Tușele viitoarei administrații Biden

Rusia va fi o temă importantă pentru viitoarea administrație democrată. Atacul asupra democrației americane din 2016, încercarea de a submina integritatea procesului electoral, precum și recenta infiltrare cibernetică a Departamentelor Trezoreriei și Comerțului par să fi pregătit din vreme terenul. Pe acest fond, și nominalizarea ca director al CIA a lui William Burns, bun cunoscător al Rusiei (fost ambasador la Moscova între 2005 și 2008), un veteran care a parcurs mai toate treptele ierarhiei diplomatice. De remarcat și că viitorul șef al diplomației americane, Tony Blinken, tinde să vadă Rusia așa cum o vedea și George Kennan în 1947: o Rusie nevrotică, instinctivă, dominată de un sentiment fundamental de insecuritate care va face totul pentru a „perturba încrederea în sine a națiunii occidentale, de a amplifica tulburările sociale, de a stimula toate formele de clivaj”. Să fie un moment în care defensiva americană se transformă în ofensivă?

Totuși, ceea ce va diferenția cele două administrații este accentul pe care Biden îl va plasa pe valorile-nucleu ale lumii euroatlantice și pe rolul democrațiilor liberale. Un fel de accent pe „democracy-first”. În această direcție merge și ideea centrală lansată în timpul campaniei electorale despre proiectul creionării unei alianțe a democrațiilor, o încercare de mobilizare a celei mai mari părți a Occidentului, pe fondul competiției geopolitice cu marile puteri autoritare. Mai mult, nume importante ale noii administrații au făcut parte din task force-uri care au explorat tema consolidării rezilienței interne a democrațiilor.

Relația transatlantică este și ea văzută în parte prin lentila consolidării democratice. O amenințare pentru coeziunea alianței rămâne recesiunea democratică, inclusiv în state care în anii ’90 se aflau în avangarda democratizării. Cazurile cele mai flagrante sunt cele ale Ungariei și Turciei. Pe acest fond sunt mulți cei care reamintesc de preambulul tratatului fondator al NATO, despre apărarea civilizației pe care o au în comun statele membre, una construită pe „principiile democrației, libertății individuale și statului de drept”.

Recent, Victoria Nuland (nominalizată pentru poziția a treia din Departamentul de Stat) a participat la redactarea unui raport (Stronger Together. A Strategy to Revitalize Transatlantic Power) în care tematica valorilor în contextul NATO ocupă un rol central. Recunoaștem poziționări deja tradiționale, precum „corupția ucide democrația”, buna guvernare trebuie să facă parte din definiția extinsă a securității naționale, pledând inclusiv pentru mecanisme de sancționare a membrilor care subminează valorile fundamentale ale NATO și UE. Este reluată ideea condiționării beneficiilor statului de membru al NATO și UE de păstrarea unor condiții care asigură sănătatea unei democrații – „independența justiției, o presă liberă, pluralismul politic, alegerile libere și corecte”. La nivelul NATO, eventualele penalizări ar putea îmbrăca forma restricționării participării la exercițiile comune, a accesului la pozițiile importante din cadrul alianței și chiar înghețarea investițiilor în infrastructura de apărare de pe teritoriul statelor-problemă.

De remarcat faptul că pozițiile doi și trei (Wendy Sherman și Victoria Nuland) din Departamentul de Stat vor fi ocupate de diplomați de carieră apropiați de Madeleine Albright și firmei sale de consultanță (Albright Stonebridge Group). În ultimii ani, fostul secretar american cu rol decisiv în extinderea NATO după 1990 s-a remarcat prin semnalele de alarmă date pe fondul recesiunii democratice din interiorul NATO. „În ultimii ani am vorbit tot mai mult despre nevoia de a cheltui 2% pe apărare, dar întotdeauna am fost și trebuie să rămânem 100% pentru democrație. Se pare că am început să luăm de-a gata câteva dintre principiile noastre. A venit vremea să ne reînnoim jurămintele”, spunea Albright cu ocazia aniversării a 70 de ani de NATO.

O altă componentă care nu poate să lipsească este nevoia de revitalizare a alianțelor, mergând dincolo de paradigma punitivă pe care administrația Trump a avut-o în relație cu o parte dintre aliații tradiționali. O astfel de dimensiune este văzută ca fiind prioritară în competiția pentru Indo-Pacific, iar rețeaua de alianțe de acolo este percepută ca formând „centrul gravitațional al Americii în regiune”, cum spune Kathleen Hicks (viitorul număr doi de la Pentagon), un avantaj competitiv care lipsește Beijingului. În general, nominalizarea sa pentru poziția secundă din Departamentul Apărării anunță continuarea agendei trasate de Jim Mattis (prin strategia de apărare națională), regândirea marilor priorități investiționale, dar și pregătirea Pentagonului pentru descurajarea războaielor secolului al XXI-lea (inclusiv prin dezvoltarea de noi concepte operaționale pentru o eră în care supremația tehnologică americană s-a erodat profund).

Competiția cu China va avea toată atenția administrației Biden. O spune înființarea la nivelul Casei Albe a poziției de coordonator al strategiei destinate Indo-Pacificului menită a concentra într-un singur loc eforturile celorlalte ramuri instituționale. Pentru un astfel de rol a fost ales Kurt Campbell arhitectul pivotului asiatic, fondatorul unui influent think tank din Washington (CNAS), cu amplă expertiză în problemele regiunii. Este sugestiv faptul că el nu vede relația cu China prin intermediul paradigmei Războiului Rece (în sensul necesității înfrângerii Chinei), ci mai degrabă prin formula care a stat la baza Europei de după Napoleon, o combinație de echilibru (de balanță a puterii) și o anumită ancorare normativă (legitimitate) a ordinii regionale. O idee inspirată de teza de doctorat a lui Henry Kissinger. //