Pedepsirea lui Assad 2.0

Deși aplaudat la nivel tactic, Trump este criticat pentru absența unei strategii ambițioase în Levant, în special în Siria. El a dat mai degrabă semnalul retragerii.

Octavian Manea 17.04.2018

De același autor

 

Loviturile chirurgicale împotriva lui Assad au vizat inima programului sirian de dezvoltare a arsenalului chimic. S-a optat pentru ținte din sfera producției (laboratoare de cercetare, infrastructură de stocare), nu pe mijloace de livrare (cum s-a întâmplat în aprilie 2017). Misiunea coaliției occidentale a urmărit „paralizarea“ arsenalului Damascului de o maniera în care să nu degenereze într-o escaladare a ostilităților cu puterile protectoare ale regimului – Rusia și Iranul. Premisa răspunsului Vestic a fost din primul moment atent circumscrisă și limitată: implementarea Convenției privind interzicerea folosirii armelor chimice. Obiectivul nu a fost nici schimbarea regimului și nici interferența propriu-zisă în dinamica războiului civil pentru a schimba în vreun fel realitatea din teren. Așa se explică și reținerea Moscovei: stabilitatea regimului Assad nu a fost niciun moment amenințată. Între timp, Moscova și Damascul au încercat pe toate căile (în special la nivelul ONU) să blocheze și să tergiverseze accesul experților OPCW în Douma, locul atacului chimic.

 

Trăgând linie, a fost un moment de triumf personal pentru Donald Trump, care într-un an electoral a demonstrat că nu are ezitările care l-au paralizat pe Obama. Însă dincolo de prestația în registrul tactic (în general aplaudată), criticile nu au încetat să apară în plan strategic. Pentru a reuși pe termen lung, „avem nevoie de o strategie cuprinzătoare pentru Siria și pentru întreaga regiune. Nu doar cu privire la ISIS, dar și față de influența malignă rusă și iraniană. Singure, loviturile aeriene nu vor realiza obiectivele americane în Orientul Mijlociu“, observa influentul senator republican John McCain.  În aceeași cheie s-a exprimat și senatorul Lindsey Graham: “ne transformăm într-un fel de poliție a armelor chimice dar nu avem o strategie care să răspundă de ce Siria contează”.

Dezangajarea prematură

Diplomația americană a avertizat asupra lecțiilor din 2011, „când plecarea prematură din Irak a permis Al-Qaida în Irak să se transforme în ISIS. Acest vid a oferit Statului Islamic un spațiu sigur. Nu putem lăsa istoria să se repete în Siria“. Este motivul pentru care în ianuarie Rex Tillerson recomanda păstrarea unei prezențe militare în Siria.

 

Pentru mulți, esența problemei stă în graba președintelui de a anunța retragerea trupelor din Siria. Poate nu este accidental faptul că Assad și-a folosit armele chimice la puțin timp după ce Trump exprimase într-un miting electoral intenția de a-și aduce trupele acasă. Vorbim de un regim Assad tot mai încrezător în propriile forțe, convins că, sub umbrela complice a Rusiei, supraviețuirea sa nu mai este sub semnul întrebării și poate acționa discreționar. În fond, chiar în momentul în care anunța americanilor loviturile aeriene, Trump creiona premisele dezangajării din regiune: „sub nicio formă, SUA nu caută o prezență nelimitată în Siria. Pe măsură ce alte națiuni își intensifică contribuțiile, așteptăm cu nerăbdare ziua în care ne putem aduce războinicii acasă. (...) Soarta regiunii se află în mâinile locuitorilor săi“. Mai mult misiunea ca “Iranul să nu profite de pe urma eradicării ISIS” aparține statelor locale. Surse din interiorul administrației ar fi scurs presei americane informația că Trump și-ar fi dorit o retragere imediată (în 48 de ore) a trupelor din Siria, fiind ulterior convins de Pentagon să extindă răgazul la 4-6 luni.

 

Acest al doilea mesaj are toate șansele să influențeze calculele forțelor din regiune (în special al actorilor care se bizuie pe America precum Forțele Democratice Siriene, esențiale în dislocarea ISIS) într-o proporție mult mai amplă decât atacurile punitive asupra lui Assad. Într-o lume desprinsă parcă

Washington vs. Moscova

Tensiunile dintre SUA și Rusia au toate șansele să se intensifice pe dosarul sirian. Nikki Haley, ambasadoarea SUA în Consiliul de Securitate, a anunțat o nouă rundă de sancțiuni asupra Moscovei, de această dată fiind vizate toate companiile rusești care au contribuit la arsenalul chimic folosit de Assad contra propriilor cetățeni.

din Urzeala tronurilor, unde Moscova și Iranul își consolidează domeniile vasale, unde alianțele sunt fluide, devine tot mai greu să crezi în cuvântul Americii și în capacitatea sa de a rămâne o variabilă care să conteze local. Între timp, umbra Teheranului capătă tot mai mult contur, atât în ceafa Israelului, dar și la Bagdad. Pe acest fond vin și cele mai recente afirmații făcute de ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, menite să tempereze semnalele prezidențiale, sugerând că dezbaterea privind retragerea este departe de a se fi încheiat: „ISIS trebuie învins într-un mod care stabilizează regiunea. În același timp, vrem să fim siguri că influența iraniană nu se extinde în regiune“. Și Macron se lăuda duminică seara că l-ar fi convins pe Trump să rămână în Siria pe termen lung.

 

Pentru mulți dintre observatori este un fel de déjà-vu. Ei văd întreaga experiență ca o repetare a erorilor monumentale făcute de Administrația Obama în 2011, în Irak, când vidul lăsat de forțele americane a creat în parte condițiile premergătoare ascensiunii ISIS, exact în momentul în care regiunea atingea punctul de fierbere. În războiul împotriva terorismului, administrațiile americane au suferit de sindromul „misiunii îndeplinite“, căutând imediat exit-ul. Nici Obama și nici Trump nu fac excepție. Și deși Trump a acceptat recomandările echipei sale în dosarul afgan (o suplimentare a forțelor și o dezangajare strict condiționată de realitățile din teren), a făcut-o în ciuda instinctelor sale. Este probabil și motivul pentru care a dorit să-și clarifice preventiv poziția pe Siria. Se uită însă că prezența americană din Irak și Siria este una limitată, sustenabilă. Nu poți să faci nation-building cu 2.000 de militari (este cel mult un cap de pod scalabil), iar efortul de stabilizare rămâne în proporție de 75% o contribuție a coaliției anti-ISIS. Dar, oare, fără leadershipul și prezența americană, ar exista toate acestea? Și fără America, ar exista un efort sunit de îndiguire regională a Iranului?

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22