De același autor
Tendințele remarcate în a doua parte a anului trecut în privința direcției războiului din Ucraina, dinamicile fluide din diversele sectoare ale teatrului operațional, împotmolirea ofensivei Kievului, au generat o discuție importantă la nivelul Occidentului despre învățămintele pe care trebuie să le extragem pe termene scurt și mediu. Vitală din această perspectivă rămâne voința politică de a menține sprijinul necesar pentru reușita demersului defensiv ucrainean. Rezervele de reziliență politică par să se diminueze în special pe celălalt mal al Atlanticului, unde segmente influente ale Partidului Republican sunt tot mai sceptice, iar orice nouă tranșă de susținere a ajutorului pentru Ucraina este tratată ca monedă de schimb în războiul politic intern. Un colaps la nivelul centrului gravitațional al campaniei de susținere ar putea genera o reacție în lanț la nivelul Occidentului. Peste acest deficit de voință politică se mai suprapune unul la fel de important – cel de capacitate industrială de a face față unui război prelungit, de uzură, întins pe ani. Este avertismentul adus de noul șef al diplomației poloneze după prima vizită în Ucraina: „Războaiele nu sunt decise de angajamente tactice, ci de capacitățile industriale, iar noi suntem în spatele curbei. Vestul este de 20 de ori mai bogat decât Rusia, dar dacă aceasta își pune economia pe picior de război și noi continuăm în ritm de pace, ne poate depăși”, a spus Radosław Sikorski la revenirea de la Kiev.
Un exemplu concret îl reprezintă muniția pentru piesele de artilerie de 155 mm. Observatori avizați ai războiului remarcau că la apogeul ofensivei ucrainene, forțele Kievului foloseau undeva în jurul a 7.000 de obuze în fiecare zi, volum care a scăzut dramatic la finalul anului trecut (2.000). În contrast, forțele Moscovei au ajuns la o capacitate de 10.000 de obuze pe zi. Este exact genul de disparitate care i-a făcut pe unii observatori să concluzioneze că în lipsa unei superiorități temporare operațiunile ofensive de anvergură ar fi imposibile în fața riscului unor pierderi de neînlocuit.
Sunt cifre care amintesc de magnitudinea războaielor industriale de secol XX, unde volumele imense făceau diferența, și pentru care Occidentul de astăzi rămâne încă foarte nepregătit. De exemplu, liniile de producție existente în SUA pentru fabricarea muniției necesare pieselor de artilerie de 155 mm și-au crescut capacitatea de la 14.000 de obuze pe lună la aproape 30.000 și se estimează că se va ajunge la o capacitate de 60.000 abia în septembrie. Din această perspectivă, războiul din Ucraina este și o competiție de anduranță industrială între „arsenalul democrației” și arsenalele autocrației – și acest lucru se vede în ajutorul pe care mașinăria de război rusă îl primește de la Coreea de Nord, Iran și China. Miza depășește Ucraina, pentru că afectează competiția pentru descurajare care se dă în acest deceniu și în celelalte ecosisteme regionale, cu precădere în Indo-Pacific. În cele din urmă, pentru William LaPlante (coordonatorul programelor de achiziții de armament la nivelul Pentagonului), o componentă esențială a potențialului de descurajare este legată de liniile de producție.
Și acest lucru, cu atât mai mult cu cât simulări recente au arătat că stocurile de muniții ghidate cu rază lungă de acțiune atât de necesare în perspectiva unei invazii a Taiwanului (de reamintit că tema reunificării Taiwanului cu China continentală s-a reflectat destul de proeminent în discursul de Anul Nou al lui Xi Jinping) se vor epuiza în mai puțin de o săptămână. În decembrie, o analiză publicată de Defense News avertiza că inventarul de rachete Tomahawk al forțelor navale ale SUA este atât de subțire, încât nu ar ajunge nici măcar pentru o singură realimentare a navelor sale.
Săptămâna trecută, cu o zi înainte de împlinirea a patru ani de la asaltul asupra Capitoliului, Joe Biden a ținut un discurs în care și-a propus să contureze în viziunea sa marea miză a alegerilor din 2024: protejarea democrației în America. Dar poate la fel de important este un discurs-program care să reactiveze conștiința de Americă - „arsenal al democrației” și să reamintească lecția celui de-Al Doilea Război Mondial, care a fost câștigat în mare măsură datorită bazei industriale de dincolo de Atlantic. Astăzi, misiunea devine aceea a mobilizării arsenalului comun al lumii libere (trecerea economiei occidentale la o logică de război și la o producție suficientă să descurajeze un război al marilor puteri), al cărui prim test rămâne Ucraina. //
