De același autor
De săptămâna trecută, Donald Trump a devenit oficial candidatul Partidului Republican în cursa pentru Casa Albă. Proiectul său nu mai este unul personal, ci tocmai a fost îmbrățișat de întregul partid. Câteva teme generice se desprind din discursul său de acceptare, care se vrea mai degrabă o evaluare a stării națiunii, dar care spune multe despre „schimbarea la față“ a republicanilor. Cu fiecare zi devine tot mai puțin partidul lui John McCain, Richard Lugar sau Robert Gates. Crezul lor – într-o anumită responsabilitate internațională a SUA – este fundamental diferit de al lui Trump. Ei înțeleg necesitatea leadershipului global pe care îl exercită Washingtonul, cu toate costurile aferente, dar mai ales pericolele retragerii în carapacea internă: ”americanii și mai ales liderii americani trebuie să respingă izolaționismul. Fie că este motivată de nevoile interne sau de convingerea că unii dintre aliații noștri profită de noi, comportamentul lor nu trebuie să devină o scuză pentru propria noastră inacțiune. Leadershipul global este în interesul nostru economic, politic și de securitate, nu este doar un simplu gest altruist. O Americă retrasă spre interior, nu numai că va face lumea mai periculoasă pentru alții, dar și pentru noi. O lume pașnică, prosperă are nevoie de leadership-ul, puterea și da, de conștiința Statelor Unite ale Americii”, spunea Gates (un distins public servant care a făcut parte din 8 administrații prezidențiale, inclusiv cea a lui Obama) în urmă cu câteva luni[1].
Trump rămâne un antreprenor al fricilor comunitare. „Străinul“ – fie în varianta sa latino sau musulmană – este rădăcina tuturor problemelor. America pe care o zugrăvește, aflată sub impactul masacrului de la Orlando, este desprinsă din universul breaking news-urilor ultimelor săptămâni. Pare o Americă sub spectrul unui 9/11 din interior, sub asaltul „lupilor singuratici“. Se proclamă marțial drept „candidatul legii și al ordinii în cursa pentru Casa Albă“. Promite să le restaureze, iar crimele și violențele vor lua sfârșit. Siguranța cartierelor devine o prioritate, pericolele sunt locale. Reia iluzia unei linii Maginot la granița cu Mexicul care să oprească imigrația ilegală, violența grupurilor criminale și traficul de droguri. De parcă în acel moment toate aceste epidemii vor dispărea ca prin minune. Trump preia linia inaugurată de Obama, unde accentul cade pe „reconstrucția Americii“ („drumurile și podurile se dezintegrează, aeroporturile noastre se află într-o stare de Lumea a Treia“), opunând-o politicilor „eșuate“de a răspunde terorismului marca ISIS prin nation-building extern. Deși, dacă ne uităm nu mai departe de recomandările venite chiar din rândul consilierilor săi imediați, precum generalul în retragere Michael T. Flynn (fost director al DIA-Defense Intelligence Agency), anchilozarea în etapa strict cinetică de eliminare fizică a oponenților, exclusiv distructivă, prin operațiuni de contraterorism sau bombardamente de la distanță, nu duce foarte departe. Pentru Flynn, un produs al operațiunilor de contrainsurgență din Irak și Afganistan, soluția este la firul ierbii și constă într-un tip de angajament care trimite tocmai la operațiuni de stabilizare care implică dimensiuni semnificative de state-building și „bună guvernare“. În ansamblu prezența lui Flynn în echipa lui Trump este mai degrabă exotică și nefirească. În cartea sa (The Field of Fight. How We Can Win The Global War Against Radical Islam and Its Allies) identifică o “alianță a răului” reunind Rusia și Iranul drept sursă a dezordinii din Orient. Crede că retragerea din Irak a fost o imensă eroare și că Obama ar fi trebuit să rămână să consolideze câștigurile tactice ale “surge”-ului (pacificarea desfășurată de Petraeus în 2007/2008). Si în tradiția campaniilor de influențare a “inimilor si minților”, recomandarea sa privind răspunsul intern la pericolele Islamului Radical ține mai degrabă de contra mobilizarea comunităților musulmane locale printr-o narațiune ideologică alternativă propagandei Statului Islamic așa cum s-a întâmplat în Singapore.
