Clinton vs. Trump: ciocnirea a două filozofii

Oare ce explică popularitatea lui Donald Trump în rândurile republicanilor? Sigur, el este un creator al spațiului mediatic american de astăzi și, în același timp, marele său beneficiar. Știe exact ce să vândă și cum să-și vândă mesajul. Dar discursul său rezonează la firul ierbii, la nivelul comunităților care se simt sub un veritabil asediu identitar. Știe cum să pună reflectorul și să amplifice amenințările imediate. În epoca televizată a furiei antisistem, Trump știe cum să mobilizeze fricile parohiale ale unui electorat care a acumulat o ură profundă împotriva tușelor pe care le asociază establishmentului (multicultural, inclusivist, corect politic, globalist). Din această perspectivă, Trump este prin excelență „candidatul ctrl-alt-delete“, în cuvintele profesorului Walter Russell Mead de la Bard College. Însă cheia popularității sale s-ar putea să o găsim pe bancnota de 20 de dolari. Trump, după cum spune tot Mead, a ajuns să fie purtătorul de mesaj al unui ideal cu rădăcini profunde în istoria corpului politic de peste ocean: America jacksoniană (cea care se revendică din moștenirea președintelui de secol XIX Andrew Jackson)[1]. Iată America pe care o mobilizează Trump: populară, impulsivă, marțială, protecționistă, introvertită, naționalistă și patriotică, gata să acționeze unilateral și cu o forță copleșitoare. Discursul său de acceptare[2] a candidaturii pentru Casa Albă este o proiecție colaj de teme și atitudini jacksoniene: „America în primul rând“, prosperă, respectată și temută în afară, cu o psihologie de învingător, America orașelor sigure, dedicată nation-building-ului intern, care proiectează lege și ordine acasă, dar în același timp o Americă profund sceptică față de intervenționismul extern, față de cauzele globale, cu zero empatie pentru agenda aliaților. Pe scurt: „Americanismul, nu globalismul este credo-ul nostru“, spune Trump. Este un spirit pe care istoria l-ar numi palmerstonian: „națiunile nu au prieteni sau aliați permanenți, ci doar interese permanente“. În același timp, este o filozofie care nu ar fi lăsat loc pentru responsabilitatea globală a Americii, nu ar fi făcut posibile construcții globaliste precum Liga Națiunilor sau bunuri publice internaționale precum arhitectura de alianțe postbelice prin care America devine o putere liberală deopotrivă europeană și pacifică, stabilizând niște regiuni care, lăsate propriilor mecanisme sau formule de “self-help”, au sfârșit prin a declanșa două războaie mondiale.  Este o filozofie care nu ar fi făcut posibilă intervenția SUA pentru a opri măcelul din Balcani în anii ’90 în numele unui alt miraj globalist precum „intervenția umanitară“, „responsabilitatea de a proteja“ sau “doctrina comunității internaționale”[3]. În schimb, este o filozofie tranzacționalistă și mercantilistă care stimulează revizionismul low-cost și mai ales sferele privilegiate de influență lăsate la cheremul giganților geopolitici din apropiere sau a unor prădători precum Putin.

Este sugestivă, din această perspectivă, reacția lui Trump în interviul[4] acordat recent lui George Stephanopoulus (ABC News) față de unul dintre susținătorii lui Hillary Clinton, generalul John Allen, cel care a avut unul dintre cele mai importante discursuri de pe scena Convenției Democrate. „Generalul Allen? L-am verificat. Și ce să vezi? A eșuat cu ISIS. Nu a bătut ISIS-ul. Dacă ne uităm la ISIS, generalii MacArthur și Patton se răsucesc în mormânt.“ E o reacție de tipul „uite cine vorbește“, mai ales în comparație cu panteonul militar jacksonian, generali care și-au câștigat războaiele de o manieră decisivă și care reprezintă tipul de winner atât de drag lui Trump. Trecem peste faptul că Trump ignoră cu totul dimensiunea societală a războiului modern, că victoria militară pe câmpul de luptă a lui MacArthur în Japonia pentru a rămâne decisivă în sens politic a trebuit să fie urmată de o lungă campanie de stabilizare și nation-building coordonată personal de celebrul general.[5] Trecem peste faptul că nu știa cine este Allen sau că nu cunoștea rolul avut de fostul comandant al Pușcașilor Marini în Irak în instrumentalizarea revoltei tribale din Anbar (între 2006-2008). Dar mai grav pentru un potențial „comandant șef“ este faptul că nu înțelege că rolul de trimis special pentru coaliția anti-ISIS este o misiune de coordonare diplomatică și politică (tocmai de aceea s-a optat pentru un general în retragere), nu un comandament operațional. Însă cel mai grav este că a ales să îl discrediteze pe Allen doar pentru faptul că reprezintă o viziune pe care Trump o disprețuiește profund: „America își va onora obligațiile asumate prin tratate. Vom consolida NATO și aliații din întreaga lume pe care am jurat solemn să îi apărăm. Relațiile noastre internaționale nu vor fi reduse la o simplă tranzacție de business. Aliaților și prietenilor noștri le spunem: suntem cu voi. America nu vă va abandona. Ne vom opune celor care acționează împotriva păcii, civilizației și ordinii globale. Cu Hillary Clinton președinte, Statele Unite vor continua să rămână puterea indispensabilă care transformă lumea“, a spus Allen pe scena Convenției Democrate[6]. Este consensul care a dominat politica externă americană de după ’45, care a ghidat-o mai ales în lumea post’Război Rece și împotriva căruia astăzi se revoltă deopotrivă Donald Trump și Bernie Sanders. Este consensul care rămâne înrădăcinat într-o anumită credință despre natura relațiilor internaționale: “lumea nu se auto-organizează. O mână invizibilă poate ghida piețele, dar în geopolitică nu există o astfel de forță. În ultimii 75 de ani, mâna vizibilă a Statelor Unite, mai mult decât orice alt factor, a creat și menținut condițiile stabilității. (…) Consecințele unei retrageri americane de durată din lume ar fi teribile.”[7] În noiembrie vom avea răspunsul la o întrebare fundamentală: mai are “globalismul” (înțeles ca filozofie de exercitare a responsabilităților globale) susținere electorală în Statele Unite, inclusiv în anumite segmente ale Americii Jacksoniene (așa cum s-a întâmplat în timpul Războiului Rece sau imediat după 11 septembrie)?