Republica Moldova, tot mai amenințată de Rusia

Evenimentele din estul și sud-estul Ucrainei, și mai ales anexarea Crimeei în urma invaziei militare rusești, vin să demonstreze încă o dată Moldovei că aceasta încă nu a simțit adevăratele efecte ale proiectului antieuropean al Moscovei.

Pe fundalul tragicelor evenimente din Ucraina și a destructurării rapide a ordinii continentale est-europene, Republica Moldova pare în ultimele săptămâni o oază de relativă liniște și pragmatism. În spatele unei Ucraine tot mai fragile te­ri­torial și economic, Chișinăul a continuat cu pași mici, dar siguri drumul spre UE și a menținut Moldova pe agenda capitalelor occidentale. Pri­mul ministru Iurie Leancă a reușit în ultimele două săp­tă­mâni un galop diplomatic im­presionant, mergând la Wa­shington, New York și Dublin, în timp ce la Chișinău vizitele oficialilor eu­ropeni se fac într-un ritm alert.

Republica Moldova s-a bucurat de o atenție sporită la Casa Albă, Departamentul de Stat și Senat, dar și la sediul FMI sau Banca Mon­dia­lă. Premierul Leancă a lansat împreună cu John Kerry dialogul strategic în domeniile ene­r­gie, securitate, comerț și investiții. În același timp, după decizia Consiliului în formatul de miniștri ai Transporturilor UE, Moldova a făcut penultimul pas spre un regim fără vize cu UE, regim care va intra în vigoare până la sfârșitul lunii mai. În egală măsură, guvernul mol­do­vean a anunțat luna iulie ca dată a lansării ga­zoductului Iași-Ungheni, iar proiectele de in­terconectare electrică și ajutorul de dez­vol­tare al României au fost discutate intens la în­tâlnirea Leancă-Ponta din 14 martie. Așadar, aparent, Moldova dovedește că își merită titulatura de front-runner.

În pofida acestui progres, pro­cesul de reimperializare ac­tivat de Kremlin în Crimeea și probabila invazie din estul Ucrai­nei complică situația de la frontierele Moldovei. Ucrai­na, care simte deja con­se­cin­țele unei frontiere de peste 2.200 de km cu Rusia, a în­tărit controlul la frontiera vestică cu Moldova pe perimetrul transnistrean. Teama unor pro­vocări în regiunea Odessa și Vinniția din par­tea militarilor ruși deghizați în civil a împins Kie­vul spre măsuri aproape fără precedent fa­ță de Transnistria. Majoritatea cetățenilor ruși din Transnistria cu vârste între 17 și 65 de ani sunt blocați la frontiera cu Ucraina, existând posibilitatea ca măsuri similare să fie luate și la frontiera „directă“ cu Moldova pentru ce­tă­țenii ruși. Aceste acțiuni au generat o reacție caustică și, după tradiție, insolentă din partea trimisului special al Moscovei, vicepremierul Dmitri Rogozin, care l-a insultat pe am­ba­sa­dorul Ucrainei la Chișinău, afirmând și că „Ru­sia nu va uita niciodată că este garantul cons­tituțional al cetățenilor săi“.

În acest context, discursul victimizării „con­fraților ruși“ și al necesității salvării lor de izo­larea „bandero-fascistă“ ucraineană pare o ches­tiune de zile. Logica responsabilității de a proteja à la russe va fi invocată din nou, iar de data aceasta ținta principală va fi Repu­blica Moldova. Rusia a și început presiunea informațională asupra Moldovei în momentul în care, pe 11 martie, MAE al Rusiei a făcut pu­blic un comunicat în care își exprima ne­în­crederea față de continuarea negocierilor pe tema reglementării dosarului Transnistria. MAE rus a declarat că, atât timp cât legea moldovenească din 2005 asupra statutului legal al Transnistriei va fi în vigoare, iar Chi­șinăul „și-a rezolvat pentru sine această pro­blemă“, toate discuțiile asupra Transnistriei amintesc despre, citez: „dezbaterile scolasticii medievale despre câți diavoli încap pe vârful unui ac“.

Evenimentele din estul și sud-estul Ucrainei, și mai ales anexarea Crimeei în urma invaziei militare rusești, vin să demonstreze încă o dată Moldovei că aceasta încă nu a simțit adevăratele efecte ale proiectului an­tieu­ro­pean al Moscovei. În pofida succesului sus­ți­nut pe calea asocierii cu UE și a relativei sta­bilități a dialogului pe Transnistria, pro­pa­gan­da mass-media rusești, care au inoculat „co­naționalilor“ nostalgia pentru imperiul so­vie­to-rus, a lăsat urme adânci în conștiința mul­tora în Moldova. „Modelul ucrainean“ de de­sta­bilizare și provocare a intervenției rusești poate fi replicat în Moldova cu ușurință, acolo unde Transnitria se bucură deja de prezența militară și paramilitară rusească, mult mai pu­ternică decât demoralizata și subfinanțata ar­mată moldoveană.

Pe 21 martie, Ucraina va semna partea p­o­litică a Acordului de Asociere cu UE, iar Mol­dova se va bucura, cu siguranță, de încă un succes, atunci când Consiliul UE va ratifica re­gimul fără vize cu UE. Logica antieuropenizării rusești, manifestă atât în Georgia din 2008, cât și în Ucraina din prezent, ne sugerează, în­să, că fiecare pas în direcția europeană este pe­depsit sau anulat de contramăsuri dis­truc­tive. Trista realitate a Moldovei ne indică foar­te clar unde se vor manifesta aceste con­tra­măsuri – Transnistria și, posibil, Găgăuzia. În­trebarea care ar trebui să se pună atât la Chi­șinău, cât și la București, Bruxelles și Wa­shington este dacă Rusia va fi lăsată să-și de­finitiveze relansarea proiectului „celui de-al trei­lea imperiu“ în Moldova – ultima oază de succes al UE în Europa de Est. //