De același autor
În ultimele luni, prețurile la energie au explodat, nu doar la noi, ci în toată Europa și multe guverne europene au încercat să stăvilească efectele asupra consumatorilor casnici. Dar rezultatele sunt dezamăgitoare – prețurile continuă să crească, iar alți consumatori neprotejați precum cei industriali încep să-și oprească fabricile. Cum s-a ajuns aici?
În primul rând, trebuie să înțelegem că prețurile mari la energie sunt un efect, nu o cauză. Cauza e faptul că în piață se oferă mult mai puțină energie decât se cere, oferta e rigidă și nu poate crește rapid nici când prețurile și profiturile producătorilor sunt mari, iar cumpărătorii practic licitează pentru o cantitate limitată de energie. Dezechilibrul e cauzat de reducerea de consum din 2020 și închiderea atunci a unor capacități de producție, de lucrări în capacitățile de producție amânate în perioada lockdown-urilor, de revenirea spectaculoasă a cererii de energie odată cu revenirea economiilor „în V”, în special în Asia. Primăvara trecută a fost frig și s-a consumat mai mult din depozitele de înmagazinare de gaze, care nu au mai putut fi „reumplute” în timp util în vară; s-a mai redus producția unor zăcăminte din Marea Nordului și din Olanda. Gazul lichefiat, care are o piață globală, s-a dus mai curând spre Asia, unde cererea industrială explozivă a dus la prețuri chiar mai mari decât în Europa. Producția de energie electrică din alte surse a avut și alte probleme – de pildă, mai puțin vânt timp de câteva luni.
Profitând de acest context „favorabil”, Gazprom – care livrează circa 25% din gazul consumat în UE și are o poziție dominantă în jumătatea estică a Europei – a speculat masiv vulnerabilitățile clienților europeni cauzate deja de o criză globală de energie. Gazprom a redus artificial livrările pe conducte încă din vară, onorându-și contractele din depozitele de înmagazinare europene în mijlocul verii, perioadă în care aceste depozite ar trebui alimentate pentru iarnă. A fluctuat semnificativ livrările pe conducte în anumite zile, ducând la variații semnificative de preț pe bursele europene, chiar de +/-50% în decurs de o săptămână. În principiu, și-a respectat la limită obligațiile asumate în contractul încheiat cu Naftogaz la sfârșitul lui 2019 pentru livrări prin Ucraina pentru 2021, deși cererea pe piața europeană era în creștere și ar fi fost extrem de profitabil să crească și livrările. În același timp, a fluctuat masiv și livrările prin conducta Yamal (Belarus). Evident, toate au fost justificate cu argumente „tehnice” – de pildă, că Gazprom s-a „concentrat întâi pe refacerea stocurilor din depozitele de înmagazinare de acasă”. Totuși, tranzitul de gaze prin Ucraina a scăzut în 2021 cu un sfert față de 2020 și Gazprom probabil a livrat chiar puțin sub obligațiile contractuale asumate față de Europa, în timp ce livrările către alții, precum China, au crescut peste obligațiile contractuale. Singura conductă spre Europa care cumva a fost „ferită” de problemele de livrare către Europa a fost Turkstream, despre care, cu siguranță, n-ați auzit niciun scandal.
De ce acest comportament? Foarte important, absolut toate problemele legate de furnizarea de gaz rusesc au fost explicate în termeni de „limitele pieței europene de energie”. Yamal duce gaz înapoi de la Vest la Est din cauza „speculațiilor unor companii germane”, cantitățile livrate sunt mai mici pentru că „se încheie contracte pe termen scurt și n-am rezervat din timp capacitate pe conducte”, se încheie contracte cu alții pentru că „în UE, clienții nu vor contracte pe termen lung”. Ca o paranteză, din aprilie 2021 n-a mai intrat o moleculă de gaz în România prin Ucraina, iar în ianuarie 2022, Gazprom a făcut prima rezervare de capacitate de atunci. Evident, problemele cu tranzitul prin Ucraina s-ar „rezolva” dacă se dă în funcțiune conducta Nord Stream 2. Lăsând la o parte gălăgia intenționat făcută în Eurospeak pe dos, absolut toate problemele privind livrarea de gaze rusești în această perioadă se înscriu în manualul de abuz de poziție dominantă. UE chiar a spus asta acum câțiva ani, într-o investigație a DG Competition în practicile Gazprom în 8 state membre – închiderea pieței prin contracte prohibitive pentru concurență pe termen lung, prețuri diferite pe țări pe alte criterii decât economice, blocarea reexporturilor, segmentarea agresivă a pieței. La acel moment, în 2018, Gazprom a promis că va juca după reguli, iar UE aproape nu l-a sancționat. Ce încearcă acum Gazprom e să demonstreze, punct cu punct, că respectarea regulilor europene la care s-a angajat odată cu acea investigație are consecințe dramatice pentru consumatorii europeni. Gazprom a declarat război valorilor europene – miza merge mult dincolo de aprobarea Nord Stream 2.
