SUA: pericolul deturnării campaniei prezidențiale

Fort Hood (noiembrie 2009), San Bernardino (decembrie 2015), Orlando (iunie 2016). Ul­ti­mul este cel mai sângeros atac terorist des­fă­șurat pe pământ american după 11 sep­tem­brie. Toate aceste momente au câteva elemente comune. Sunt carnagii în masă să­vâr­șite de americani de origine musulmană, inspirați de la distanță de ideologia unor or­ganizații jihadiste interna­țio­nale precum Al-Qaeda sau, mai nou, de Statul Islamic. În același timp, cele trei mostre descriu vârful unui iceberg so­cietal caracterizat printr-un te­rorism intern (homegrown), practicat de „lupi singuratici“ și care, fără a face parte for­mală dintr-o celulă operațională, devin un fel de apendice virtual al unor organizații și ideo­logii-umbrelă.

Este important așadar să înțelegem fotografia de ansamblu care se desprinde din analiza acestui eșantion. La începutul anului, Peter Ber­gen, vicepreședintele unui influent think-tank din Washington (New America) și un im­portant cercetător al fenomenului, publica o radiografie extinsă (United States of Jihad) ba­zată pe cazuistica a 300 de americani acuzați de acte care intrau generic în categoria te­ro­rismului de inspirație jihadistă. Ei au în jur de 29 de ani, sunt căsătoriți, au copii, câștigă re­zonabil și au un nivel de educație similar cu ame­ricanul de rând. Un exem­plu îl oferă unul dintre aten­ta­torii de la San Bernardino, ca­re primea anual în sistemul pu­blic aproximativ 70.000 de dolari. De fapt, din multe punc­te de vedere, „sunt ame­ricani obișnuiți, din clasa de mijloc și care trăiesc visul ame­rican“. Ceva însă îi de­tur­nează de la acest parcurs: în­doctrinarea online, întâlnirea cu un antreprenor jihadist, imersiunea într-un imaginar religios extrem, atent șlefuit, re­van­șard, mântuitor și ușor de vândut sunt mereu prezente. Însă totul se suprapune peste pro­funde crize și eșecuri individuale. Teroristul de la Fort Hood, maiorul Nidal Hasan, psihia­tru în armata americană, ajunsese într-o fun­dătură existențială: „avea 40 de ani, era ne­că­sătorit, probabil nu avusese vreodată vreo relație, părinții muriseră foarte tineri, era pe punctul de a fi trimis în Afganistan. (...) În cu­vintele verișorului său care îi crescuse alături și îi era ca un frate, a devenit furios și a îm­bră­cat veșmântul Islamului“. Dar, de aici, de la jihadismul lupilor singuratici, până la de­mo­ni­zarea unor colectivități este cale lungă.

Masacrul de la Orlando poate produce re­ver­be­rații adânci în dinamica electorală a mo­men­tului, declanșând o spirală a insecurității. „Teama“ se poate transforma în steroidul po­litic mult așteptat de „antreprenorul fricii“. Es­te puțin probabil că Trump nu va folosi mo­mentul în favoarea sa. A făcut-o de atâtea ori în trecut: după Paris, San Bernardino sau du­pă atentatele de la Bruxelles. De fiecare da­tă a identificat fără nici cea mai mică ezitare vinovatul convenabil: „refugiatul“ musulman. De fiecare dată și-a amplificat popularitatea. Se uită însă câteva lucruri. America rămâne ța­ra în care, statistic, „probabilitatea de a fi ucis de o armă este de 3.000 până la 5.000 de ori mai mare decât aceea de a fi omorât de un terorist jihadist“, spune Peter Bergen. Sau de faptul că, în realitate, comunitățile mu­sulmane din Statele Unite au o experiență a integrării diferită față de cea europeană, par­ti­ci­pând și regăsindu-se în proiectul națiunii ame­ricane, fiind activ implicate într-un pro­ces de automonitorizare care le face mult mai puțin permeabile la rețelele jihadiste. Stu­diile arată că între 2001 și 2010, 22% dintre ca­zurile de terorism ajunse în justiția ame­ri­ca­nă au pornit de la informații oferite de co­mu­nitățile musulmane și chiar de propriile fa­mi­lii. Iar în 35% dintre cazuri a existat un in­for­mator în comunitate care a monitorizat în­dea­proape suspectul. Este probabil în parte și rea­li­tatea care explică de ce în America post-9/11 avem exclusiv un terorism al „lupilor sin­gu­ra­tici“, față de Europa, unde atentatele care au marcat deceniul trecut de la Londra, Madrid și mai recent Bruxelles expun rețele care fun­c­ționează adânc în măruntaiele și la adăpostul unor „societăți paralele“ și ghetoizate. Pe acest fond vine și avertismentul fostului di­rec­tor al CIA, David Petraeus, care, alarmat de re­to­rica din campanie împotriva musulmanilor, scria în Washington Post: „cei care flirtează cu hatespeech-ul împotriva musulmanilor ar trebui să realizeze că fac jocul Al-Qaeda și al Sta­tului Islamic. Intenția lor explicită este de a încerca să provoace o ciocnire a civilizațiilor – spunându-le musulmanilor că Statele Unite se află în război cu ei și religia lor. Iar când po­liticienii occidentali propun discriminarea mas­cată împotriva Islamului, ei sprijină pro­paganda teroriștilor. (...) Astfel de afirmații sub­minează direct capacitatea noastră de a-i învinge pe extremiștii islamiști prin alienarea aliaților de care avem cea mai mare nevoie: musulmanii“.