De același autor
Dincolo de recenta întâlnire la nivel înalt dintre Joe Biden și Xi Jinping al cărei scop a fost acela de a detensiona pe cât posibil relația bilaterală și de a identifica zone de interes comun, în profunzime, la nivelul unor actori cheie se poate detecta un foc mocnit și o neliniște tot mai intensă față de China. Practic, ne aflăm într-o competiție contra cronometru în scopul configurării unui ecosistem regional pentru descurajarea unei agresiuni chineze în Indo-Pacific. Un laitmotiv se răspândește tot mai mult în discursul oficialilor americani: „Trebuie să ne asigurăm că lidershipul chinez se trezește în fiecare zi evaluând riscurile unei agresiuni și concluzionează – today is not the day!”.
Un exemplu este declarația comandantului forțelor terestre americane din Pacific, generalul Charles Flynn (fratele controversatului consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Trump, Mike Flynn). Acesta remarca recent faptul că Beijingul se află pe o pantă periculoasă. Obiectivul imediat este „să pregătească mediul operațional pentru anexarea Taiwanului. Punct.” Din regiune Flynn vede patru dimensiuni care par să conteze în evaluarea lui Xi Jinping: capacitatea de a rezista sancțiunilor internaționale; apoi frontul informațional, unde China trebuie percepută ca fiind puterea în ascensiune, iar America, în declin terminal. Totodată, Beijingul își dublează eforturile în fragmentarea alianțelor și parteneriatelor americane din regiune. La toate acestea se adaugă semnele de întrebare legate de aptitudinile și maturitatea armatei chineze de a executa o operațiune de complexitatea invadării cu succes a Taiwanului. La acest din urmă aspect se referă celebra „fereastră Davidson” (după numele amiralului care a coordonat la un moment dat toate forțele SUA desfășurate în Pacific) – cât timp va avea Vestul până când China va avea capacitatea operațională pentru preluarea Taiwanului – estimată în jurul anului 2027.
În această perspectivă vedem o serie de mișcări strategice menite să influențeze calculele chineze. De exemplu, la jumătatea lunii noiembrie, în Japonia, a fost activat primul regiment al Pușcașilor Marini configurat pentru operațiuni de interdicție navală și care urmează să fie desfășurat în puncte cheie ale arhipelagului nipon. După anii petrecuți în deșert, după campaniile de stabilizare și contrainsurgență din Afganistan și Irak, Corpul Pușcașilor Marini traversează o adevărată revoluție conceptuală și tehnologică pentru a se transforma într-o forță optimizată pentru un război împotriva Chinei. Tot pe acest fond vine și anunțul Pentagonului privind programul Replicator inspirat de evoluțiile din Ucraina și menit a produce și operaționaliza mii de drone autonome multi-domeniu gata să fie folosite într-un război de uzură. Ideea aici este de a schimba percepția Beijingului că deține un avantaj copleșitor din perspectiva volumului resurselor (oameni, nave, rachete). În această logică avem și achizițiile de rachete de croazieră Tomahawk de către Japonia (o premieră postbelică), încercările de sincronizare a bazelor industriale în contextul AUKUS sau sub umbrela Cvartetului.
Foarte probabil, războiul din Europa, precum și campania din Gaza sporesc masiv presiunile asupra Washingtonului pentru a influența calculele Beijingului. Este o presiune simultană pe trei fronturi. Un eventual colaps al frontului ucrainean, epuizarea voinței și a sprijinului militar occidental pot da un imbold major Beijingului. Lecția ar fi aceea că Occidentul nu are reziliență psihologică și industrială pentru a face față unui război de uzură care poate dura ani. De asta apărarea Taiwanului trece prin Ucraina.
Mai există o dimensiune care ar putea accelera o campanie chineză: teama că Beijingul și-ar fi atins pragul de creștere economică. Este o teză care face vâlvă în mediile universitare din SUA. Istoric, puterile care au avut un parcurs similar Chinei (Germania înaintea Primului Război Mondial, Rusia înainte de Ucraina) au optat pentru a-și folosi puterea acumulată înainte de a intra în declin. Un argument ar fi acela că era ascensiunii economice a însemnat și o explozie a așteptărilor și ambițiilor interne, a hrănit un apetit al dezvoltării fără limite. Cu alte cuvinte, timpul nu este în favoarea liderilor puterilor care și-au atins limitele și sunt forțați să acționeze. Ei „calculează că au o fereastră favorabilă, dar limitată, de oportunități strategice pentru a reaprinde ascensiunea națiunii lor”, avertizează Michael Beckley, profesor la Universitatea Tufts din SUA. În cazul Chinei, acest lucru ar putea să însemne recuperarea Taiwanului și restaurarea unei influențe decisive în primul lanț de insule. Intrăm într-o cursă contra cronometru pentru descurajarea Chinei. //
