Un compromis pentru summit-ul de la Varșovia

În februarie, timp de două zile, un influent think-tank din Washington, Center for a New American Security (CNAS), a găzduit simularea în timp real a răspunsului Alianței în fața unui potențial scenariu hibrid instrumentat de Rusia în zona statelor baltice. Reacția aliaților nu a fost deloc una încurajatoare. Dimpotrivă, fisuri profunde și optici diferite asupra amenințărilor aveau să iasă în evidență. Au fost inițiate dezbateri nesfârșite despre semnificația Articolului 5 al Tratatului NATO. Aliați din Sud și Vest au preferat o interpretare light, care nu îi angajează în susținerea militară a statului membru atacat, deși pe Flancul Estic garanția de apărare colectivă (toți pentru unul și unul pentru toți) rămâne fundamentul clubului euro-atlantic. Într-un moment în care viteza de răspuns este esențială, unde fiecare oră contează, o Alianță paralizată și indecisă a dat timp suficient blitzkrieg-ului hibrid să impună noi realități teritoriale. Nici măcar „perla Coroanei“, avangarda de reacție rapidă (VJTF) anunțată la summit-ul din Țara Galilor, nu a putut fi mobilizată și desfășurată în timp util.[1]

Exercițiul CNAS este încă unul dintr-un lung șir de simulări care arată inadecvarea arhitecturii defensive a NATO în Est. Este genul de realitate care îi îndeamnă pe aliații estici să ceară Alianței o prezență sporită pe teritoriul lor, miza fiind descurajarea unor astfel de scenarii. Și, pe acest fond, așteptarea ca summit-ul de la Varșovia din iulie să meargă dincolo de centre de comandă și control sau de promisiuni de susținere prin forțe de reacție rapidă și să repare breșele existente în imediata proximitate a Rusiei. Spre exemplu, mesajul polonez articulat în urmă cu două săptămâni la Bratislava pe scena forumului regional de securitate GLOBSEC a pledat pentru „prezență, prezență și încă o dată prezență de trupe militare din diferite state NATO“[2]. Astfel, în avanpremiera Varșoviei, se tinde spre o soluție de compromis care păstrează coordonatele Actului Fondator NATO-Rusia, optându-se pentru o „prezență permanentă în regim rotațional a aliaților“[3] în zonele foarte fierbinți, precum statele baltice și Polonia, dupa cum avea să precizeze în aceeași conferință Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării. Pentagonul îmbrățișează o perspectivă similară: „putem avea prezență, prezență, prezență fără a avea însă baze, baze, baze“.

Ideea „prezenței înaintate“ în statele aflate pe „linia frontului“ prinde tot mai mult contur și pe fondul conștientizării că „realimentarea rapidă“ a flancurilor nu mai este atât de simplă, un dat natural. Vremurile unipolare, cu mediul permisiv specific anilor ‘90, când Alianța culegea roadele „revoluției în afaceri militare“, iar descurajarea de la distanță prin forțe expediționare era validă, au cam trecut. Desfășurarea sistemelor A2/AD (anti-access și de interdicție regională), sub forma bateriilor S-400 și a rachetelor Iskander, în enclavele-balama ale Estului (Kaliningrad și Crimeea) are un impact transformativ. Spre exemplu, în ecosistemul baltic ele acoperă și domină culoarele de acces maritim, aerian și chiar terestru prin care s-ar putea realiza o eventuală alimentare a aliaților vulnerabili cu forțe amplasate geografic în Vechea Europă. Consecința este aceea că „Alianța nu este bine poziționată pentru a-și susține garanțiile de securitate față de membrii săi într-un mediu A2/AD“[4]. Este una dintre concluziile exercițiului găzduit de CNAS. Și tot mai multe studii sau rapoarte recunosc în mod evident că NATO are o problemă de descurajare generată tocmai din punerea sub semnul întrebării a capacității alianței de a ajunge pe flancul vulnerabil: ”sistemele A2/AD din Kaliningrad reprezintă o amenințare severă pentru capacitatea NATO de a-și apăra aliații”[5]. Este totodată un diagnostic tot mai des auzit la nivelul principalilor oficiali ai NATO: „Rusia a asamblat capabilități A2/AD care ar putea împiedica orice ranforsare a Flancului Estic de către NATO“ spunea la începutul lunii secretarul general adjunct Alexander Vershbow[6]. De asta pachetul adoptat la summit-ul din Țara Galilor nu este suficient și este nevoie de un upgrade profund al sistemului de descurajare, inclusiv prin „prezență înaintată“. În acest fel, la Varșovia, NATO ar putea injecta o doză serioasă de credibilitate în garanțiile sale prin defășurarea preventivă, în regim rotațional, a unor forțe robuste, multinaționale, în Est. Și, judecând după discursul lui Obama din această săptămână din Hanovra, după apelul la contribuții echitabile, ele vor cuprinde deopotrivă americani și germani.