Pentagonul se pregătește pentru competiția cu marile puteri

Pe final de mandat, Europa și flancul estic al NATO revin printre cele mai importante priorități defensive ale Administrației Obama.

Înainte de toate, este foarte important să înțelegem panorama strategică aflată la baza deciziilor din bugetul Pentagonului pe 2017. Sunt doi mari elefanți care domină de ceva timp orientarea de fond a Departamentului Apărării: Rusia și China. În discursul de prezentare a priorităților bugetare care vor defini și spațiul de manevră al primei administrații post-Obama, Ash Carter descria o „tranziție strategică mai largă în curs de desfășurare“[1] cu elemente care consacră preponderent revenirea competiției între marile puteri. Este variabila centrală care (re)setează cultura organizațională a Pentagonului, calibrând-o cu prioritate pe prădătorii din partea superioară a lanțului trofic. În timp ce, după atentatele de la 11 septembrie, America s-a concentrat pe operațiuni de contraterorism, stabilizare și contrainsurgență, Rusia și China au investit în sisteme de armament gândite să neutralizeze multe dintre avantajele competitive pe care America obișnuia să le dețină și care, de fapt, făceau diferența. Treptat, unipolaritatea tehnologică a anilor ’90 s-a disipat, lăsând loc unei lumi în care puterile cu agendă revizionistă au recuperat semnificativ din decalaje. Iată și contextul care a condus la proliferarea capacităților anti-acces și de excludere regională (le vedem tot mai mult în Kalinigrad sau Crimeea) care pun sub semnul întrebării rețetele clasice de descurajare folosite de Statele Unite. Iar bugetul Pentagonului reflectă din plin noua realitate emergentă. Mai mult, puterile cu agendă anti-statu-quo caută opțiuni de tip blitzkrieg, rafinând „modalități de a purta războaiele prin care încearcă să-și atingă obiectivele rapid, înainte că noi să putem răspunde“ spune Carter. Este cazul transformării radicale a armatei ruse pe fondul experienței georgiene. Rezultatele s-au văzut în Ucraina. Toate aceste tendințe au forțat Pentagonul să revină la clasicele misiuni de apărare teritorială (asociate în mod tradițional Articolului 5 al NATO) și mai ales să-și regândească rețetele de reasigurare a aliaților vulnerabili, precum și cele de descurajare convențională.

Europa, în general, și Flancul Estic al NATO, în particular, se transformă în avangarda, chiar laboratorul noii orientări. Dacă în 2015 Washingtonul aloca 985 de milioane de dolari, iar în 2016 aproape 800 de milioane, în 2017, bugetul destinat consolidării prezenței americane în teatrul european și pe frontiera estică a NATO va crește de patru ori, ajungând la 3,4 miliarde de dolari. Banii vor fi canalizați spre elementele deja cunoscute ale Inițiativei de Reasigurare Europeană, anunțată de Obama la Varșovia în vara lui 2014, cu câteva luni înainte de summit-ul Alianței din Țara Galilor. Astfel, ne putem aștepta la creșterea numărului forțelor americane care se vor afla în regim rotațional în Europa, la mai multe exerciții și antrenamente cu aliații, la continuarea prepoziționării de echipament de luptă (în a doua jumătate a anului trecut, pe flancul estic a fost răspândită tehnica de luptă din dotarea unei brigăzi blindate), precum și la investiții în refacerea infrastructurii de primire a eventualelor întăriri. Potrivit Defense News[2], un miliard de dolari va merge către extinderea prezenței americane full-time din Europa. Astfel, numărul unităților terestre americane prezente în Europa 24 din 24 va crește la trei (o brigadă Stryker, una de infanterie și una blindată). De remarcat însă că fondurile nu sunt permanente, nu intră în bugetul de bază al Pentagonului. Ele provin din fondul suplimentar menit să finanțeze campaniile momentului: războiul împotriva ISIS sau continuarea campaniei din Afganistan. Este un simbolism aici, în sensul în care Europa este tratată asemenea unui „teatru de război“. Pe fond, însă, noul buget abandonează premisa mult prea optimistă din ianuarie 2012, cuprinsă în documentul care fixa prioritățile politicilor de apărare pentru următorii ani (Strategic Defense Guidance[3]) și care anunța „oportunitatea strategică de a rebalansa investițiile militare din Europa“, ajustând în minus prezența americană pe continent și pregătind celebrul pivot dinspre Europa spre Asia-Pacific.

Desigur, rămân foarte multe de făcut. Consolidarea substanțială a bugetului pentru „reasigurarea Europei“ vine într-un moment în care evaluări produse de think-tank-uri importante expun inadecvarea posturii defensive a Alianței în special în zona baltică. Spre exemplu, multiple simulări făcute de RAND Corporation arată că ar fi nevoie de până la şapte brigăzi, dintre care trei de blindate grele pentru descurajarea unui atac rusesc. Mai mult, se recomandă revenirea NATO la doctrina de tip Air-Land battle practicată de Alianță în anii ’80[4]. Iar un raport al CSIS[5] vorbește despre prepoziționarea în Europa a echipamentului de luptă necesar pentru opt brigăzi, dintre care una plasată în regim rotațional pe flancul estic, în special în statele baltice. Indiferent de geometria potențialelor formule de descurajare, mesajul este evident: cu câteva luni înaintea summitului de la Varșovia, Washingtonul tocmai a plusat peste trei miliarde de dolari în securitatea Flancului Estic. Acum este rândul marilor puteri europene să contribuie la corectarea deficitului de apărare al NATO pe frontiera estică.