Iași-Ungheni. Conducta speranței, nimic mai mult

Deocamdată, proiectul conductei Iaşi-Ungheni este nerentabil și, pe termen scurt (și poate chiar mediu), inutil pentru Republica Moldova. Pentru vitrina electorală a ambelor guverne, de la Chișinău și București, obiectivul a fost îndeplinit. Din punct de vedere al utilității, însă, greul abia urmează.

Primul act din saga interconectării la rețeaua europeană de gaze a Republicii Moldova s-a încheiat. La 27 august, premierii Leancă și Pon­ta, în compania comisarului Oettinger și a mai multor ambasadori acre­ditați în capitala Moldovei, au inaugurat conducta Iași-Chi­șinău. Cu o lungime de doar 43,2 km, construcția con­duc­tei a durat mai mult de doi ani, dacă ar fi să calculăm de la decizia politică până la da­rea în folosință. A durat doi ani pentru o lucrare care ar fi trebuit să ia cel mult șase luni! Vestea bună, una cu în­cărcătură electorală de am­bele părți ale Pru­tului, este că împreună cu lansarea serviciului SMURD (un alt proiect ex­clusiv româneasc pentru Republica Moldova) și construcția de grădinițe, gazoductul pla­sea­ză România nu nu­mai retoric, dar și practic în topul celor mai dedicați parteneri strategici ai Republicii Moldova. Însă pentru ca proiectul bilateral să fie util și rentabil, el trebuie dus la un logic sfârșit. Iar panglica pentru inau­gu­ra­rea finală trebuie tăiată la Chișinău, nu la Un­gheni și presupune investiții de trei ori mai mari decât până în prezent.

Aspectul despre care se vorbește mai puțin este caracterul tardiv și parțial al proiectului de interconectare. Dacă pentru conducta Iași-Ungheni s-au cheltuit 26,5 milioane de euro, atunci pentru construirea prelungirii (ca­re trebuie să urmeze cât de curând posibil), cu­­prin­zând: 1) stația de com­presie, 2) o nouă conductă pâ­nă la Chișinău (inclusiv o conductă de centură) și 3) dez­voltarea rețelei de gaze în orașele și satele din centrul Moldovei, cos­tul se ridică la pes­te 100 de milioane de eu­ro. Din toa­te aceste elemente ale pro­iec­tului strategic de asi­gurare a Republicii Moldova împotriva șantajului energetic rusesc, România ar mai trebui să cheltuie imediat aproximativ 20 de mi­lioane de euro pen­tru o stație de compresie în imediata apro­piere a malului drept al Pru­tu­lui, deoarece pre­siunea din rețeaua de con­ducte mol­do­ve­nești este de patru ori mai ma­re. În caz con­trar, investiția românească în pro­iectul stra­te­gic Iași-Ungheni nu va putea fi valorificată nici măcar pentru cei apro­xi­ma­tiv 110.000 de locuitori ai raionului Ungheni. La acest mo­ment, nu există nici măcar un pro­iect pentru această construcție.

Mulți s-au grăbit deja să anunțe ruperea mo­nopolului Gazprom în Moldova. Este cert, în­să, că la momentul lansării conductei nu se poate vorbi despre un game changer. Miza nu este atât Ungheniul (un orășel de apro­xi­mativ 32.000  de locuitori) și cele câteva zeci de sate (care probabil vor putea beneficia de o rețea de distribuție directă abia în sezonul rece 2015-2016), ci zonele urbane și in­dus­triale mari, în primul rând Chișinăul. Dacă ju­decăm după viteza cu care a fost construit in­terconectorul Iași-Ungheni, atunci cei 130 de km necesari pentru a face legătura între Un­gheni și Chișinău vor fi probabil acoperiți în 7-8 ani. De această dată, însă, res­pon­sa­bi­li­tatea va fi mai degrabă în curtea Chișinăului, de­oarece conducta va trebui să fie construită în exclusivitate de guvernul moldovenesc, pro­babil cu finanțare din surse externe. Nu es­te deloc clar dacă Chișinăul va putea suporta aceste costuri fără asistența României, UE și SUA.

Deocamdată, proiectul este nerentabil și, pe termen scurt (și poate chiar mediu), inutil pentru Republica Moldova. Pentru vitrina elec­torală a ambelor guverne, de la Chișinău și Bu­curești, obiectivul a fost îndeplinit. Din punct de vedere al utilității, însă, greul abia urmează. Fără o investiție de cel puțin trei ori mai mare, securitatea energetică a Republicii Moldova va continua să domine capul agen­dei politice și economice, iar Gazpromul va con­tinua să dicteze politici, prețuri și alegeri stra­tegice suboptime la Chișinău. Un ase­me­nea exemplu este Pachetul Energetic 3, a că­rui implementare a fost amânată cu patru ani din cauza Gazpromului. Prin conducta Iași-Un­gheni, Chișinăul obține mai degrabă pro­mi­siu­nea spațiului de manevră și a diversificării, nimic mai mult. Pentru ca România să poată afi­rma că este un jucător strategic în Mol­do­va, sunt necesare investiții pe care nu e clar da­că este gata să le suporte în viitorul apro­piat.

Situația devine și mai complicată din cauza no­u­lui context de securitate pe plan eu­ro­pean. Deoarece războiul ruso-ucrainean în acest moment este în pragul unei escaladări de proporții, magistrala prin care este ex­por­tat gazul rusesc spre Europa va deveni un as în mâna Kievului, pe care cel din urmă va tre­bui să-l folosească, probabil mai devreme de­cât mai târziu. Sub semnul întrebării este nu doar aprovizionarea Ucrainei cu gaze pe timp de iarnă, ci și a Europei Centrale și de Sud-Est, inclusiv Moldova. Anume atunci vom ve­dea adevărata valoare a gazoductului Iași-Un­gheni. Un factor care complică și mai mult calculele Bucureștiului este integritatea Re­pu­blicii Moldova, care, în contextul războilui ru­so-ucrainean, nu mai poate fi garantată. Va dori Bucureștiul să investească într-o con­duc­tă asupra căreia riscă să nu poată deține con­trolul sau proprietatea? Saga va continua. //