De același autor
Pe final de mandat, Europa și flancul estic al NATO revin printre cele mai importante priorități defensive ale Administrației Obama.
Înainte de toate, este foarte important să înțelegem panorama strategică aflată la baza deciziilor din bugetul Pentagonului pe 2017. Sunt doi mari elefanți care domină de ceva timp orientarea de fond a Departamentului Apărării: Rusia și China. În discursul de prezentare a priorităților bugetare care vor defini și spațiul de manevră al primei administrații post-Obama, Ash Carter descria o „tranziție strategică mai largă în curs de desfășurare“[1] cu elemente care consacră preponderent revenirea competiției între marile puteri. Este variabila centrală care (re)setează cultura organizațională a Pentagonului, calibrând-o cu prioritate pe prădătorii din partea superioară a lanțului trofic. În timp ce, după atentatele de la 11 septembrie, America s-a concentrat pe operațiuni de contraterorism, stabilizare și contrainsurgență, Rusia și China au investit în sisteme de armament gândite să neutralizeze multe dintre avantajele competitive pe care America obișnuia să le dețină și care, de fapt, făceau diferența. Treptat, unipolaritatea tehnologică a anilor ’90 s-a disipat, lăsând loc unei lumi în care puterile cu agendă revizionistă au recuperat semnificativ din decalaje. Iată și contextul care a condus la proliferarea capacităților anti-acces și de excludere regională (le vedem tot mai mult în Kalinigrad sau Crimeea) care pun sub semnul întrebării rețetele clasice de descurajare folosite de Statele Unite. Iar bugetul Pentagonului reflectă din plin noua realitate emergentă. Mai mult, puterile cu agendă anti-statu-quo caută opțiuni de tip blitzkrieg, rafinând „modalități de a purta războaiele prin care încearcă să-și atingă obiectivele rapid, înainte că noi să putem răspunde“ spune Carter. Este cazul transformării radicale a armatei ruse pe fondul experienței georgiene. Rezultatele s-au văzut în Ucraina. Toate aceste tendințe au forțat Pentagonul să revină la clasicele misiuni de apărare teritorială (asociate în mod tradițional Articolului 5 al NATO) și mai ales să-și regândească rețetele de reasigurare a aliaților vulnerabili, precum și cele de descurajare convențională.
Europa, în general, și Flancul Estic al NATO, în particular, se transformă în avangarda, chiar laboratorul noii orientări. Dacă în 2015 Washingtonul aloca 985 de milioane de dolari, iar în 2016 aproape 800 de milioane, în 2017, bugetul destinat consolidării prezenței americane în teatrul european și pe frontiera estică a NATO va crește de patru ori, ajungând la 3,4 miliarde de dolari. Banii vor fi canalizați spre elementele deja cunoscute ale Inițiativei de Reasigurare Europeană, anunțată de Obama la Varșovia în vara lui 2014, cu câteva luni înainte de summit-ul Alianței din Țara Galilor. Astfel, ne putem aștepta la creșterea numărului forțelor americane care se vor afla în regim rotațional în Europa, la mai multe exerciții și antrenamente cu aliații, la continuarea prepoziționării de echipament de luptă (în a doua jumătate a anului trecut, pe flancul estic a fost răspândită tehnica de luptă din dotarea unei brigăzi blindate), precum și la investiții în refacerea infrastructurii de primire a eventualelor întăriri. Potrivit Defense News[2], un miliard de dolari va merge către extinderea prezenței americane full-time din Europa. Astfel, numărul unităților terestre americane prezente în Europa 24 din 24 va crește la trei (o brigadă Stryker, una de infanterie și una blindată). De remarcat însă că fondurile nu sunt permanente, nu intră în bugetul de bază al Pentagonului. Ele provin din fondul suplimentar menit să finanțeze campaniile momentului: războiul împotriva ISIS sau continuarea campaniei din Afganistan. Este un simbolism aici, în sensul în care Europa este tratată asemenea unui „teatru de război“. Pe fond, însă, noul buget abandonează premisa mult prea optimistă din ianuarie 2012, cuprinsă în documentul care fixa prioritățile politicilor de apărare pentru următorii ani (Strategic Defense Guidance[3]) și care anunța „oportunitatea strategică de a rebalansa investițiile militare din Europa“, ajustând în minus prezența americană pe continent și pregătind celebrul pivot dinspre Europa spre Asia-Pacific.
