Răfuiala lui Trump cu aliații

Demisia principalului consilier economic al Administrației Trump anunță ascensiunea aripii protecționiste din Casa Albă. Vin zile destul de tumultuoase pentru alianțele Americii.

Octavian Manea 13.03.2018

De același autor

 

Decizia președintelui Donald Trump de a introduce, săptămâna trecută, tarife ri­di­cate la importurile de aluminiu și oțel a ge­nerat o veritabilă furtună. Efectele, in­clusiv la nivelul propriei ad­ministrații, nu au întârziat să apară. Gary Cohn, prin­ci­palul său consilier pe pro­ble­me economice, și-a anun­țat imediat demisia.

 

Politicile tarifare anunțate de Casa Albă au fost oa­re­cum anticipate prin dis­cur­sul pe care Trump l-a ținut la sfârșitul lui februarie pe scena CPAC (Conservative Political Action Conference), congresul anual al conservatorilor americani. „Sub conducerea mea, era capitulării econo­mi­ce a luat sfârșit. Renegociem acordurile comerciale care sunt atât de rele, fie că este vorba de NAFTA, fie că este vorba despre Organizația Mondială a Comer­țu­lui, care a creat China... China a fost ca o rachetă de atunci. Așa am ajuns la un deficit comercial de aproape 500 de mi­liarde de dolari. Nu putem permite așa ce­va.“ Și iată că Trump nu a ezitat să treacă la fapte. Măsura a fost apărată prin invocarea unor rațiuni care țin de pro­te­jarea securității naționale. În același timp, însă, exceptarea temporară a Canadei și Mexicului expune mai degrabă o atitudine de bully-ing comercial, intenția tranzac­țio­nalistă a administrației de a exercita pre­siuni și forța concesii punctuale de la aces­te țări în renegocierea NAFTA.

 

Măsurile anunțate săptămâna trecută îl readuc pe Donald Trump, în mare parte,  pe un teren confortabil, în mat­ca sa electorală. Trump pare să articuleze politici ghidate de retorica din campanie, la care nu a renunțat nicio­dată, dar care intrase cumva într-un con de umbră după plecarea lui Steve Bannon (fostul strateg politic al președintelui) de la Casa Albă. El joacă din nou predilect pentru baza sa electorală, pentru America jacksoniană – naționalistă, suveranistă, pa­rohială, ostilă instituțiilor internaționale, percepute ca fiind în serviciul unor cauze globaliste desprinse de interesul național, profund sceptică față de meritele răs­pân­dirii democrației în lume (Administrația Trump a redus semnificativ finanțarea pen­tru instituțiile create în acest scop, pre­cum National Endowment for Demo­cra­cy). Așa se explică și aversiunea acestei Ame­rici, inclusiv a președintelui, față de ex­presia instituționalizată a Europei: „Ei nu cred că Uniunea Europeană este mo­de­lul spre care omenirea încearcă să mear­gă sau că scopul puterii americane ar trebui să fie acela de a încerca să facă lu­mea să semene mai mult cu Uniunea Eu­ropeană. Mai mult, ei cred într-un fel de suveranitate americană neîncătușată ca fiind fundamentală“, spune Walter Rus­sell Mead, cel care a descris și intuit cel mai bine starea de spirit jacksoniană care a cucerit în cele din urmă Casa Albă în noiembrie 2016.

 

La un nivel mai profund, plecarea lui Gary Cohn nu doar că anunță nori negri pentru acea parte a Partidului Republican care mai crede în comerțul liber (free trade), dar pune în perspectivă și schimbarea la fa­ță a GOP-ului. În general, sondajele ara­tă o scădere masivă în rândul repu­bli­canilor a sprijinului pentru comerțul liber (aproape 20 de procente), în ton cu re­to­rica și coregrafia prezidențială (să ne amin­tim că retragerea din TPP a fost primul do­cument semnat de Donald Trump în Biroul Oval). E ca și cum aripa bannonistă tinde să devină majoritară și este gata să preia par­ti­dul. Așa se explică și re­ac­ția critică a unor „ins­ti­tu­ții“ reprezentative până nu demult pentru main­stream-ul republican. De exemplu, președinta Fundației He­ritage, o emblemă a miș­că­rii conservatoare din SUA, consideră im­pu­nerea barierelor tarifare drept o măsură economică regresivă și contraproductivă pentru o administrație care se prezintă drept campioana tăierilor de impozite: „Tarifele înseamnă o creștere a taxării muncitorilor amercani și a familiilor lor. (...) Tarifele nu protejează omul uitat al acestei țări și nici nu aduc locurile de muncă înapoi. Dimpotrivă, prețul ar pu­tea fi scăderea locurilor de muncă curen­te sau viitoare și creșterea prețurilor bunurilor de consum“. Și senatorul John McCain interpretează anunțul Casei Albe într-o cheie similară accentuând faptul că “securitatea națională ar trebui să joace un rol important în deciziile noastre comerciale. Dar nu ar trebui folosită ca scuză pentru protecționism”. Mai mult, el con­tes­tă faptul că „importurile de aluminiu și oțel amenință securitatea noastră nați­o­nală și baza industrială de apărare“, cum spune Trump.

