Războiul Kremlinului cu Europa: cauzele crizei energetice și ce se poate face

Plafoanele de preț se pot impune doar ca sancțiune, și pentru gaz, și pentru petrol, doar pentru energia din Rusia, și cam atât. În rest, pârghiile pe care le are Bruxelles-ul sunt destul de limitate.

Otilia Nutu 29.11.2022

De același autor

De luni întregi, la Bruxelles se discută la nesfârșit despre criza energetică și prețurile mari cauzate de războiul Rusiei în Ucraina. Comisia și miniștrii energiei din statele membre lansează lunar declarații politice, din care doar o parte au finalitate reală. Să recapitulăm cum am ajuns aici, ca să înțelegem și ce e probabil să se întâmple în continuare.

De ce cresc prețurile

Gazprom a tăiat încă din vara lui 2021 o parte din livrările de gaze pe conducte, golind în schimb depozitele de înmagazinare europene înaintea iernii și ducând prețurile și la gaz, și la energie electrică, la de 2-3 ori peste nivelul obișnuit. Scopul era crearea de disensiuni în Europa și șantajul pentru autorizarea conductei Nord Stream 2 în Germania. Unii parteneri europeni ai rușilor le-au găsit până în ultima clipă tot felul de justificări, de pildă „Gazprom și-a prioritizat umplerea depozitelor în Rusia”.

Odată cu războiul din Ucraina, vulnerabilitatea Europei în fața șantajului energetic al Rusiei n-a mai putut fi relativizată nici de cei mai abili putiniști din Europa, deși multă lume și-ar dori în secret întoarcerea la „business as usual”. Crimele de război ale rușilor și explozia Nord Stream au schimbat însă permanent jocul, iar Gazprom a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a demonstra că e un jucător ostil încă din primăvară.

Astfel, Gazprom a tăiat selectiv livrările de gaze către diverși cumpărători europeni pentru a face prețurile să explodeze în momente sensibile și în „țări neprietenoase”. Momentul culminant a fost în iulie-august, când Gazprom a redus etapizat cantitățile livrate în Germania prin Nord Stream 1. Aceasta a dus la un moment de panică într‑una dintre piețe (bursa olandeză TTF), traderii temându-se că oprirea livrărilor de gaz rusesc va face imposibilă umplerea depozitelor de înmagazinare înaintea iernii. Prețurile s-au dus câteva săptămâni la nivel-record, chiar de 10-15 ori peste valorile obișnuite de acum 2-3 ani. Chiar dacă pe bursa TTF se tranzacționează cantități infime de gaz comparativ cu piața UE, prețurile de aici sunt utilizate ca referință de mulți alți cumpărători și vânzători de gaz din UE pentru contractele pe termen lung, explozia prețului TTF contaminând toată piața europeană de gaz. Mișcarea a fost foarte profitabilă pentru ruși: toate contractele Gazprom cu clienții europeni au clauze de preț legate de bursa TTF. Lipsa gazului s-a suprapus și cu seceta prelungită, care a redus producția de energie hidro și nucleară și a îngreunat transportul de cărbune în interiorul UE. Drept urmare, piața de energie electrică a ajuns și ea la prețuri-record, vârful în vară fiind tot de 10-15 ori față de acum doi ani.

În ultimele luni, Kremlinul continuă să lovească în securitatea energetică europeană. Deși spectaculoasă, explozia Nord Stream n-a avut prea mult succes în acest plan, UE având deja în acel moment suficient gaz pentru iarnă din alte surse, iar creșterea prețurilor a fost marginală. În schimb, distrugerea criminală, sistematică a infrastructurii energetice ucrainene din octombrie încoace și tăierea livrărilor de gaz spre Moldova sunt un atac mult mai serios pentru întreaga Europă. Distrugerea infrastructurii ucrainene înseamnă nu doar frig și întuneric pentru ucraineni și o criză umanitară iminentă, ci și o reducere semnificativă de energie în toată Europa Centrală și o potențială criză de securitate energetică în interiorul UE, la iarnă. Asta, deoarece până în octombrie Polonia, Slovacia, România, Moldova importau cantități din ce în ce mai importante de energie din Ucraina la prețuri foarte bune, economisind în același timp gaz cumpărat din Rusia. Acum acea energie a dispărut, fluxurile de energie s-au inversat, iar agravarea deficitului de energie pune din nou presiune pe prețuri în întreaga regiune.