Desigur, rămân foarte multe de făcut. Consolidarea substanțială a bugetului pentru „reasigurarea Europei“ vine într-un moment în care evaluări produse de think-tank-uri importante expun inadecvarea posturii defensive a Alianței în special în zona baltică. Spre exemplu, multiple simulări făcute de RAND Corporation arată că ar fi nevoie de până la şapte brigăzi, dintre care trei de blindate grele pentru descurajarea unui atac rusesc. Mai mult, se recomandă revenirea NATO la doctrina de tip Air-Land battle practicată de Alianță în anii ’80[4]. Iar un raport al CSIS[5] vorbește despre prepoziționarea în Europa a echipamentului de luptă necesar pentru opt brigăzi, dintre care una plasată în regim rotațional pe flancul estic, în special în statele baltice. Indiferent de geometria potențialelor formule de descurajare, mesajul este evident: cu câteva luni înaintea summitului de la Varșovia, Washingtonul tocmai a plusat peste trei miliarde de dolari în securitatea Flancului Estic. Acum este rândul marilor puteri europene să contribuie la corectarea deficitului de apărare al NATO pe frontiera estică.
[1] Remarks Previewing the FY 2017 Defense Budget as delivered by Secretary of Defense Ash Carter, Washington DC, February 2, 2016, http://www.defense.gov/News/Speeches/Speech-View/Article/648466/remarks-previewing-the-fy-2017-defense-budget
[2] http://www.defensenews.com/story/defense/policy-budget/2016/02/05/army-budget-boosts-european-presence-sacrifices-modernization/79884226/
[3] http://archive.defense.gov/news/Defense_Strategic_Guidance.pdf
[4] David A. Shlapak, Michael Johnson, Reinforcing Deterrence on NATO's Eastern Flank. Wargaming the Defense of the Baltics, RAND, 2016, p. 10.
http://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/research_reports/RR1200/RR1253/RAND_RR1253.pdf, p. 10.
[5] Kathleen H. Hicks, Heather A. Conley, Evaluating Future U.S. Army Force Posture in Europe, CSIS, February 2016, http://csis.org/files/publication/160203_Hicks_ArmyForcePosture_Web.pdf
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/08/Putin - Trump -alaska 2 (2)-1.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2023/01/putin 11.jpg)
Comentarii 12
profesoru - 02-15-2016
Văd că jonglezi cum vrei cu epocile istorice. Eu am întrebat dacă latino-americanii cer ACUM trupe ruse sau chineze. Nu e vina americanilor dacă ruşii au ieşirile la ocean blocate geografic. Dar e vina lor dacă îşi împing alianţele şi bazele militare până la graniţele Rusiei, ceea ce provoacă desigur reacţia acesteia.
RăspundeDora - 02-14-2016
@ domnu' profesoru' credeam ca si un tinerel a aflat ca Rusia a vrut de fapt sa deplaseze capacitati militare in Golful Mexic, povestea cu rachetele din Cuba cel putin e celebra, fiindca a dus lumea pe marginea unui razboi nuclear. Atunci americanii au pus de o blocada navala a Cubei si rusii (sovietici pe acea vreme) au dat intelept inapoi. Nu-s americanii de vina ca geografia e cea care este si toate iesirile la marile deschise le sunt dificile rusilor. Mai e o speranta: incalzirea globala si ruta arctica ca sa ajunga mai usor spre America.
Răspundeprofesoru - 02-13-2016
Mă refeream evident la perioada 1991-1999/2004, când Polonia şi Ţările Baltice nu erau în NATO.// Dacă e să vorbim de alte epoci istorice, SUA au invadat de multe ori ţările din America Centrală şi Mexicul. Prin războiul din 1846-1848 au cucerit jumătate din teritoriul mexican (California, Arizona, Nevada etc.) Tot SUA ocupă baza de la Guantanamo, deşi cubanezii se opun. Dar vezi tu ţările respective să ceară trupe ruse sau chineze care să le apere de americani? Iar balticii şi polonezii au în plus faţă de latino-americani apartenenţa la o alianţă, fiind membri NATO. Dacă şi în condiţiile astea se tem de ruşi, le recomand psihoterapia.
RăspundeDora - 02-12-2016
"Rusia nu a atacat Tarile Baltice, Polonia, Romania cand nu erau membre NATO"? Cred ca ati invatat o alta istorie decat cea pe care o stiu eu! Adica Tarile Baltice s-au unit de buna voie, prin proceduri democratice de consultare a populatiei cu URSS? Polonia n-a fost invadata simultan de germani si de rusi? Katin-ul (executia in masa a ofiterilor polonezi prizonieri) n-a existat, desi au recunoscut-o chiar rusii? Nici Pactul Ribentrop Molotov care a sfartecat Romania, ba chiar armata sovietica a inaintat in Bucovina si peste ce se stipulase in pact, pana un ofiter roman a pus de o rezistenta armata locala. Toate astea s-au intamplat intr-o lume paralela, nu in cea in care traim? Eu zic ca de sedinte de psihoterapie ar avea nevoie cei care se cred Petru cel Mare sau Ivan cel Groaznic in circumstante istorice cu totul diferite.