Dar pentru republicanii de modă veche cel mai incomod aspect din platforma Trump rămâne raportarea sa la alianțe, percepute într-o grilă profund utilitaristă, ca fiind o povară națională în serviciul unilateral al unor blatiști. În interviul acordat ziarului The New York Times[2] săptămâna trecută, Trump pune sub semnul întrebării o întreagă moștenire republicană. Spre exemplu, în optica lui, Articolul 5 al NATO, „liantul arhitecturii de securitate postbelice“ (în cuvintele amiralului Stavridis) si al Vestului, devine unul condiționat de „achitarea facturilor“, de „rambursarea costurilor“. La întrebarea punctuală ce ar face dacă Rusia ar ataca statele baltice, răspunsul lui a sunat cam așa: „nu vreau să vă spun pentru că nu vreau ca Putin să știe ce aș face“. De fapt, Trump tocmai a pus sub semnul întrebării credibilitatea NATO. Un astfel de răspuns, venit din partea unui candidat care invocă slăbiciunea Administrației Obama și lipsa sa de determinare pulverizează capacitatea de descurajare a NATO, care se sprijină tocmai pe voința politică a statelor membre de a interveni în cazul unor urgențe de apărare colectivă. Articolul 5 este genul de linie roșie unde nu trebuie să existe loc de interpretare, de imprevizibil, este tipul de certitudine care stabilizează relațiile internaționale, mai ales în vecinătățile tectonice expuse impulsurilor imperiale ale unor giganți geopolitici. Oare cum va fi primit de Moscova panseul lui Trump? Sau la Beijing? În trecut, când Washingtonul a enunțat îndoieli similare, interpretate drept o undă verde informală, tancurile Nordului s-au oprit la Seul.
În același timp, Trump chestionează rolul generic pe care America îl joacă în menținerea ordinii internaționale postbelice prin așa-numita „apărare înaintată“ (forward defense) desfășurată în „suburbiile“ marilor puteri tocmai pentru a le ține sub control impulsurile lor anti-statu-quo, realitate aflată deopotrivă la temelia NATO sau a alianțelor din Pacific: „cum ne ajută asta? Și care a fost beneficiul nostru? Avem deficite comerciale masive. (...) Doar ca să înțelegeți, nu mai suntem acum 40 de ani. Nu mai suntem aceeași țară și lumea s-a schimbat. (...) Nu ne mai permitem luxul de a continua ceea ce obișnuiam să facem; și este un lux“. Totul este tratat de parcă ar fi un business. Pacea internațională și întreaga arhitectură de alianțe care o mențin sunt privite ca un lux la care se poate renunța. Consecințele acestei interpretări au fost foarte bine enunțate de Carl Bildt, fostul ministru de externe al Suediei, într-un editorial din Washington Post: „Dacă doctrina America Prima se transformă într-una a Aliaților Pe Ultimul Loc, atunci toate alianțele își vor pierde menirea și riscăm să intrăm într-o lume haotică, hobbesiană“, a exercițiului brut de putere, dezbrăcat de principii[3]. Și iată cum candidatul „lege și ordine“ acasă devine treptat candidatul „anarhiei“ internaționale, al vidului de putere, care se poate transforma în invitație pentru puterile oportuniste. Mai este un amănunt pe care Trump îl ignoră: ”if we ever felt there was a reason to defend the United States, we can always deploy, and it would be a lot less expense.” Acest lucru este tot mai puțin posibil într-o lume a bastioanelor anti-acces și de interdicție regională (zone A2/AD) care tind să izoleze regiuni întregi (Taiwan sau statele Baltice) plasate tocmai în străinătatea apropiată a marilor revizioniști.