 

Dar poate și mai problematice sunt con­se­cințele externe. În loc să lovească în China (statul care, cel puțin în narațiunea ofi­cială, este motivul declarat al activării ba­rierelor tarifare), efectul ar putea fi unul dis­ruptiv pentru alianțele globale ale Ame­ricii. Japonia, Coreea de Sud, Australia sunt tot mai preocupate de impre­dic­ti­bi­litatea comercială a Americii, ceea le-ar pu­tea împinge să conteste barierele tari­fa­re în cadrul WTO.

 

Europa a intrat și ea în fibrilații și chiar a amenințat cu impunerea propriilor măsuri protecționiste. Oficialii europeni vorbesc deja de liste întregi de produse care ar putea intra în colimatorul eventualelor taxe, în cazul în care Europa nu este și ea exceptată. „Nu ne putem imagina că sun­tem o amenințare pentru securitatea na­țio­nală a SUA“, a spus Cecilia Malm­ström, comisarul european pentru Co­merț. Însă războiul declarațiilor a dege­ne­rat peste weekend. În timpul unui miting electoral, Trump a cerut UE să renunțe la această perspectivă, amenințând că, altfel, „vom taxa Mercedes-Benz și BMW“. În­tre­barea este care vor fi consecințele pen­tru uzinele Mercedes și BMW, dar și pen­tru producția de mașini din statele care au votat pentru Trump în 2016? Ulterior, Trump a revenit cu un tweet și mai amenințător: „Uniunea Europeană, aceste state minunate care tratează SUA foarte rău în sfera comercială, se plâng de ta­ri­fele la oțel și aluminiu. Dacă își vor im­pune oribilele bariere și tarife asupra pro­duselor americane, le vom impune și noi pe ale noastre. Un mare deficit. Dacă nu, le taxăm mașinile. Echitabil!“.

 

Sunt mulți observatori care văd în miș­cările din ultima vreme dovada unei Case Albe haotice și impulsive, chiar a unei administrații aflate în disonanță cognitivă. Nu poți ca în documentele programatice ale administraţiei (precum Strategia Na­țională de Securitate sau Strategia Națio­nală de Apărare) să vorbești despre com­pe­tiția cu marile puteri revizioniste, de apărarea ordinii liberale internaționale și de rolul esențial al aliaților într-un astfel de efort, pentru ca, la câteva săptămâni dis­tanță, să articulezi politici care șubrezesc tocmai aceste relații strategice. În loc să genereze politici inteligente împotriva adevăraților rivali, precum Rusia și China, Trump se războiește cu aliații. Și toate aces­tea pe fondul unei lipse totale de in­teres față de chestiunea interferenței ruse din partea unui președinte care pozează în apărătorul suveranității americane.

 

Plecarea lui Gary Cohn, care ar pu­tea fi dublată foarte curând de exitul generalului H.R. McMaster (consilierul pe pro­bleme de securitate națională), anunță un viitor dominat mai degrabă de latura punitivă, tranzacționalistă, de sumă zero a administrației, mai degrabă de „domnul Hyde“ decât de doctorul Jekyll (agenda bipartizană, globalistă, unde alian­țele sunt văzute ca un avantaj comparativ în interesul Americii).

 

Nu în ultimul rând, recent s-a mai con­sumat un episod care pune într-o altă lu­mină evenimentele de săptămâna trecută. Iar consecințele pot fi deosebit de toxice pentru relațiile transatlantice. Conferința de Securitate de la München a readus în prim-plan potențiala concurență dintre Alianță și UE în sfera apărării. Este un accent pus de secretarul general al NATO, care a avertizat că eforturile UE trebuie atent canalizate pentru a nu slăbi legătura transatlantică, dublând ceva ce deja există în Alianță. „Realitatea este că UE nu poa­te proteja Europa de una singură“, a spus Stoltenberg. Chestiunea pare să fi fost pe larg discutată în timpul reuniunii mi­niș­trilor Apărării din statele NATO, or­ga­ni­za­tă la Bruxelles puțin înainte de Mün­chen. Tot Stoltenberg a reamintit faptul că sta­tele NATO nemembre UE „joacă un rol fun­damental în apărarea Europei. Du­pă Brexit, 80% din cheltuielile de apă­ra­re ale NATO vor veni de la aliați non-UE“. Su­biectul a redevenit actual după ce a fost expres ridicat de către delegația americană condusă de secretarul Apărării, generalul Mattis. În particular, vedem o Ame­rică foarte sensibilă la eforturile UE de au­to­no­mizare strategică (de a-și dez­vol­ta ca­pa­ci­tăți de acțiune care să nu depindă de NATO). Ulterior, Mattis a lăsat să se înțeleagă că este nevoie de o vigilență con­tinuă, „pen­tru că este în natura or­ga­ni­zațiilor inter­na­ționale să se extindă. Dar există o în­ţe­legere clară care trebuie in­clusă în do­cu­men­tele scrise ale UE că apă­rarea co­mu­nă este o misiune a NATO și doar a NATO“. Preocupările SUA vin pe fondul conturării pactului de apărare sub um­brela PESCO (așa-numita cooperare struc­turată) anun­ța­tă la sfâr­și­tul lui 2017 și pe care SUA o vede mai degrabă ca pe un „vehicul pro­tecționist pentru UE“, o inițiativă care va avantaja fir­mele euro­pe­ne, dezavan­ta­jân­du-le pe cele din afară (pe cele americane, de exem­plu). Iată încă un motiv care să tulbure suplimentar re­la­ția dintre Wa­shing­ton și aliați, fiecare par­te suspec­tân­d-o pe celalaltă de politici protecționiste.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22