Răspundeprofesoru - 02-11-2016
@Octavian: Sper să nu se înţeleagă că eu cred că NATO ar avea intenţii agresive la adresa Rusiei. Există doar interesul de a instala trupe în Europa de Est, o chestiune rămasă în suspensie din 1997 încoace. Şi criza din Ucraina a oferit ocazia perfectă.
Răspundeprofesoru - 02-11-2016
@Octavian: Dacă Rusia ar încheia o alianţă cu Nicaragua sau Cuba ar fi OK să deplaseze în regiune forţe care să contracareze "pericolul american"? Nu, desigur. Pentru că prezenţa acestor forţe ar crea o ameninţare într-o zonă vitală pentru America. În timp ce pentru Rusia zona Caraibilor e de importanţă secundară. În Estul Mării Baltice şi în Marea Neagră e invers.// Oficialii NATO inventează "pericolul rusesc" ca să aibă o justificare pentru instalarea trupelor în Europa de Est, contrară actului fondator NATO-Rusia. Victimizarea e o strategie politică pentru a pretinde că nu acţionezi ofensiv, ci defensiv. Oameni ca Stoltenberg de ex. ştiu, bineînţeles, că nu e nici un pericol, dar preferă să facă circ pentru a-şi atinge scopurile. E pur machiavelism. Retorica NATO despre "pericolul rusesc" întreţine agitaţia balticilor şi polonezilor, care o iau în serios. Iar această agitaţie e o justificare în plus pentru aducerea trupelor NATO în regiune. Sunteţi profesionist, ar trebui să fiţi mai sceptic în privinţa retoricii despre "ameninţarea rusească la adresa flancului estic".// Eu cred că instalarea unor contingente simbolice NATO pe flancul estic (6.000 de militari) e chiar necesară, pentru a sublinia ataşamentul Occidentului faţă de aceste ţări. Pericolul (un posibil atac preventiv al Rusiei) ar putea apărea doar dacă NATO ar încerca să recreeze la frontiera Ţările Baltice/Rusia echilibrul militar de la graniţa RFG/RDG. Dar liderii occidentali şi oficialii NATO mi se par profesionişti, nu cred să întindă coarda atât de tare. De ex. Stoltenberg zicea ieri: "Descurajarea noastră se bazează pe o combinaţie între această prezenţă avansată şi capacitatea noastră de a trimite rapid întăriri, dacă este necesar. Nu mai trăim în epoca Războiului Rece, când sute de mii de soldaţi erau masaţi faţă în faţă la frontiera".
Răspundeoctavian - 02-11-2016
Domnule profesor spuneti asa: “ideea că NATO ar trebui să contracareze capacităţile antiacces ale Rusiei la graniţele acesteia e similară cu ideea că Rusia ar trebui să contracareze capacităţile antiacces ale SUA din zona Golfului Mexic şi Marii Caraibilor.” Rusia nu are angajamente de aparare colectiva in Golful Mexic si in Caraibe. Pe cand SUA are la Marea Baltica si pe flancul estic. Iar cand “capacitatile anti-access si de excludere regionala” din Kaliningrad de fapt pun sub semnul intrebarii modelul traditional de reasigurare si deterrence practicat de NATO si SUA pe flancuri - altfel efectiv o forma de deterrence offshore, de la distanta bazata pe forte de reactie rapida – este necesar sa iti pui problema cum neutralizezi niste capabilitati care te forteaza si obliga sa iti modifici de fapt paradigma defensiva. Ori daca nu ai forte forward deployed in zona baltica capacitatile anti-acces din Kaliningrad pot face in asa fel incat ele sa nu mai ajunga ever. Realimentarea/ranforsarea flancului poate sa devina imposibila (cunoasteti discutia despre Pasul Suwalki). Variabila asta anti-acces cuplata cu geografia zonei baltice modifica fundamental perspectiva de aparare colectiva a Aliantei fortand-o sa isi extinda prezenta la firul ierbii printr-o componenta multinationala.