[1] http://www.atlanticcouncil.org/news/transcripts/2016-distinguished-leadership-awards
[2] http://www.nytimes.com/2016/07/22/us/politics/donald-trump-foreign-policy-interview.html?action=click&contentCollection=Politics&module=RelatedCoverage®ion=EndOfArticle&pgtype=article
[3] https://www.washingtonpost.com/opinions/global-opinions/does-trumps-america-first-policy-mean-allies-last/2016/07/21/899ef600-4f81-11e6-a7d8-13d06b37f256_story.html
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/01/Trump.jfif)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2019/07/Ursula von der Leyen.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/02/Trump si zelenski.jfif)
Comentarii 13
alex - 08-07-2016
@octavian "Max Boot, Eliot Cohen, Colin Dueck, Niall Ferguson, Aaron Friedberg, Robert Kagan, Philip Zelikow" astia sunt cei mai abjecti neoconservatori care au mintit america spunand ca saddam are arme de distrugere in masa. prostul de bush i-a ascultat si acum avem atentate teroriste in europa!
Răspundeprofesoru - 08-02-2016
@Octavian: "Rusia este conservatoare în revizionismul său" - ce-o însemna asta? Rusia încearcă să menţină ceea ce avea: influenţa în fostul spaţiu CSI, alianţa cu Siria. Şi de fapt a pierdut enorm în ultimii ani: 90% din Ucraina a ieşit probabil pentru totdeauna din sfera sa de influenţă, puterea lui Assad e contestată. Ocuparea Crimeei şi a Donbasului a fost doar damage control ca urmare a pierderii Ucrainei. Rusia e o putere în defensivă, o putere conservatoare (vezi Walt, Kissinger). Adevărata putere în ascensiune, puterea revizionistă, e China. Forţa economică şi militară a Chinei creşte de la un an la altul, influenţa ei se extinde în toată lumea, prezenţa ei militară e tot mai vizibilă pe mările învecinate. China vizează supremaţia mondială. Războiul China – America e inevitabil, deoarece China nu va mai accepta mult timp secesiunea Taiwanului. Ideea că America îşi mai permite să aibă concomitent relaţii proaste şi cu Rusia, şi cu China, şi eventual să-şi mai trimită şi trupele prin Iraq sau mai ştiu eu pe unde e eronată şi periculoasă. Relaţia America-Rusia nu e un joc cu sumă nulă, aşa cum e relaţia America-China. America şi Rusia se pot înţelege, sunt aliaţii fireşti împotriva Chinei. Rusia nu are intenţii agresive la adresa spaţiului UE-NATO, şi chiar intervenţiile ei în spaţiul CSI sunt limitate. Rusia n-a ocupat nici măcar Tbilisi în 2008 şi Kievul în 2014 (deşi nu i-ar fi fost greu), dar nouă ni se vând gogoşi despre pericolul în care s-ar afla Ţările Baltice, deşi Rusia nu le-a ocupat nici atunci când nu erau în NATO, sau despre pericolul în care s-ar afla Polonia şi România (?!). Din această perspectivă e nevoie de resetarea relaţiei America-Rusia. În 1907 Marea Britanie era ameninţată de ascensiunea Germaniei, aşa cum ascensiunea Chinei pune astăzi în pericol supremaţia mondială a Americii. Marea Britanie a încheiat în 1907 un acord prin care îşi delimita sferele de influenţă cu Rusia, obţinând un posibil aliat împotriva Germaniei. Cam aşa ar trebui să procedeze acum America. Din acest punct de vedere, experienţa lui Hillary Clinton în domeniul relaţiilor internaţionale e un handicap. Experienţa ei (şi a altora) înseamnă de fapt că şi-au însuşit "ortodoxia" conform căreia şi Rusia, şi China sunt puteri revizioniste şi că America poate şi trebuie să le contracareze pe amândouă. Idee care, cum am spus, e şi falsă şi periculoasă. În timp ce lipsa de experienţă a lui Trump e un avantaj. Fără idei preconcepute şi nonconformist, el apreciază corect limitele puterii americane şi înţelege intuitiv necesitatea reconcilierii cu Rusia. Iar dacă Partidul Republican va merge şi el pe aceeaşi idee, e cu atât mai bine.
Răspundeoctavian - 07-28-2016
Domnule profesor…sigur ca America trebuie sa-si dozeze implicarea internationala, cu mentiunea ca Rusia trebuie sa ramana printre prioritatile acestui dozaj atata vreme cat tratatul CFE, normele de la Helsinki si Paris, frontierele multor state raman niste mofturi pentru Moscova. Rusia este conservatoare in revizionismul sau, un spoiler al securitatii europene. Oricum nu este o surpriza ca imbratisati o optica de tip Trump…Rusia fiind marele ei beneficiar. Pentru a continua un gand inceput mai sus: din perspectiva mindsetului Partidul Republican devine tot mai puțin partidul lui John McCain, Richard Lugar sau Robert Gates si tot mai mult partidul lui Mearsheimer, Walt sau Paul Kennedy.
