Mesajul Flancului Estic pentru NATO

Dacă Summit-ul NATO din Țara Galilor a fost despre reasigurare, cel de anul viitor de la Varșovia va avea ca misiune credibilizarea descurajării pe Flancul Estic. La București s-a făcut primul pas.

Pentru câteva zile, Bucureștiul a devenit centrul gravitațional al Flancului Estic. Ce rămâne totuși în urma summit-ului de săp­tă­mâna trecută? Declarația finală cuprinde câ­teva nuanțe care merită ex­plorate în detaliu pentru po­sibilele consecințe pe care le poate avea pentru Alianță. Amenințarea venită dinspre Est rămâne marele elefant din colțul camerei. Oricât de diferit s-ar vedea lucrurile la Budapesta sau Sofia, totuși, toate statele Flancului Estic au decis să lucreze împreună pentru „a securiza, acolo un­de este nevoie, o prezență militară aliată robustă, credibilă și sustenabilă“. Într-un fel, este o restanță istorică. Extinderea politică a NATO spre Est nu a fost urmată și de infra­struc­tura militară aliată care să dea credi­bi­li­tate garanțiilor de apărare colectivă. Abia du­pă summit-ul de anul trecut din Țara Galilor, NATO a inițiat pași timizi către integrarea mi­litară a Flancului Estic în Alianță. Este su­ges­tivă formularea folosită de președintele po­lo­nez în conferința de presă susținută alături de omologul său român și care foarte pro­babil a inspirat mesajul de mai sus. În opinia sa, consolidarea prezenței NATO în Est sub formă de infrastructură militară, precum și trupe aliate are „un caracter natural, este o chestiune de dezvoltare echilibrată a Alianţei, dată fiind lărgirea acestei struc­turi de acum câţiva ani“. În esență, nu este nimic nou aici. Flancul Estic adoptă acum ceea ce fostul ministru de Externe polonez Radosław Sikorski spune de mai mulți ani. Spre exemplu, în 2011 (când pleda pentru ștergerea diviziunilor artificiale dintre membrii vechi și cei mai noi - „regiunea merită același ni­vel de securitate precum cel de care se bu­cură Europa de Vest“) sau în cadrul forumului de securitate de la Wrocław de anul trecut: „Îmi este greu să înțeleg de ce este OK să existe baze în Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, Turcia, și nu în Polonia? Trupele americane rămase în Germania - de cine o apără? (...) Distribuția forțelor moștenită din timpul Războiului Rece este anacronică și trebuie revizuită“.

Pe de altă parte, clivajele existente între cei care vor intensificarea prezenței NATO în Est și cei care nu vor direct să fie asociați cu această tabără, dar nici nu vor să spargă consensul, vor face imposibilă anularea con­strângerilor pe care le impune Actul Fondator NATO-Rusia. Ceea ce este de așteptat este împingerea pașilor viitori în „zona-gri“ a acordului, prezența suplimentară de trupe aliate urmând să fie temporară și la limita pra­gului „substanțial“. Paradigma anilor ’90 a apărării în adâncime prin întărirea flancului vulnerabil cu forțe de reacție rapidă va ră­mâne în picioare. Se modifică însă un aspect esențial. O modalitate prin care se acceptă sensibilitățile politice existente fără însă a lăsa flancul descoperit și la latitudinea unor dezbateri interminabile în Consiliul Nord-Atlantic este opțiunea desfășurării pree­m­pti­ve, pentru a preîntâmpina acțiunile iminente ale adversarului. Acest lucru presupune însă existența unor indicatori și mecanisme de alertă timpurie. „Un aspect foarte important al efectului de descurajare este viteza - vit­e­za de înțelegere a ceea ce se întâmplă, viteza decizională a liderilor politici și militari de a face imediat ceva, precum și viteza de mobilizare pentru a preveni o situație sau o criză“, îmi spune generalul Ben Hodges, comandantul forțelor terestre americane din Europa.

Dar toată această bucătărie internă de des­cu­rajare a agresiunii presupune libertate de mișcare. Or, în Europa de astăzi aceasta este o trăsătură tot mai incertă și nu mai poate fi luată de-a gata. În primul rând, NATO nu funcționează după regulile spațiului Schen­gen, circulația forțelor, inclusiv a celor de re­acție rapidă, nu este liberă. Apoi intrarea Ru­siei în liga posesorilor de arme inteligente (așa-numitele precision guided munitions) și desfășurarea lor în Kaliningrad și Crimeea sub forma unor bastioane antiaccess și de in­ter­dicție regională (A2/AD), schimbă masiv datele problemei pentru un sistem fun­da­mentat pe apărarea în adâncime, ele fiind gândite să suprime libertatea de mișcare a forțelor care ar trebui să vină din profunzimea Europei să apere flancul vulnerabil. Sistemele de tip A2/AD desfășurate în zonele balama ale Noii Europe dau Moscovei „capacitatea de a împiedica mișcarea forțelor NATO, în aer și pe mare, și cu siguranță este ceva ce trebuie să corectăm dacă vrem să fim în stare să îi ranforsăm pe aliații estici“, spune Alexander Vershbow, numărul doi în ierarhia NATO.

Oare realizăm cât de ridicolă este situația? NATO nu are voie să-și mute forțe în Est pe propriul teritoriu pentru că Rusia intră în fribrilații generând o spirală a insecurității. Pe de altă parte, Moscova nu are absolut nicio constrângere în a plasa pe Flancul Estic echipamente gândite să neutralizeze tocmai capacitatea Alianței de a-și apăra membrii expuși. Este genul de context care deschide tentația blitzkrieg-ului, a mișcărilor bruște. Varșovia trebuie să repare această breșă din sistemul de descurajare al NATO pentru că tot mai mult Alianța are o problemă de acces în regiune.