RăspundeVasile Popa - 02-10-2016
Isteria ruseasca nu trebuie menajata. Rusii au inca obsesia maretiei lor dar si un complex de inferioritate. Acesta se manifesta prin declaratii superagresive nesolicitate si bombardamentele din Siria. Pe Putin nu il intereseaza teroristii, ci doar sa isi arate muschii. Este alegerea lui cum se poarta. Dar 3.4 miliarde de dolari si fortele preconizate sunt ridicole daca nu ar fi simbolice. NATO nu a atacat nici o tara pana acum si nici nu doreste aceasta. Dar nici nu ar trebui sa arata ca este intimidat. Din contra, fiecare pitigaiala de la Moscova ar trebui contracarata prin masuri disproportionate de aparare.
Răspundeprofesoru - 02-10-2016
Măi Vali, dacă nu mă crezi pe mine, uite ce zice d. Valentin Naumescu într-un interviu din Revista 22 intitulat chiar aşa "Rusia a obținut ce şi-a dorit: blocarea Ucrainei într-o zonă gri" din 22.12.2015: "Putin și Rusia au obținut ceea ce doreau, iar din acest punct de vedere războiul cu Ucraina a fost câștigat. Războiul nu viza invadarea și ocuparea Ucrainei, ci blocarea accesului Ucrainei la structurile occidentale." D-lui câte ruble o fi primit? :) Dar poţi să te gândeşti şi tu că Rusia, dacă voia, putea ocupa relativ uşor Kievul sau litoralul printr-o ofensivă full-scale cu aviaţia şi diviziile de tancuri. Dar n-a făcut aşa, ci a utilizat doar 10.000 de soldaţi în Donbas, regiunea cea mai îndepartată de Kiev. De ce? Doar 10.000 de soldaţi are Rusia? Şi n-are aviaţie? Explicaţia e că mijloacele folosite au fost corespunzătoare scopurilor: recuperarea Crimeei şi ocuparea unui teritoriu relativ mic (Donbasul), care să fie folosit ca un "cui al lui Pepelea" pentru blocarea aderării Ucrainei la UE şi NATO. Iar Rusia a garantat integritatea Ucrainei în 1994, când aceasta se afla în sfera sa de influenţă, iar UE şi NATO nici nu se gândeau să se extindă în fostele ţări comuniste. Şi Rusia şi-a respectat angajamentul atâta timp cât aceste condiţii nu s-au schimbat. În 2014 era altfel. Uite ce scria în Declaraţia adoptată la Summitul NATO de la Bucureşti din 2008: "NATO welcomes Ukraine’s and Georgia’s Euro-Atlantic aspirations for membership in NATO. We agreed today that these countries will become members of NATO." Iar UE voia şi ea să încheie un acord de asociere cu Ucraina, un posibil prim pas pentru aderare. Iar prin revoluţia Maidanului şi demiterea lui Ianukovici aceste proiecte se puteau meterializa. Crezi că Rusia putea să stea ca o cloşcă pe ouă respectând memorandumul de la Budapesta şi să se uite cum Ucraina intră în NATO şi în UE?
Răspundevali - 02-10-2016
Rusia a atacat Ucraina, careia ii garanta-se printr-un tratat protectia. I-a luat Crimea si Donbasul pentru ca atat a putut, ar fi vrut sa o distruga cu totul si ii vrea in continuare tot litoralul. De asta ucrainienii mor in razboi iar trolii lui putin castiga ruble scriind comentarii de propaganda.
RăspundeIuliu M - 02-10-2016
Domnul deci Manea, deci daca Pentagonul v-ar decela zambetul fin de sub ochelari, deci i-ar mai creste o latura domnule si ar deveni deci cum ar veni Sexagon. Mmmmm.
Răspundeprofesoru - 02-09-2016
Rusia instalează armament pentru a-şi apăra teritoriul (Kaliningrad e înconjurat de ţări NATO şi alipirea Crimeei e contestată de Occident) şi căile de acces către porturi, care şi aşa sunt precare (ieşirile Rusiei către Mediterană şi Atlantic sunt sub controlul NATO: Bosfor, Sund, Atlanticul de Nord). Ideea că NATO ar trebui să contracareze capacităţile antiacces ale Rusiei la graniţele acesteia e similară cu ideea că Rusia ar trebui să contracareze capacităţile antiacces ale SUA din zona Golfului Mexic şi Marii Caraibilor.// Rusia nu a atacat Ţările Baltice, România, Polonia, atunci când ele NU erau membre NATO. Dacă liderii politici din aceste ţări se tem că Rusia le-ar putea ataca acum, când sunt membre NATO, nu e nevoie neapărat de deplasarea forţelor NATO la graniţele Rusiei pentru a linişti aceste temeri. Rusofobia acestor lideri politici se poate rezolva mult mai simplu prin şedinţe de psihoterapie.
Răspunde