Răspunsul care a agravat problema

Creșterea prețurilor e, așadar, semnalul crizei de energie, nu problema de fond, dar țările sunt conduse de politicieni care trebuie să dea alegătorilor impresia că se face ceva. Din 2021, statele europene au tot introdus măsuri protejând diverse categorii de consumatori – casnici, vulnerabili, apoi și anumite activități economice, inițial cu speranța că problema va fi doar temporară (sau măcar a următorului guvern, acolo unde urmau alegeri). Dar să-i sprijini pe unii consumatori să se poată „bate” cu mai mult succes cu ceilalți consumatori pe o cantitate limitată de energie nu rezolvă tocmai problema de fond – deficitul de energie din piață –, ba chiar împinge prețurile în sus, deoarece consumatorii neprotejați trebuie să supraliciteze să nu rămână fără energie. Dacă, în plus, mai și taxezi producția de energie ca să subvenționezi consumul pentru categoriile protejate, elimini și motivația producătorilor (profiturile excepționale) să investească rapid în noi capacități de producție ca să răspundă la deficitul de energie. Pe scurt, măsurile adoptate heirupist de guverne, complet haotic, sub presiunea opiniei publice, probabil au agravat criza și au accelerat creșterea prețurilor, posibil chiar descurajând unele investiții.

Ce e de făcut la nivel european și unde suntem

În tot acest haos, Comisia Europeană a încercat să țină cât de cât lucrurile sub control, inclusiv să tempereze statele membre din a lua măsuri necoordonate, inechitabile la nivel european, pentru că una e subvenția pe care o poate da Germania, alta cea pe care o poate da Bulgaria propriilor consumatori. Există însă limite până la care Comisia poate rezista tăvălugului și presiunilor din partea statelor membre; pe de altă parte, nu vrem să sufere consumatorii casnici sau vulnerabili și nici nu vrem ca toți europenii să se întoarcă mânioși împotriva Bruxelles-ului.

Așadar, Comisia a lăsat mână liberă statelor membre pentru diverse scheme de protecție, încercând să pună condiția ca ele să fie limitate în timp și să distorsioneze cât mai puțin piețele de energie, deși asta e o luptă aproape pierdută, iar Comisia nu are pârghii suficiente să penalizeze derapajele. Apoi, odată ce miniștrii de energie au început să pună presiuni pentru reglementarea prețurilor direct la nivel european, a propus praguri care să nu se poată atinge vreodată, de pildă prețul maximal de 275 de euro/MWh pentru gaz. Nu pentru că nu s-ar vrea, ci pentru că pur și simplu n-ai cum să impui unor vânzători și cumpărători să încheie contracte la ce preț vrei tu, nu există mecanisme legale nici pentru preț maximal, nici pentru „culoar mobil” sau „șarpe”, sau alți termeni sofisticați, dar inaplicabili în practică. Dacă Ion și George se înțeleg între ei să tranzacționeze gaz la 400, ce poate face Comisia? Ion poate vinde în altă parte dacă prețul e prea mic și are unde să vândă, George rămâne fără gaz.

Bruxelles-ul încearcă în schimb să rezolve problema de fond – lipsa energiei – prin cele câteva instrumente pe care le are la dispoziție. Poate impune prin regulamente simplificări la nivelul statelor membre pentru aprobarea noilor investiții în energie sau umplerea obligatorie a depozitelor de înmagazinare de gaz la 80%. Poate da bani pentru diversificarea surselor de gaz, proiecte de eficiență energetică în clădiri sau investiții în capacități de energie regenerabilă. Poate penaliza Rusia pentru abuzul de piață prin sancțiuni care să limiteze capacitatea Kremlinului de a-și finanța războiul cu banii pe care îi plătesc europenii pe energie – de pildă, impunând embargoul pe petrolul rusesc sau un plafon pentru petrolul rusesc. Ambele însă sub formă de sancțiune, care trebuie adoptată în unanimitate în Consiliu, deci e suficient vetoul unei singure țări să nu se întâmple. Pentru controlul prețului gazului, s-ar mai putea discuta un plafon de preț, dar tot ca sancțiune și tot doar pe gazul rusesc: asta, pentru că Rusia nu poate vinde gaz în altă parte și pe Gazprom îl putem pedepsi pentru comportamentul abuziv de până acum, spre deosebire de importurile din SUA, Norvegia sau Algeria.

Așadar, plafoanele de preț se pot impune doar ca sancțiune, și pentru gaz, și pentru petrol, doar pentru energia din Rusia, și cam atât. În rest, pârghiile pe care le are Bruxelles-ul sunt destul de limitate. Singurele lucruri care se pot face legal – și probabil se vor decide cel târziu până în primăvară – sunt măsuri aparent minore, dar eficiente. Experiența din vară cu panica pe bursa TTF se poate evita publicând pe un site niște indici de preț mai relevanți decât TTF, pe care să-i folosească vânzătorii și cumpărătorii de gaz când încheie contracte. Nu se poate forța asocierea de cumpărători din UE să cumpere la comun gaz de import, dar se poate oferi o platformă unde să se asocieze singuri fără a fi penalizați pentru cartel. Toate resursele europene ar trebui în schimb țintite pentru creșterea producției de energie din alte surse decât gazul, diversificarea surselor de energie și măsuri de eficiență energetică. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22