De același autor
Acum trei săptămâni, secretarul de stat al SUA vizita Kievul, apoi Berlinul înainte de a se îndrepta spre Geneva pentru negocierile cu Serghei Lavrov. Întregul context rămâne extrem de volatil. Parcă se discută cu pistolul pe masă. Ultimativ, maximal în condiții, Kremlinul pare să fi adoptat stilul de negociere al Phenianului. Între timp, o amplă coregrafie a intimidării se construiește în fiecare zi. Piesele par să se așeze într-un dispozitiv gândit parcă pentru încorsetarea Ucrainei pe multiple fronturi.
Pe acest fond, cancelariile occidentale s-au întrecut în a transmite semnale menite să influențeze evaluările Kremlinului. Extrem de implicați, britanicii au denunțat planurile Moscovei de instalare a unui regim-marionetă la Kiev și se află în prima linie a demontării propagandei instrumentalizate de Kremlin. Statele baltice au anunțat la unison transferul către Ucraina al unor echipamente militare esențiale: rachete antitanc Javelin și rachete antiaeriene de tip Stinger. Polonia va trimite lansatoare de rachete antiaeriene portabile. Însă cele mai reținute și mai palide semnale vin dinspre Franța și Germania. Parisul (deși a semnalat, în premieră, că este dispus să contribuie la consolidarea prezenței NATO în noua Europă prin trimiterea de trupe în România) a reîncălzit propunerea unui acord de securitate cu Moscova, o idee care și în trecut a generat destul de multă neliniște și neîncredere pe flancul estic. Însă toată lumea este cu ochii pe reacțiile Berlinului, care rămâne și cel mai nesigur, mai evaziv și mai eterogen. De fapt, totul după chipul și asemănarea coaliției care se află la guvernare în Germania post-Merkel. Acum era momentul unor mesaje lipsite de echivoc, asumate la cel mai înalt nivel politic, privind viitorul conductei Nord Stream 2. Între timp, Berlinul a blocat transferul unor capabilități militare de proveniență germană pe care Estonia ar fi vrut să le doneze Ucrainei, optând însă pentru trimiterea... de căști și a unui spital de campanie.
Pentru Statele Unite, miza rămâne esențială. O invazie rusă în Ucraina ar transforma în mod fundamental nu doar arhitectura de securitate europeană, dar ar fi o lovitură pentru întreaga ordine internațională. Biden a spus-o în prima sa conferință de presă din acest an: „Ar fi cel mai important lucru care s-a întâmplat în lume, din perspectiva păcii și a războiului, de la Al Doilea Război Mondial”.
Pe de altă parte, „aproape tot ceea ce face Putin pe plan intern și extern își are sursa în prăbușirea URSS din 1991, ceea ce pentru el a marcat sfârșitul imperiului rus vechi de patru secole și al Rusiei ca mare putere”, spune Robert Gates, un fost director al CIA, dar încă un și mai important sovietolog format în vremea Războiului Rece. Revanșa și recuperarea acelui statut sunt fundamentale pentru Putin. Iar Ucraina joacă un rol gravitațional în tot acest imaginar. Însă de data asta, Putin pare să fi mers prea departe și întregul context este puțin sustenabil pe termen lung. „Putin trebuie să folosească aceste trupe cât de curând sau să se confrunte cu umilința de a le retrage fără a reuși altceva decât să împingă Ucraina mai aproape de Vest. În ambele cazuri, el se află într-o conjunctură dificilă. SUA și aliații săi trebuie să facă tot ce pot pentru a-i amplifica dificultățile”. Cu alte cuvinte, aici se află și oportunitatea Vestului pentru descurajarea lui Putin.
Pentru moment, Vestul pariază pe forța descurajării post-factum, pe măsurile de pedepsire care ar fi implementate dacă agresiunea asupra Ucrainei ar avea loc. Se flutură spectrul sancțiunilor letale pentru condiția economică a Rusiei (inclusiv perspectiva decuplării de la sistemul SWIFT al tranzacțiilor bancare) și așa destul de precară. Inclusiv restricționarea unor exporturi esențiale. Dar sunt astfel de măsuri suficient de credibile și de dureroase pentru a-l descuraja cu adevărat pe Putin? Mai ales că Vestul nu este nici pe departe pe aceeași lungime de undă... iar după 2014, Rusia și-a redus vulnerabilitățile și a dezvoltat un tip de reziliență economică la măsurile occidentale. Mai mult, întărirea relațiilor cu China, o paradă atent regizată pe fondul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, i-ar putea da o plasă de siguranță suplimentară.
O opțiune foarte probabilă și care ar trebui să-i dea de gândit lui Putin în cazul în care Rusia ar invada Ucraina este susținerea luptei de rezistență, alimentarea unei mișcări de insurgență. Pe scurt, perspectiva unui Irak rusesc.
Încă mult prea timide rămân măsurile asumate la nivelul „descurajării active”. Președintele Biden a autorizat desfășurarea a aproape 3.000 de militari în puncte-cheie ale flancului estic (1700 în Polonia și 1000 în România). Alte câteva mii au fost puși în alertă în SUA. Cel mai probabil, o avanpremieră a ceea ce va urma dacă scenariile cele mai negre legate de Ucraina se adeveresc.
Între timp, Rusia se înșurubează în Belarus. Oficial, motivul este acela al unor manevre comune. Dar o prezență pe termen lung, inclusiv prin desfășurarea de capabilități antiacces și interdicție regională, i-ar da posibilitatea să exercite o presiune la foc mocnit, din două părți, asupra culoarului terestru de realimentare a statelor baltice (Pasul Suwalki). Întreaga rețetă de reasigurare practicată de NATO ar fi atunci în pericol. //
