Putin „pacificatorul“

Speculând dezorientarea Europei luată cu asalt de zeci de mii de refugiați, dar și împotmolirea strategiei Casei Albe împotriva forțelor Statului Islamic, Moscova pare să fi revenit în prim-planul scenei internaționale. Putin se află în centrul atenției Summit-ului ONU. Uitate sunt războiul din Ucraina și anexarea Crimeei. Berlinul, Teheranul, Ankara tind să sprijine schimbarea la față a lui Putin. Întâlnirea dintre Obama și Putin se anunță crucială. Oare va intra Obama în capcana întinsă de Putin? În cele din urmă, menținerea lui Assad nu va face decât să-i împingă pe suniți și mai mult în brațele ISIS.

Iluzia reevaluării lui Assad

Ne-am aștepta ca, după hemoragia de refugiați pe care Europa trebuie să o gestioneze, să exis­te o dezbatere serioasă despre sursele și cau­zele exodului. Și chiar să se creioneze o stra­te­gie care să răspundă acestora din urmă. Do­nald Tusk vorbea la finalul summit-ului in­formal al liderilor europeni de săptămâna tre­cută despre „milioane de potențiali refugiați care ar putea să ajungă în Europa doar din Siria“. Dar prioritatea rămâne orientată pe simp­tome și consecințe, pe damage control: se­curizarea granițelor externe, precum și su­plimentarea asistenței pentru refugiați și pen­tru statele din imediata vecinătate care îi găz­duiesc. În această lectură, discursul preșe­din­telui Iohannis în fața Adunării Generale a ONU este unul reprezentativ, în special pentru ceea ce nu spune, prin ceea ce lasă în afară: „Ne confruntăm cu o criză complexă. Este vor­ba de aspecte umanitare, de o criză a pro­tejării granițelor, de o criză a integrării și de o criză financiară“. În realitate, decidenții europeni aleg să ignore, cu bună știință, o criză de securitate. Până când? Aflat în ultimul său turneu european, generalul Martin Demp­sey, șeful Statului Major Inter-Arme al Sta­te­lor Unite, vede o serie de similitudini cu anii ’90, când războiul civil din fosta Iugoslavie a for­țat Europa să intervină: „în acest sens, ac­tuala criză reamintește de criza refugiaților din 1994, care a galvanizat leadership-ul po­litic din Europa să accepte că trebuie să tra­teze sursa instabilităților din Balcani. Su­fe­rința milioanelor de refugiați – care ar putea să schimbe politica, demografia și chiar nor­mele culturale ale Europei pentru multă vre­me – poate convinge Europa să devină mai implicată în găsirea unei soluții a conflictului sirian“.

Poate chiar acest lucru vrea Rusia să preîn­tâm­pine. Să descurajeze implicarea la un nivel su­perior a Vestului în Siria (precum o intervenție după modelul celei din Balcani) și chiar să forțeze Occidentul să accepte propriile sale con­diții: păstrarea regimului Assad. Probabil că pe acest fond a venit și schimbarea de ma­caz a Berlinului care, prin vocea cancelarului Angela Merkel, l-a reevaluat pe Assad, con­si­de­rându-l parte a soluției: „va trebui să dis­cutăm cu mulți actori. Assad va fi parte din aceste discuții, dar ele vor include și Statele Unite și Rusia sau parteneri regionali im­por­tanți, precum Iranul sau Arabia Saudită“. Es­te o propunere împărtășită și de Philip Gor­don, fostul coordonator al politicii față de Ori­entul Mijlociu la nivelul Casei Albe, pentru ca­re alegerea cheie este între „amânarea pro­blemei Assad și a nu scăpa de Assad, în timp ce Siria arde și conflictul se extinde“.

Pe de altă parte, toți cei care cred în ca­pa­ci­ta­tea marilor puteri de a ajunge la o soluție negociată care ar pune capăt războiului ignoră faptul că regimul Assad este rădăcina con­flic­tului, motorul sprijinului pentru Statul Islamic și, în cele din urmă, al exodului. În această perspectivă, „Bashar Al-Assad nu poate să fie parte din soluția pe termen lung în Siria. Este magnetul care îi atrage pe jihadiști în Siria să lupte“, a reamintit generalul Petraeus săp­tămâna trecută, în prima sa audiere în Senatul SUA după demisia din poziția de director al CIA. În același timp, arabii suniți nu vor ajunge să lupte împotriva Statului Islamic pâ­nă când nu vor fi protejați de răul cel mare: re­gi­mul Assad. Pe acest fond vine propunerea ge­neralului Petraeus de creare a unor enclave - pe teritoriul Siriei în proximitatea Turciei și a Iordaniei - care să le ofere protecție re­fu­gia­ților interni și să pregătescă forțele de opo­ziție. Securizarea enclavelor se va face cu spri­jinul puterii aeriene a coaliției și prin forțe spe­ciale.