Răspundeoctavian - 07-28-2016
Domnule Popa, dar NATO s-a creat tocmai in lumina lectiilor extrase din succesiunea de evenimente care a condus la doua razboaie mondiale. Nu cred ca trebuie sa uitam acest lucru. Menirea sa fundamentala este descurajarea razboiului si a agresiunii. Cu alte cuvinte misiunea sa este tocmai sa previna o situatie in care tratatul trebuie aplicat. De aceea credibilitatea garantiilor oferite de America si exprimata prin vointa politica de a-i apara pe aliatii vulnerabili ramane esentiala. Exact ceea ce pulverizeaza in aceste zile Trump.
Răspundeoctavian - 07-28-2016
Liviu imi permit sa cred ca orbirea ideologica este in alta parte. Oare faptul ca Trump este astazi asumat de partidul Republican il face automat the good guy? Dimpotriva asta spune ceva despre degenerarea si transformarea Partidului Republican, de indepartarea lui de anumite fundamente. Este exact ceea ce ii pune pe ganduri pe cei 121 de "committed and loyal Republicans" care in martie semnau in War on the Rocks o scrisoare deschisa de genul Never Trump. Sunt acolo nume cu greutate: Max Boot, Eliot Cohen, Colin Dueck, Niall Ferguson, Aaron Friedberg, Robert Kagan, Philip Zelikow si lista e lunga. Este exact ceea ce il pune pe ganduri pe Robert Gates. Si oare ce ii face pe Richard Armitage sau Brent Scowcroft sa sprijine pe cineva din afara Partidului Republican pt Casa Alba? Probabil pentru dvs. toti intra in categoria clovnilor si a corectitudinii politice. In final cred ca gandul domnului John Kasich a fost special scris pt dvs.: "If Trump becomes president, you better hope there's someone left to help you".
Răspundeoctavian - 07-28-2016
Alex daca te-ai uita mai atent se poate vedea ca articolul se sprijina pe surse directe, inclusiv pe transcripturile despre care vorbesti tu. Discursul de acceptare al lui Trump sau transcriptul interviului publicat pe NYT (pentru ca era acordat NYT). Sau cartea Generalului Flynn, unul dintre cei care s-au aflat pe scena la Conventia Republicana. Faptul ca printr-o eticheta globala alegi sa nu vezi o multime de nuante interesante doar pt ca nu esti de acord cu orientarea ziarului, in cazul de fata comentariul lui Carl Bildt despre aliante, este pierderea ta. Probabil ca nu ii citesti nici pe Charles Krauthammer, Robert Kagan sau Anne Applebaum pentru ca sunt publicati de Washington Post nu? E o mare prierdere. Multumesc pt ganduri.
RăspundeLiviu - 07-27-2016
1. Articol prolix, nu merita citit/comentat, scris la norma. 2. Articol ieftin, de propaganda, fara argumente, o insiruire de convingeri oarbe de caporal al corectitudinii politice. 3. Autorul se aliniaza clovnilor de la Holywood, acei indivizi care-si confunda rolul cu realitatea.
RăspundeGheorghe Popescu - 07-27-2016
Mama, ce de slugoi rusnaci pe siteurile astea! Daca sinteti atit de grozavi, de ce mama naibii va mai pierdeti vremea cu comentariile?
