De același autor
În ultimele săptămâni, o dezbatere tot mai amplă pare să se desfășoare în interiorul Partidului Republican, cu lideri influenți manifestând rezerve semnificative față de susținerea Ucrainei în războiul de uzură cu Rusia. În general, multe dintre argumentele lor vin pe fondul presiunii chineze și a imperativului de a se concentra pe spațiul Indo-Pacific, nu pe Europa. Se uită însă că un deznodământ care s-ar încheia cu înfrângerea Ucrainei și indirect a Occidentului va genera unde de șoc tectonice mult dincolo de Europa. Credibilitatea SUA va fi serios zdruncinată, nu doar pe Flancul Estic al NATO, dar inclusiv din perspectiva aliaților (precum Taiwan, Japonia și Australia), esențiali pentru limitarea ambițiilor revizioniste ale Beijingului. Dimpotrivă, un colaps al obiectivelor operaționale ale Kremlinului în Ucraina ar crea, în timp, spațiul pentru o recalibrare americană, dincolo de amenințarea acută și imediată, cum este percepută Rusia în documentele strategice ale administrației Biden. „Nu poți să întorci spatele Europei și să pivotezi total în Indo-Pacific. Pentru că, dacă Ucraina va pierde acest război sau dacă vom ajunge la un impas dezordonat și anarhic care îi va permite lui Putin să recâștige o brumă de respect, imaginați-vă cum se vor simți cetățenii din Taiwan și cât de mult ar demoraliza insula aflată în proximitatea Chinei. Ceea ce vreau să spun este că drumul pentru apărarea Taiwanului începe în Ucraina”, avertiza recent Robert Kaplan. Pentru cei care văd China ca principală amenințare, nu trebuie deloc minimalizat parteneriatul strategic, căsătoria din interes, dintre China și Rusia. Chiar în aceste zile, Xi Jinping este în turneu la Moscova. Beijingul nu-și permite să rămână neutru. Planul de pace anunțat recent are un rol mai degrabă cosmetic, de PR. Dacă ne uităm din perspectiva presiunii simultane, pe două fronturi, Beijingul are tot interesul să prelungească și să alimenteze capacitatea Rusiei de a purta un război de uzură. Pentru Occident, prelungirea războiului de uzură ar putea arunca în aer consensul privind sancțiunile, adâncind divergențele în creștere dintre aliați și slăbind potențialul Vestului de a se prezenta ca un front unit. În același timp însă, un pivot al SUA în Europa ar fi în interesul Beijingului pentru că ar reduce atenția și resursele Washingtonului dedicate competiției militare din Pacific. Forțele americane dislocate în Europa au ajuns la 100.000 de militari, efective nemaivăzute de la Războiul Rece.
Printre consecințele pe termen lung ale războiului din Ucraina sunt și două renașteri militare, cu impact major pentru realitățile din Europa și Pacific. La nivel de discurs, s-ar putea spune că Germania se află în această categorie. Însă cultura strategică internalizată timp de decenii nu se poate schimba peste noapte. Deși Berlinul a vorbit pe tot parcursul anului trecut despre Zeitenwende, de facto aceasta s-a implementat în Japonia și Polonia. Pentru una dintre cele mai importante economii globale, dublarea PIB-ului dedicat apărării, precum și dezbaterea privind un potențial rol în apărarea Taiwanului echivalează cu o revoluție strategică. Robert Kaplan remarca recent că „Japonia a devenit cel mai important aliat al Americii. Marea Britanie o să fie mereu un mare prieten pe fondul similitudinilor istorice și lingvistice, dar, din perspectiva raporturilor globale de putere, Japonia este cel mai important aliat al Statelor Unite”. Un rol similar în Europa îl va juca Polonia. Deja întreaga coregrafie de după invazia din Ucraina anunța simbolic acest lucru. Investițiile anunțate de Varșovia au potențialul de a transforma Polonia în cea mai importantă armată terestră din Europa. Un alt element simbolic este acela că discursurile cele mai semnificative de politică externă ale președintelui Biden au fost ținute în fața Palatului Regal din Varșovia. Polonia devine centrul gravitațional al arhitecturii de descurajare americane pe Flancul Estic, asumând un rol similar RFG-ului în timpul Războiului Rece. Dincolo de tendințele mari geopolitice amorsate de către războiul din Ucraina, acesta mai expune o tendință care anticipează și cum vor fi purtate războaiele viitorului. Sunt multe voci care vorbesc despre faptul că în Ucraina asistăm, într-o anumită măsură, și la un război algoritmic. La finalul anului trecut, publicații precum Reuters și Washington Post scriau pe larg despre rolurile asumate de către companii private precum SpaceX (esențial pentru a menține internetul deschis prin intermediul sateliților Starlink) sau Palantir. Aceasta din urmă se află în avangarda unei tendințe care este abia în faza de pionierat. Războiul din Ucraina expune cum volumele mari de date colectate prin intermediul unui ecosistem senzorial care transparentizează câmpul de luptă până în cele mai mici detalii și care ulterior sunt interpretate de filtre de inteligență artificială (indicând țintele cele mai adecvate, precum și armele potrivite) joacă un rol tot mai important: „Puterea sistemelor de război algoritmic avansat a ajuns atât de mare, încât echivalează cu utilizarea de arme nucleare tactice împotriva unui adversar care luptă doar cu arme convenționale”, spun reprezentanții Palantir. Și generalul Mark Milley, cel mai înalt ofițer al armatei americane și un observator al revoluțiilor tehnologice și al implicațiilor lor, confirmă: „Suntem martorii modului în care războaiele se vor purta și câștiga pentru multă vreme de acum înainte”. //
