De același autor
Se ridică totuși întrebarea: este Mark Rutte cel mai potrivit lider pentru a conduce Alianța în actuala conjunctură? În vreme de război, ar fi fost momentul ideal pentru coagularea unei mase de susținere în interiorul NATO pentru un lider din Noua Europă. Existau toate datele pentru un moment al Estului. Dar măcinat de orgolii naționale, mize mici și agende parohiale, Flancul Estic a eșuat să propună o candidatură redutabilă. S-a creat astfel spațiu pentru opțiunea confortabilă și convențională – un premier aflat la finalul carierei politice interne, după 14 ani în care a fost în fruntea guvernului olandez. Probabil, tocmai această longevitate politică, pragmatismul demonstrat de nenumărate ori și abilitatea de a construi coaliții diverse ideologic l-au făcut atractiv pentru o poziție în care capacitatea de a negocia și a obține consens este centrală. Pe de altă parte, i se reproșează lipsa de viziune strategică – este, mai degrabă, un administrator, un bun manager al unui proces deja existent. Este cunoscut pentru afirmația că „viziunea este ca un elefant care obstrucționează capacitatea de a vedea”. În același timp, face parte tocmai din acea categorie care nu a arătat că a învățat prea multe după anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014. Susținător al Nord Stream 2, s-a opus sistematic ani la rând ideii de suplimentare a bugetului apărării și îndeplinirea țintei de 2%. Mai mult, Mark Rutte s-a mulțumit, în general, să îmbrățișeze „concepția germană a unei Uniuni Europene predominant mercantilistă, pregătită să interacționeze cu puteri autoritare, precum China și Rusia, în chestiuni care țin de comerț și energie”, spune Tom Gallagher în profilul pe care i-l face fostului premier olandez în cea mai recentă carte a sa. Și probabil aici se află una dintre marile mize ale anilor următori – reformarea și pregătirea Alianței pentru o eră Indo-Pacifică și a competiției geopolitice cu axa autoritară.
Una dintre cele mai ample provocări pentru viitorul leadership al alianței ține de consolidarea aliniamentului puterilor revizioniste. Iar războiul din Ucraina arată din plin acest lucru. Mai mulți lideri occidentali par să fie preocupați de aceste evoluții. De exemplu, generalul Cavoli, comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), vorbea în fața Congresului de o „axă a adversarilor”, de o rețea de parteneriate strategice care se ranforsează reciproc, un bloc cu geometrie variabilă alimentat de către China cu obiectivul contestării ordinii internaționale. Din perspectiva lor, războiul Rusiei în Ucraina este și războiul lor, unul purtat împotriva Vestului. Foarte probabil, susținerea economică, industrială și militară este cea care ține pe linia de plutire campania Moscovei. Teheranul va ajuta la producerea a mii de drone, în timp ce Phenianul a oferit Rusiei milioane de proiectile pentru artilerie. La toate acestea se adaugă recentul acord de ajutor reciproc parafat de Putin în timpul vizitei din Coreea de Nord. Deși calitatea acestor ajutoare este discutabilă, cantitățile promise vor conta într-o competiție de uzură în care resursele acordate Ucrainei sunt mereu în pragul epuizării. Desigur, de departe cea mai importantă piesă în acest angrenaj rămâne China. În anii de după invazie, exporturile chineze au crescut cu 63% – inclusiv acele tehnologii cu dublă utilizare esențiale pentru economia de război a Rusiei.
Interdependența tot mai evidentă dintre spațiul euroatlantic și cel Indo-Pacific se va afla și pe masa summitului NATO. Este și unul dintre principalele mesaje pe care Stoltenberg le proiectează pe ultima sută de metri a mandatului său și cu câteva zile înaintea summitului de la Washington. Intervievat de CBS, el a vorbit despre atmosfera dominantă în interiorul NATO – războiul arată cât de profund „sunt aliniate Rusia, China, Coreea de Nord și Iranul. China este principalul susținător al războiului Rusiei împotriva Ucrainei”. Pentru acestea, miza ține de eșuarea NATO. Iar o victorie rusă în Europa va da un imbold masiv agendei chineze. Aliații sunt tot mai conștienți de faptul că tot ceea ce se întâmplă astăzi în Europa „se poate întâmpla mâine în Asia”.
