De același autor
America ultimelor zile arată de parcă ar fi trecut printr-un veritabil război. Orașe devastate, mașini și clădiri incendiate, lupte de stradă, magazine jefuite, spații urbane ocupate de mulțimi furioase, forțe militare în toată regula mobilizate și pregătite să intervină. Minneapolis, Atlanta, New York, Dallas, Oakland, Washington au devenit peste weekend scenele unor confruntări violente între protestatari și autorități. Fitilul a fost reprezentat de uciderea lui George Floyd, un afro-american devenit victima brutalității poliției.
Presa americană vorbește de un nou moment 1968 – când asasinarea reverendului Martin Luther King Jr. avea să devină scânteia unor ample revolte urbane, „iconice” pentru istoria drepturilor civile din Statele Unite și care, ulterior, a aprins lumea studențească generând ocuparea unor campusuri celebre. De la distanță totul pare un butoi cu pulbere. Componenta rasială aflată în prim-planul ultimelor zile arată o națiune cu răni încă adânci. Un sondaj YouGov realizat la sfârșitul lunii trecute expune faptul că o majoritate de 57% dintre americani consideră că relațiile rasiale sunt în general rele. Iar 45% dintre americani cred că acestea s-au deteriorat în ultimul deceniu. Cam tot pe atunci a mai început o tendință care ne ajută să înțelegem în parte atmosfera de astăzi – momentul în care în ambele partide au început să se dezvolte curente sectare, de sumă zero, unde puritatea ideologică era lege, iar compromisul cu cealaltă parte devenise un deviaționism. Pe scurt, „o mentalitate tribală în care tot ceea ce se poate realiza este drastic limitat de logica Tutsi versus Hutu. Se comportă asemenea triburilor etnice, unde onoarea este dată de apartenența la trib și orice compromis devine un semn al rușinii și al dezonoarei” (în cuvintele lui David Brooks). Acum totul se suprapune peste o societate traumatizată, în suferință, serios zguduită de efectele COVID-19, unde bilanțul pandemiei ajunge la 100.000 de victime, iar consecințele după câteva luni de înghețare a activității economice se ridică la aproape 40 de milioane de șomeri – cifre comparabile cu America interbelică și Marea Recesiune. O astfel de atmosferă resentimentară, predispusă oricând la explozii de violență, nu este de obicei momentul moderaților. Dimpotrivă, avantajează segmentele extreme și pe antreprenorii care știu să inflameze fricile identitare.
Marketizarea evenimentelor din ultimele zile nu se va lasă prea mult așteptată. Și foarte probabil va influența stilistica electorală, precum și narativele celor doi principali candidați. E poate previzibil ca un Donald Trump marțial să mizeze pe un discurs care va maximiza restaurarea „legii și ordinii”. Este un registru cu care este confortabil, ideal pentru mobilizarea mentalității de „cetate asediată” în care operează nucleul dur al bazei sale electorale și care vrea să știe cine e „inamicul”. A fost oarecum și rețeta folosită de Richard Nixon pentru a câștiga alegerile în tumultuosul an 1968. De altfel, imaginea „carnajului american” (atât de utilizată în primele luni ale administrației Trump) este mult mai potrivită finalului de mandat. De cealaltă parte, prin natura sa, Joe Biden ar putea să-și asume rolul celui care încearcă să unifice națiunea, să mizeze pe empatie, nu pe dezbinare, proiectând un discurs care să-i atragă pe moderați și independenți. Asta dacă nu abdică în fața aripii de tip Bernie Sanders.
Un spirit uitat: „E pluribus unum”
În final, poate ar trebui să ne reamintim cuvintele generalului Jim Mattis, un tehnocrat apolitic, cu un respect aproape religios pentru părinții fondatori, format într-o cultură instituțională unde alianțele sunt piatră de temelie a Pax Americana; el a ținut să-și încheie memoriile cu un avertisment profund pentru America: cel mai important aliat al Americii rămâne ea însăși. Mattis vede democrația americană că pe un experiment, iar tribalismul care inundă și reașază spațiul public drept cel mai mare pericol. Tribalismul și logicile de sumă zero pe care le încurajează slăbesc din interior consensul națiunii americane, în definitiv centrul gravitațional al Vestului. „Ca militar, provenind dintr-o cultură diversă și totuși unificată, ceea ce mă îngrijorează nu sunt adversarii externi; dimpotrivă, este dezbinarea noastră internă. În loc să redescoperim un teren comun și să găsim soluții, ne împărțim în triburi ostile care urlă unul împotriva celuilalt, alimentate de emoție și dispreț reciproc.” Este o atmosferă „care ne pune în pericol viitorul”.
Și toate acestea, într-un moment în care competiția geopolitică este tot mai intensă, sistemul internațional se polarizează pe coordonatele unui nou Război Rece, iar bătălia pentru influență se dă tot mai mult în interiorul societăților. Oricum, pentru adversarii lumii libere astfel de crize interne sunt o mană cerească. Propaganda digitală se mulează exact pe temele tabu ale unei societăți și pe care le amplifică la magnitudini industriale. Este marea lecție a precedentului din 2016, probată de Raportul Mueller și succint formulată de fostul consilier pe probleme de securitate națională al președintelui Donald Trump, H.R. McMaster – „Este o nouă formă de război. O campanie prelungită de subversiune prin care Rusia vrea să ne polarizeze societatea și să ne întoarcă unul împotriva celuilalt. De asta vedem sprijinul dat acestor site-uri nebune de dreapta sau de stânga. 80% din mesajele trollilor au fost pe chestiuni de rasă, imigrație, controlul armelor. Le-au selectat pentru că sunt subiectele cu cel mai mare potențial de polarizare. Ceea ce este trist pentru mine este că am făcut jocul Rusiei prin aceste narațiuni partizane, vitriolice și polarizante”. Istoria pare pregătită să se repete și în noiembrie.
Revenind la Mattis, el își încheie reflecțiile prin îndemnul către fiecare american de a-și reaminti logica fondatoare a Statelor Unite esențializată în mottoul care a ghidat Uniunea până în 1956: „E pluribus unum” („Din mai mulți, unul”). „A fost mottoul pe care strămoșii noștri l-au adoptat pentru a evita să devină o națiune de imigranți divizată în triburi.” //
