De același autor
Inițial pentru observatorii avizați, nominalizarea de la Pentagon în persoana lui Pete Hegseth, o celebritate Fox News, a fost mai degrabă o surpriză. De parcă prioritatea era amenințarea internă, ideologică, un Pentagon măcinat in interior, slăbit de politicile diversității. Însă foarte simbolică este nominalizarea lui Elbridge Colby în a treia poziție din ierarhia Pentagonului. Un profesionist în chestiuni de securitate națională, nepot al unui fost director CIA (William Colby) cu mare influență în timpul Războiului din Vietnam, apropiat al actualului vicepreședinte, Colby a fost arhitectul intelectual al strategiei de apărare a Pentagonului sub generalul Jim Mattis. A contribuit decisiv la reorientarea Pentagonului spre competiția strategică. Dar cum ar putea arăta prioritățile sale?
Poate cea mai profundă credință a lui Elbridge Colby este că America nu mai poate evita la nesfârșit tranșarea unei dezbateri care domină de multă vreme opțiunile strategice ale Washingtonului. El a văzut mereu cu skepticism implicarea Statelor Unite în campaniile din Orientul Mijlociu, iar războiul prin intermediary purtat în Ucraina îl vede în mod fundamental ca fiind o responsabilitate în primul rând europeană, nu americană. Îl preocupă problema de insolvență strategică a puterii americane, dispersarea resurselor în angajamente globale, moștenite dintr-o eră în care puterea SUA se afla la apogeu – epoca unipolară a anilor ‘90.
Acest dezechilibru strategic ar putea fi tentant pentru Beijing, putând fi perceput ca oferind o oportunitate irezistibilă înainte ca America să-și fi făcut ordine în angajamentele strategice. „Multe războaie au început pentru că una dintre părți a crezut că are o fereastră limitată de timp de exploatat.
Cu siguranță, acesta a fost un factor principal în izbucnirea celor două războaie mondiale. Beijingul poate judeca în mod rezonabil că un astfel de context avem și astăzi“, scria Colby cu câțiva ani în urmă. Totodată, el considera soluțiile propuse anul trecut de către comisia parlamentară pentru evaluarea Strategiei de Apărare a Pentagonului ca fiind lipsite de realism politic. În primul rând, cea care ține de creșterea cheltuielilor pentru a echilibra angajamentele strategice pe care SUA le mențin simultan în Europa, Orientul Mijlociu și Indo-Pacific. Dar poate cea mai controversată recomandare pentru Colby ar fi cea care ține de reconfigurarea profundă a Pentagonului pentru a răspunde unor presiuni simultane pe trei fronturi.
În timpul Războiului Rece, America era pregătită să poarte și să câștige două războaie simultan împotriva celor două mari puteri care dominau blocul comunist. După căderea Zidului Berlinului, Pentagonul a păstrat standardul celor două războaie, dar punctul de referință a devenit cu totul diferit – puterile regionale de calibrul Irakului sub Saddam Hussein.
Concluzia raportoriloreste că astăzi Pentagonul este cel mult configurat pentru a răspunde unui singur conflict cu o mare putere, păstrând totodată capacitatea de a descuraja o agresiune de mai mică anvergură într-un teatru secundar.
O situație total inadecvată într-un context în care axa revizionistă pare să-și coordoneze mișcările simultan în trei teatre operaționale. „Există o mare probabilitate ca viitorul război să se poarte în teatre multiple împotriva unor adversari multipli. (…) Concentrarea pe un singur adversar și o singură regiune este un răspuns fundamental eronat în fața provocărilor globale generate de China și Rusia”, concluzionează raportul. Cu atât mai mult pe fondul intensificării cooperării transregionale între adversarii Vestului.
Pe acest fond, este de așteptat ca Elbridge Colby să meargă într-o altă direcție și să pledeze masiv pentru o concentrare a resurselor Americii în ecosistemul Indo-Pacific, precum și pentru limitarea celor din teatrele subsidiare, concomitant cu deprioritizarea lor. Pentru el, chestiunea fundamentală este descurajarea Chinei, apărarea poziției SUA în Pacificul de Vest și menținerea statu-quoului în strâmtoarea Taiwanului. În această perspectivă, centrul gravitațional al perimetrului defensiv american din Indo-Pacific devine primul lanț de insule din proximitatea Chinei. În interviurile sale trimite deseori la situația Imperiului Britanic de dinainte de Primul Război Mondial, când Winston Churchill din poziția de Prim Lord al Amiralității făcea o pledoarie similară de concentrare în teatrul geopolitic decisiv pentru a răspunde ascensiunii și amenințării germane. Mesajul de fond fiind acela că, dacă lucrurile sunt rezolvate în teatrul decisiv, în celelalte se pot stabiliza și îndrepta ulterior. //