Creșterea prețului gazelor este sursa principală a creșterii și pentru energia electrică, iar pe piețele angro de energie din Europa am văzut prețuri și de 3-5-7 ori mai mari față de începutul lui 2021. Problema cea mai mare nu e însă prețul, ci răspunsul total inadecvat, ad-hoc și necoordonat al statelor membre UE pentru reducerea facturilor la clienții casnici. Fiecare țară a încercat să atenueze impactul asupra consumatorilor casnici prin reducerea administrativă a prețului (reduceri de taxe ca TVA, reglementări ale prețului final cu compensarea furnizorilor, reducerea prețului producătorilor acolo unde producătorii sunt de stat, ca EDF în Franța ș.a.m.d.) sau ajutoare de venit, în cel mai bun caz țintite către consumatorii vulnerabili. Nici măcar unul dintre aceste răspunsuri nu tratează cauza problemei – lipsa energiei din piață. Pur și simplu, dacă folosim exemplul licitației, aceste măsuri doar ajută o parte din consumatori să liciteze mai mult. Asta înseamnă că creșterile de prețuri din piețele angro vor fi chiar accelerate de măsurile de sprijin, iar rezultatul nedorit va fi ieșirea brutală din piață a consumatorilor care nu sunt protejați când prețul devine prea mare. Mai rău, unele țări chiar au făcut rost de bani pentru măsuri, penalizând tocmai producătorii de energie și reducându-le capacitatea de a spori producția acolo unde acest lucru e posibil tehnic pe termen scurt, adică accentuând problema, deficitul de ofertă la un exces de cerere. Absolut toate guvernele au încercat să găsească soluții rapide și facile, cu așteptarea că prețurile vor fi mari doar pe perioada iernii. Dar ce ne facem dacă nu? Deja așteptările jucătorilor din piețele angro în contractele pe termen lung cu livrări din aprilie încolo sunt că prețurile vor mai scădea față de vârful din ianuarie-februarie, dar în niciun caz nu-și vor reveni la nivelul din 2019. Cum vom mai proteja consumatorii după aprilie?
Măsurile nu par să fi avut efecte grozave nicăieri în Europa. Dacă în multe țări europene, prețurile consumatorilor casnici oricum cresc, în cel mai bun caz cu circa 50%, dar chiar și de 2-3 ori, în România, problema se suprapune peste criza mai veche de producție de energie. Noi n-am mai făcut investiții noi în capacități de energie electrică din 2016, iar producția internă de gaze s-a redus cu circa 30% în ultimii 4 ani. Spre deosebire de alții care încearcă acum prima dată să reglementeze prețurile sau să supraimpoziteze producătorii, noi am mai făcut-o când nu era nicio criză și pe termen lung – reglementarea piețelor prin OUG 114/2018, supraimpozitarea veniturilor suplimentare din producția de gaze din 2013, concepută inițial ca măsură tranzitorie până la liberalizare în 2017, dar permanentizată. Demonstrat în România: pe termen lung, efectul unor astfel de măsuri ca acelea adoptate acum ad-hoc și de alții e distrugerea producției de energie, nu protejarea consumatorilor.
Ce ar fi trebuit făcut? Cu siguranță, era nevoie de măsuri, dar nu fiecare după cum îl taie capul, ci o politică la nivel european, inclusiv achiziții comune de gaz de la Gazprom pentru a-i contrabalansa poziția dominantă și dezechilibrul de putere în raport cu consumatorii individuali din fiecare țară. Pe termen scurt, soluția la deficitul structural de ofertă ar fi putut fi o măsură europeană de compensare a unor consumatori industriali pentru a-și reduce consumul peste iarnă, pe modelul „consumatorului întreruptibil” – cu despăgubiri și cu posibilitatea acestor consumatori industriali să-și achiziționeze energie suplimentară de altundeva, de pildă, LNG, dacă își permiteau prețuri la nivel competitiv global, la concurență cu consumatorii din Asia. Politica ar fi trebuit făcută la nivel european și transparent, pentru a limita distorsiunile de concurență și lobby-ul național, iar efectele ar fi fost mai controlabile, nu volatilitatea extremă pe care o vedem azi. Evident că aceste măsuri ar fi dus la reducerea producției industriale și inflație anul viitor, dar același lucru se întâmplă oricum, cu consumatori industriali care ies din piață când nu-și mai permit prețurile energiei. Dar despre toate acestea, mai detaliat în Raportul Anual EFOR pe 2022, pe care îl lansăm pe 17 februarie.
