De același autor
Pentru prima dată în seria reuniunilor NATO din ultima vreme, nu Donald Trump a fost omul-problemă. Dimpotrivă, președintele SUA a vorbit în termeni laudativi, punctând faptul că este o organizație puternică și că se îndreaptă într-o direcție potrivită. De data aceasta, președintele Franței a fost scepticul de serviciu. Întreaga întâlnire a stat sub semnul diagnosticului pus de către Emmanuel Macron, că alianța se află în „moarte cerebrală”.
Punctual, sunt câteva lucruri care individualizează reuniunea NATO de la Londra. Jens Stoltenberg a anunțat faptul că statele membre și-au îmbunătățit semnificativ viteza de reacție bifând angajamentul celor 4X30 (NATO Readiness Initiative), care pune la dispoziția Alianței o forță de 30 de batalioane, 30 de nave maritime, 30 de escadrile aeriene gata de acțiune în 30 de zile. O altă realitate importantă este aceea că ne aflăm în al 5-lea an de creștere consecutivă a cheltuielilor de apărare ale statelor membre (altele decât SUA). Din 2016 până astăzi, au crescut cu 130 de miliarde dolari, o sumă care va ajunge la 400 de miliarde până în 2024. Foarte probabil, presiunile exercitate personal de Donald Trump au avut rolul lor.
Însă reacția Parisului denotă lipsa unui consens strategic în interiorul Alianței. Nu pare să existe suficientă masă critică pentru adoptarea unui nou Concept Strategic. La 70 de ani de la fondarea NATO și la 30 de ani de la sfârșitul Războiului Rece, era momentul ideal pentru un document programatic prin care Alianța îmbrățișa noua normalitate - reîntoarcerea istoriei și revenirea competiției între marile puteri. Pentru Franța și Macron, cele mai multe dintre întrebările ridicate înainte de Londra, inclusiv în tectonicul interviu acordat săptămânalului The Economist rămân fără răspuns. Miezul lor se regăsește în conferința de presă pe care președintele Franței a ținut-o alături de președintele SUA. Macron a argumentat faptul că discuția despre NATO trebuie să meargă dincolo de aspectul strict contabil al banilor. Din această perspectivă, „câteva clarificări legate de strategie sunt necesare. (…) Trebuie să fim clari în privința fundamentelor a ceea ce NATO trebuie să fie. Nu este cazul astăzi”. Pentru Franța lui Macron răspunsurile strategice pe care Alianța trebuie să le ofere sunt legate preponderent de două mari probleme: pe de o parte, cum să construiești pacea pe termen lung pe continent și, pe de altă parte, cine este inamicul de astăzi. NATO pare să fie departe de un acord pe aceste chestiuni vitale. De exemplu, în interpretarea Parisului, rolul Alianței este de a proteja statele membre împotriva amenințărilor externe, dar inamicul comun de astăzi este reprezentat de „grupările teroriste”. În contrast, pe Flancul Estic percepția este cum nu se poate mai diferită: „Nu trebuie să ne facem iluzii. Rusia este principala și cea mai mare amenințare pentru securitatea statelor baltice și a NATO”, a spus, la Londra, președintele lituanian Gitanas Nausėda. Foarte probabil, acesta este și motivul pentru care secretarul general al Alianței a fost mandatat să inițieze un proces de reflecție care să clarifice și să răspundă dilemelor strategice ridicate de noul mediu de securitate.
China s-a aflat și ea în centrul atenției. Pentru unele state membre, ascensiunea Chinei este văzută ca o oportunitate. Pentru altele, ca o provocare. În epoca războaielor hibride, chestiunea 5G a început să fie tratată ca o problemă de reziliență societală. Declarația de la Londra consacră angajamentul statelor membre pentru dezvoltarea unor sisteme și rețele de comunicație sigure.
Foarte sugestivă rămâne fotografia întâlnirii dintre Donald Trump și clubul celor 2% (state care alocă 2 procente din PIB cheltuielilor de apărare). Simbolismul este important dincolo de cifre. El exprimă un contrast și o distanță. În general, clubul celor 2% reunesc state (Marea Britanie, Polonia, balticii și România) care în marea majoritate locuiesc un univers strategic diferit de cele care văd în terorism principala amenințare. Sunt cele care aplaudă renașterea NATO după 2014 și care se regăsesc în verdictul potrivit căruia „acțiunile agresive ale Rusiei sunt o amenințare pentru securitatea euro-atlantică” – în cuvintele Declarației de la Londra. Iar dacă adăugăm Bulgaria și Grecia, vorbim despre principalele ancore ale prezenței americane pe Flancul Estic extins.
Important de precizat este că reuniunea de la Londra a continuat predispoziția spre „Baltic Sea first” ca linie principală de adaptare a NATO după Crimeea. Pentru statele aflate în partea nordica a Flancului Estic, câștigurile sunt tangibile. Londra consacră updatarea planurilor de apărare pentru statele baltice și Polonia. Este contextul în care Varșovia a vorbit despre o veritabilă victorie poloneză: „se poate spune fără ezitare că acest summit a fost și o victorie pentru Polonia. (...) Un element foarte important a fost acordul de upgradare a planurilor colective de apărare pentru Polonia. Acest lucru este crucial pentru noi”, a spus Andrzej Duda, deși până în ultima clipă a existat temerea că Turcia va bloca inițiativa.
În aceeași măsură trebuie remarcat și faptul că Marea Neagră mai are de așteptat. În cuvintele președintelui român – „la strategia NATO pentru Zona Mării Negre se lucrează în continuare”. În general, Marea Neagră rămâne unul dintre marile capitole restante ale Alianței. Dezechilibrul, incoerența de fond a Flancului Estic rămân la locul lor. //
