SUA aruncă responsabilitatea lui Assad către Putin

Departe de a fi o convertire a președintelui la intervenționism, atacul ordonat de Trump împotriva Siriei este mai degrabă o inițiativă prudentă, cu costuri minime și beneficii importante la nivel de optică internă și internațională.

Octavian Manea 11.04.2017

De același autor

 

Prima acțiune directă a Statelor Unite îm­potriva regimului Assad a marcat o schim­bare de discurs cel puțin din partea am­ba­sadoarei SUA la ONU, Nikki Haley, care a repus pe tapet perspectiva schimbării lui Assad. „Nu ve­dem o Sirie pașnică cu Assad acolo. (...) Dacă ne uităm la acțiunile sale, es­te greu de contemplat un guvern care este pașnic și stabil cu Assad. (...) Schim­barea regimului este ceva ce credem că o să se în­tâm­ple, pentru că toate părțile vor vedea că Assad nu este liderul de care Siria are nevoie“, a declarat Haley pentru CNN.

 

De cealaltă parte însă, șeful diplomației ame­ricane Rex Tillerson, în intervențiile sale de la sfârșitul săptămânii, a oferit o in­terpretare minimalistă, destul de îngustă asupra simbolisticii de ansamblu a între­gului atac. Ținta a fost mai puțin regimul, cât încercarea de a-i semnala lui Assad că utilizarea armelor de distrugere în masă, inclusiv încălcarea repetată a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU, nu poa­te să rămână la nesfârșit nepedepsită și fă­ră consecințe. A fost un mesaj care își pro­pune o tentativă de restabilire a credibi­li­tății „liniilor roșii“ lăsate în offside de re­gimul Assad. Însă dincolo de aceste nu­an­țe, Tillerson spune că nu au intervenit schim­bări fundamentale în postura mi­li­ta­ră americană din regiune. Prioritatea nu­mă­rul unu a Washingtonului rămâne ISIS, nu dislocarea regimului Assad. Până la ur­mă, modul de execuție a loviturilor ame­ricane transmite o prudență deosebită. Nu au fost vizate persoane, nu s-au pus în pe­ricol centrii nervoși ai regimului și în­treaga operațiune a avut o componentă off­shore la adă­post de sistemele anti­acces și de interdicţie re­gională ale Rusiei, care îl protejează pe Assad.

 

Un pasaj din teza de doc­torat a generalului H.R. McMaster ar putea arunca o lumină suplimentară asu­pra motivațiilor Ad­mi­nis­trației Trump. Pasajul res­pectiv se referă la una din­tre lecțiile extrase de Ro­bert McNamara, secretarul Apărării în timpul Crizei Rachetelor din Cuba (1962). Atunci, McNamara a gestionat personal carantina navală asupra Cubei. Teama lui cea mare era că militarii vor trata ope­rațiunea ca pe un act de război, când în rea­litate totul era doar „o formă de co­municare între Kennedy și Hrușciov“. Cam tot în această cheie ar trebui inter­pretate și declarațiile făcute de Admi­nis­trația Trump, adevăratul public-țintă fiind Rusia. De altfel, narațiunea rostogolită de către Washington în spațiul public inter­național este despre eșecul Rusiei de a-și respecta angajamentele din 2013, când de­venea „garantul care își asumă rolul se­curizării armelor chimice siriene și al dis­trugerii lor. (...) Ei sunt aliatul de astăzi al lui Bashar al-Assad și ar trebui să fie cei care au cea mai mare influență asupra lui și asupra deciziilor de a-și folosi armele chimice“, a spus Tillerson în­tr-un interviu acordat postului ABC. Cu alte cuvinte, Assad se află în res­pon­sa­bi­litatea directă a Rusiei și îndiguirea com­portamentului lui depinde de Moscova. Mai mult, generalul McMaster a invitat Ru­sia, în avanpremiera vizitei lui Tillerson la Moscova, la un exercițiu de introspecție: „de ce sprijinim acest regim criminal ca­re comite crime în masă asupra propriei populații? Cum se face că, având con­silieri la acel aerodrom, ei nu au știut că aviația siriană se pregătea de o crimă în masă cu arme chimice?“. Sunt întrebări prin care Washingtonul aruncă practic mingea în terenul lui Putin în încercarea de a-i schimba calculul față de Assad.

 

De remarcat însă că totul s-a întâmplat în­tr-un context sensibil în care Ad­minis­tra­ția Trump este încă răvășită de lupte in­testine și foarte probabil într-un moment de rebalansare internă. Presa americană vor­bește tot mai mult de o competiție acerbă pentru influență între ginerele lui Trump (Jared Kushner) și ideologul de ser­viciu al președintelui (Steve Bannon). Aces­ta din urmă chiar a fost înlăturat săp­tămâna trecută din organigrama oficială a Consiliului Național de Securitate (NSC) creionată sub coordonarea contro­ver­sa­tu­lui general Michael Flynn. Apune steaua lui Bannon? Cert este că vechea gardă este ușor-ușor trasă pe dreapta (inclusiv K.T. McFarland, o apropiată a lui Trump, fostă prezentatoare la Fox News, numărul doi în NSC, urmează să plece de la Casa Albă). Manevrele sugerează o consolidare a in­flu­enței noului consilier pe probleme de se­cu­ritate națională, generalul H.R. McMaster, foarte probabil arhitectul din umbră al remanierilor. În plus, echipa lui s-a întărit cu nume precum Fionna Hill sau Nadia Schadlow, care numai o linie blândă față de Rusia nu semnalează. 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22