De același autor
„Ungaria este o ţară normală acum: alegeri, suişuri şi coborâşuri economice, ambuteiaje, antreprenori, chiar, de necrezut, membră a NATO. Dar dincolo de această suprafaţă, la îndemâna călătorului pătruns de sensul istoriei, se află simboluri puternice care amintesc de un trecut turbulent şi tragic. (...) Budapesta este un loc memorabil; vizitaţi-l până când urmele trecutului recent nu se vor fi şters pe deplin“, scria, în urmă cu mai bine de 10 ani, Richard Holbrooke. Dintr-o dată, trecutul redevine mai actual ca oricând. Liberalismul şi democraţia sunt sub asediu. Ungaria este iar paradisul naţionaliştilor, populiştilor, demagogilor, al radicalilor de tot felul. Însă „orbanizarea“ Ungariei, colonizarea puterii de către partidul aflat la guvernare, dizolvarea pârghiilor de „checks and balances“, fragmentarea opoziţiei nu sunt singurele probleme ale vecinilor noştri. O ameninţare, poate şi mai gravă, apare la orizontul democraţiei ungare: creşte popularitatea extremei drepte.
La alegerile din 2010, extrema dreaptă a fost marea surpriză a scrutinului, devenind al treilea partid parlamentar şi câştigând 47 de mandate. Astăzi, mai multe sondaje de opinie relevă că propaganda agresivă a Mişcării pentru o Ungarie mai bună (Jobbik) este tot mai eficientă: extremiştii sunt cotaţi cu aproape 20% din totalul voturilor şi devin, astfel, pentru prima dată, a doua forţă politică din Ungaria, după partidul de guvernământ, depăşindu-i clar pe socialişti. În iulie 2011, Fidesz era susţinut de 22% din populaţia cu drept de vot, socialiştii de 14% (aproximativ 1,1 milioane de voturi), în timp ce bazinul electoral al Jobbik se situa la 600.000 de voturi. Şi totuşi, ce explică această ascensiune? În ce crede electoratul Jobbik?
Condus de Gábor Vona, un tânăr profesor de istorie de 34 de ani, Jobbik recuperează masiv din imaginarul extremei drepte interbelice (inclusiv simbolismul amiralului Miklós Horthy). Ca şi atunci, Jobbik speculează complexul de „cetate asediată“, puritatea etnică, amplifică sentimentele de frică şi insecuritate faţă de un „celălalt“ arhetipal, care se transformă în cauză absolută pentru toate relele comunităţii. Pe măsură ce stabilitatea vechilor certitudini se dizolvă, apare tentaţia tribului, „a emoţiilor primordiale. De vreme ce oamenii nu prea au de ce să se agaţe şi nici ce să mănânce, cad pradă profeţilor care îi umplu de ură faţă de ceilalţi“, spunea Ralf Dahrendorf.
De fapt, Gábor Vona şi mişcarea sa par a se afla într-o permanentă vânătoare de vrăjitoare. Străinul, minoritarul, evreii (care domină capitala, Budapesta devenind, în jargonul Jobbik, „Judapesta“), ţiganii, capitalul străin şi băncile („Au plecat tancurile, au venit băncile!“), integrarea europeană, globalizarea, partidele tradiţionale corupte se transformă, rând pe rând, uneori simultan, în ţapi ispăşitori, fiind deseori prezentaţi drept marii vinovaţi. În esenţă, Jobbik promovează o retorică justiţiară care instrumentalizează frustrările, dezamăgirile şi mai ales prejudecăţile celor care se simt perdanţii actualului sistem politic. „Momentul fondator“, când începe cu adevărat să conteze politic, este octombrie 2006: un profesor maghiar din orăşelul Tiszavasvári este ucis în bătaie de către un grup de romi, după ce accidentase cu maşina o fetiţă de etnie romă. Efectul de PR a fost tectonic.
De atunci, tema criminalizării şi culpabilizarii etniei rome nu a contenit să producă voturi, generând, simultan, o mobilizare a electoratului oraşelor mici şi de la sate avid după restaurarea ordinii publice şi a păcii sociale. În acest scop, în 2007 a fost creată Garda Maghiară (o filială Jobbik cu atitudine şi estetică paramilitară, fascistă, alternativă statului), tocmai pentru a suplini absenţa ordinii publice, a proteja comunităţile aflate în pericol, descurajând „criminalitatea ţigănească“. Şi în planul politicii internaţionale, sensibilităţile Jobbik sunt fundamental diferite de cele normale: preferă Iranul şi Hamasul, Israelului; preferă Estul, Vestului. Propune, cu subiect şi predicat, o reorientare strategică a Ungariei dinspre euroatlantism spre o alianţă turanică (o ideologie care supralicitează rădăcinile central-asiatice ale naţiunii maghiare şi, în consecinţă, identitatea comună cu Turcia şi popoarele turcice).
Între timp, orăşelul Tiszavasvári, acolo unde a început totul, oferă în mic o mostră de cum ar arăta o Ungarie guvernată de Jobbik: prostituţia a fost interzisă, cămătarii romi au fost arestaţi, o „gardă urbană“ patrulează cartierele romilor, investitorii evrei nu sunt toleraţi pe teritoriul oraşului, în vreme ce iranienii sunt primiţi regeşte.
