De același autor
Summitul NATO de la Vilnius din iulie continuă procesul de transformare al alianței. Sugestiv rămâne și faptul că este primul summit organizat după ce liderii politici au adoptat anul trecut la Madrid Conceptul Strategic al NATO – documentul care formalizează filozofia de apărare a alianței pentru restul deceniului. Privită prin lentila Conceptului Strategic, vedem o lume în care competiția cu marile puteri este nu doar noua normalitate, dar și una în care războiul poate fi oricând o posibilitate. Este și contextul în care leadershipului militar al NATO i s-a cerut regândirea strategiei militare a alianței, inclusiv a forțelor necesare (un bazin potențial de până la 300.000 de militari dintre care 100.000 pot fi desfășurați în 10 zile) și a planurilor concrete de desfășurare a acestora în diverse puncte ale flancului estic, în cazul unui scenariu de apărare colectivă. Se vorbește deja de cea mai amplă reconfigurare a NATO de după Războiul Rece. Concret, la Vilnius vor fi adoptate noile planuri regionale – cel mai clar semnal că NATO încheie era operațiunilor desfășurate în afara spațiului euroatlantic și se întoarce la o postură de apărare teritorială care amintește mai degrabă de epoca Războiului Rece: „Planurile regionale sunt planuri orientate geografic pentru a apăra părți specifice ale teritoriului NATO. Ele combină planurile de apărare națională ale statelor din prima linie cu planurile NATO, iar acest lucru optimizează capacitatea NATO de a-și proiecta forțele la locul potrivit, în momentul potrivit. Această schimbare ne va transforma dintr-o Alianță care a fost optimizată pentru operațiuni out-of area într-o Alianță pregătită pentru operațiuni la scară largă, menite să apere fiecare centimetru din teritoriul Alianței”, spunea recent generalul Christopher Cavoli, cel mai înalt ofițer din ierarhia militară a NATO.
Și totuși mai există câteva variabile cu rol esențial în transformarea alianței pentru noul mediu de securitate.
Esențială este dezbaterea despre rolul pilonului european din interiorul NATO și de responsabilitățile care, în timp, vor reveni acestuia. Totul pe fondul presiunilor de rebalansare a resurselor SUA spre Indo-Pacific. Se estimează că Europa are la dispoziție între 5 și 7 ani pentru a-și reconstrui capacitățile militare și de a face față unei puteri militare ruse dramatic slăbite de războiul din Ucraina. Întrebarea este dacă Europa va irosi sau nu timpul pe care îl are la dispoziție. Pentru că toate planurile care se discută astăzi la nivelul comandamentelor militare ale NATO pentru următorii ani depind de capacitatea europenilor de a livra forțele și capabilitățile necesare. Inclusiv masa adecvată. Polonia și Germania ar putea fi punctele gravitaționale ale unui astfel de demers.
Desigur, marea necunoscută rămâne Germania. Canalizată în direcția adecvată și completând rolul pe care îl joacă astăzi Polonia (similar celui asumat de Germania de Vest în vremea Războiului Rece), momentul Zeitenwende ar putea transforma securitatea europeană (inclusiv din perspectiva potențialului industriei de apărare sau a capacității de ranforsare a statelor din prima linie). Deocamdată, transformarea pare să fie predominant de mentalitate, de software și prea puțin de hardware. Dar cel puțin Berlinul vorbește altfel: „Securitatea europeană trebuie organizată împotriva Rusiei… nu împreună cu Rusia”, spunea recent Thomas Bagger, ambasadorul Germaniei în Polonia, pe scena conferinței Lennart Meri, găzduită la Talinn. //