RăspundeVicentio B. - 07-27-2016
@ profesoru. DUPA ce ati afirmat - repetat - ca "profesoru" este o autoironie, planati la joasa inaltime deasupra fiecarui articol, pentru a va pulveriza "ingrasamintele" cu tot felul de idei care mai de care. Ma mir ca NICI Guvernul actual, ca si cele precedente, NU v-au descoprit puterea de analiza, pe care o etalati cu privire la TOATE PUNCTELE CARDINALE. Numai in acest articol apar Tarile Baltice, Rusia, Corea Nord si Sud, China, America pomenind chiar si NATO. Sunteti o reala "enciclopedie" bipeda!. Asa se poate explica si auto- multumirea Dvs. in forma "Iar Trump vad ca intelege asta" ! Formidabil ! Cu Romania ati incheiat-o, desi NU ati stiuti de unde sa incepeti si unde vreti sa ajungeti. Cata ipocrizie, aroganta ! In format XXL ! Poate ajungeti la momentul in care sa va uitati in oglinda si repetati celebra afirmatie a lui Constantin Tanase: "si cu asta ce-am facut" ! Rusine Dle "profesoru" (CEST 13:42, 27.07.2016)
RăspundeVicentio B. - 07-27-2016
DUPA ce ati afirmat - repetat - ca "profesoru" este o autoironie, planati la joasa inaltime deasupra fiecarui articol, pentru a va pulveriza "ingrasamintele" cu tot felul de idei care mai de care. Ma mir ca NICI Guvernul actual, ca si cele precedente, NU v-au descoprit puterea de analiza, pe care o etalati cu privire la TOATE PUNCTELE CARDINALE. Numai in acest articol apar Tarile Baltice, Rusia, Corea Nord si Sud, China, America pomenind chiar si NATO. Sunteti o reala "enciclopedie" bipeda!. Asa se poate explica si auto- multumirea Dvs. in forma "Iar Trump vad ca intelege asta" ! Formidabil ! Cu Romania ati incheiat-o, desi NU ati stiuti de unde sa incepeti si unde vreti sa ajungeti. Cata ipocrizie, aroganta ! In format XXL ! Poate ajungeti la momentul in care sa va uitati in oglinda si repetati celebra afirmatie a lui Constantin Tanase: "si cu asta ce-am facut" ! Rusine Dle "profesoru"
Răspundealex - 07-26-2016
citesti prea mult ziare de stanga ca washington post si new york times si nu citesti transcripturile discursurilor lui trump. asa ti-ai da seama ca gresesti in analiza ta.
RăspundeVasile Popa - 07-26-2016
Dar totul este o afacere. Razboiul costa. O America falimentara nu va putea sustine NATO oricum. Deja armata americana nu mai are suficiente bombe (inteligente) iar nivelul de avioane a atins un nivel critic de scazut. Iar pentru mentinerea deficitului comercial, SUA se imprumuta de la China. Cat depre soliditatea tratatelor, am afirmat si mai inainte, Romania nu trebuie sa isi faca iluzii. A mai fost tradata inainte. SI nu a fost singura tara tradata de marile puteri. Aplicarea foarte stricta a tratatelor internationale a dus la globalizarea primului razboi. S-ar putea ca SUA ori NATO sa decida ca nu doreste al treilea razboi mondial. Desi NATO nu avea tratat cu Ucraina, Occidentul nu a putut opri agresiunea Rusiei. Ca sa nu se faca complet de ras, Vestul a instituit sanctiuni economice. Fara mare succes.
Răspundeprofesoru - 07-26-2016
Staţi liniştit. Putin n-a atacat Ţările Baltice atunci când NU erau în NATO. Din moment ce nu vrea să le ocupe, pentru Putin e irelevant dacă Trump vrea sau nu să le apere. Diferenţa faţă de Coreea e evidentă: Nordul îşi dorea unificarea ţării sub conducerea sa. Am mai spus de câteva ori, Rusia nu e revizionistă, ci conservatoare, adică voia ca lucrurile să rămână aşa cum erau în 2010, să spunem (tocmai pentru că e o putere în declin). Într-o lume marcată de ascensiunea Chinei, hiperactivismul , intervenţionismul, ar fi profund nocive pentru America. De-acum încolo America trebuie să-şi dozeze foarte bine implicarea internaţională. Să-şi aleagă cu maximă atenţie adversarii. Dacă face altfel, înseamnă să ajungă la supraextindere şi la declin. Au trecut vremurile când politica americană putea fi condusă la modul amatorist: "hai să intervenim în Vietnam şi în Iraq". Atunci aceste erori puteau fi gestionate, datorită supremaţiei economice şi militare a Americii. Vremurile s-au schimbat însă, şi de acum încolo erorile se plătesc. Iar Trump văd că înţelege asta.
Răspunde