâni se observă ample ofensive diplomatice menite să influențeze, pe ultima sută de metri, calculele lui Donald Trump.
Poate cel mai important, din perspectiva coregrafiei simbolice, a fost spectacolul premierului israelian Benjamin Netanyahu, unul dintre marii adversari ai acordului cu Iranul. Teatral, cu accente dramatice, într-o stilistică saturată de imagini, Bibi a pus în scenă un one man show croit parcă special pentru un public format dintr-un singur om: președintele SUA. Este impresionantă și cantitatea de documente aduse la cunoștința comunității internaționale: 100.000 de dosare, o jumătate de tonă din „arhiva atomică“ a Iranului. Concluzia? Toate arată faptul că regimul de la Teheran a mințit nu doar cu privire la ambițiile sale nucleare, dar și în legătură cu existența unui program nuclear militar clandestin („proiectul AMAD“). Oficialii iranieni au negat permanent că programul nuclear al țării are o utilitate militară. Obiectivul „proiectului AMAD“ era dezvoltarea a cinci încărcături nucleare cu puterea celor care au spulberat Hiroshima și plasarea lor pe rachete balistice (în versiunea lor convențională, acestea au capacitatea de a lovi Riadul, Tel Avivul sau Moscova). Argumentul principal al premierului israelian, sprijinit de mulți dintre adversarii acordului, este acela că JCPOA se întemeiază pe o minciună fondatoare, pe rea-credință și îi contestă legitimitatea. La final, adresându-se parcă în termenii președintelui Trump, Netanyahu a concluzionat: „Acesta este un deal groaznic. Nu ar fi trebuit niciodată încheiat. (...) Sunt sigur că președintele Trump va face ce este drept. Pentru Statele Unite, pentru Israel și pentru pacea lumii“. Schimbarea gărzii la Departamentul de Stat și în special la Casa Albă prin ascensiunea consilierului pe probleme de securitate națională John Bolton îi face pe mulți să creadă că soarta acordului este pecetluită în direcția dorită de premierul israelian.
De cealaltă parte sunt susținătorii JCPOA, care spun că, în esență, discursul ținut de premierul Israelului nu este nici pe departe lovitura de teatru mult așteptată și reprezintă în fond cea mai bună pledoarie pentru păstrarea acordului. De altfel, dealul cu Teheranul este motivul pentru care Iranul nu are astăzi arme nucleare și, în același timp, umbrela care permite comunității internaționale un regim de inspecții și monitorizare extrem de intruziv. De exemplu, rezerva de uraniu a Iranului este monitorizată permanent. Cu alte cuvinte, accesul pe care inspectorii internaționali îl au astăzi în centrele de cercetare iraniene ar permite detectarea din vreme a oricăror potențiali pași pe care Teheranul i-ar lua pentru restartarea programului de înarmare nucleară. De remarcat declarația secretarului Apărării, Jim Mattis, de la sfârșitul lui aprilie, prin care recunoaște faptul că, deși este un acord imperfect, totuși JCPOA „este scris aproape cu presupunerea că Iranul va încerca să trișeze, astfel că regimul de verificare gândit este unul destul de robust“. Iar până astăzi verdictul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) – entitatea responsabilă cu verificarea la sânge a angajamentelor asumate – a fost acela că Iranul se află în „conformitate tehnică“, respectând parametrii acordului.
O pledoarie pe aceleași coordonate a fost încercată în timpul vizitei la Washington și de președintele Franței, Emmanuel Macron. De fapt, cea mai mare parte a timpului petrecut cu Trump l-a dedicat chestiunii iraniene. Macron pregătise terenul din vreme, încercând să comunice cu președintele american via Fox News. În interviul acordat postului preferat de Donald Trump, el a vorbit despre nevoia de conservare a acordului care, departe de a fi perfect, cel puțin răspunde temporar problemei proliferării nucleare în Orient. „Ce opțiune mai bună avem pe chestiunea nucleară? Care este planul B? (...) Așa că spun să îl păstrăm pentru că este mai bun decât o situație de tip Coreea de Nord“, a declarat Macron. În egală măsură, însă, cunoscând sensibilitatea lui Trump pentru tema iraniană, Macron a recunoscut că marele pericol pentru stabilitatea Orientului post-ISIS este comportamentul disruptiv al Teheranului. Este și rațiunea pentru care Macron a vorbit în Congresul SUA despre nevoia unei strategii multidimensionale de îndiguire (de „containment“) a hegemoniei iraniene în Orient, la care Franța (și Europa) este gata să participe, păstrând însă pilonul JCPOA intact. Cu alte cuvinte, Macron îi flutură lui Trump perspectiva unui deal mult mai cuprinzător, dincolo de problema nucleară, care își propune să constrângă programul balistic și comportamentul subversiv al Iranului în regiune. //
