Zbig: ultimele reflecții

consilier pe probleme de securitate națională al președintelui. În pan­te­o­nul strategilor Războiului Rece, rămâne drept ar­hi­tectul politicii Admi­nis­trației Carter de peaceful engagement, cea care a vizat exploatarea cli­va­je­lor societale din inte­rio­rul Pactului de la Var­șo­via și din URSS: „În cele din urmă, am prăbușit Uniunea Sovietică din interior. Am lăsat Radio Europa Liberă să creas­că și am ajutat națio­na­lis­mele nonruse să slă­beasca puterea sovie­tică“.

Consolidarea Vestului este tema centrală în jurul căreia este cons­truită ultima sa carte, publicată în 2012: Vi­ziunea Strategică. Ame­rica și criza puterii glo­ba­le. El avertizează că un eșec în acest demers – practic, un Occident ca­re se fragmentează, se contractă geopolitic, ca­re intră în recesiune spi­rituală – ar putea „re­deștepta vechile resen­ti­mentele istorice euro­pene. (...) Impulsionată de dezbinarea occi­den­ta­lă, Rusia va căuta ab­sorbția rapidă a Ucrai­nei. Cu o Europă pasivă, statele interesate de oportunități comerciale vor căuta o acomodare cu Rusia. Se poate ima­gina scenariul unei re­lații speciale între Ger­ma­nia și Rusia. Anglia va deveni tot mai aproa­pe de SUA, într-o reacție negativă la o uniune ca­re se prăbușește și este tot mai controversată politic“. Iar Estul își va căuta propriile garanții de securitate dincolo de Atlantic. Pe termen lung, o Europă frag­men­tată înseamnă reîn­toar­ce­rea unui ecosistem de sumă zero, cum am mai văzut pe continent îna­intea celor două răz­boa­ie mondiale, în care sta­tele „se află în căutare de protectori și în com­petiție unele cu altele în aranjamente separate“.

În ceea ce privește noua ad­ministrație de la Wa­shington, Brzeziński a spe­rat permanent că președintele Trump va găsi înțelepciunea de „a pu­ne capăt pers­pec­ti­ve­lor excentrice asupra lu­mii articulate pe baza ima­ginației de mo­ment“. Iar pe măsura dez­văluirii primelor ini­țiative, a mesajelor trans­mise, întrebări fun­da­men­tale păreau să îl macine pe fostul con­si­lier prezidențial: „Trump este cu certitudine un tactician ingenios, dar este el un strateg? Tim­pul ne va spune, dar oa­re cu ce preț?“. În mod particular, o întrebare din 9 februarie - „are acum America o politică externă?“ - rezuma în­grijorarea lui față de lipsa de direcție, a obi­ec­tivelor tangibile, a de­con­strucției fără a pune ce­va semnificativ în loc. În plus, nu impărtășea ob­sesia noului președinte de a-și concentra prio­ri­tățile pe Statul Islamic: „sigur, ISIS este o ame­nințare. Dar nu este pro­blema centrală a uma­nității. Nu este o pro­ble­mă majoră pentru o pu­tere cu potențialul Ame­ricii, cu ambițiile sale is­torice, pentru o putere pe care se bazează o mare parte din lume“.

La sfârșitul anului tre­cut, pe scena primului forum dedicat Premiului Nobel pentru Pace or­ga­ni­zat la Oslo, alături de Kissinger, Brzeziński aver­tiza asupra ne­ce­sității de a transmite Kremlinului un mesaj lipsit de ambiguitate că SUA sunt gata să apere militar Flancul Estic, „în ciuda și tocmai din cau­za îndoielilor/in­cert­i­tu­dinilor internaționale privind determinarea și voința Americii de a ac­ționa la nevoie chiar de una singură“. Vedea în Putin un jucător gata să speculeze orice fel de oportunități. În acelaşi spirit, la o întrebare ri­di­cată de săptămânalul Der Spiegel dacă NATO ar trebui să meargă la război în cazul în care Rusia ar ataca statele baltice, Brzeziński a răspuns fără am­bi­gui­tate: „Desigur. Este ra­țiunea NATO. Altfel ar fi ca și cum am atârna pe ușa casei următorul mesaj: suntem plecați, ușile nu sunt încuiate“. Un mesaj similar trans­mite Trump prin neasu­ma­rea explicită a Ar­ti­colului 5 al NATO.