De același autor
In discutia privind alarmismul meteo-climatic ideea nu este daca preocuparea privind starea mediului este justificata sau nu. Problema reala are doua dimensiuni: ce este de facut in fata faptului ca aceasta preocupare este parazitata si speculata financiar si politic de grupari bine organizate in acest sens si care este limita dincolo de care aceasta preocupare devine un caz de patologie sociala. In masura in care schimbarea climatica este un fenomen real si semnificativ, nu exista un deserviciu mai mare facut cauzei analizei si prevenirii sale decat faptul ca a devenit un magnet global al oportunismului, imposturii si stupiditatii simple si pure. Vocile oamenilor seriosi si credibili ce sustin teze ce merita atentie pe aceasta tema sunt acoperite de circul mediatic si explozia de irationalitate, asociate azi cu ceea ce a devenit un caz de psiho-patologie colectiva: credinta intr-o iminenta catastrofa planetara cauzata de incalzirea globala.
De cateva saptamani, bombardamentul de alarmism meteo-climatic s-a transformat intr-o avalansa. Absolut toate canalele mass-media au fost suprasaturate de stiri alarmiste, studii si pseudo-studii ale unor comitete si comisii, comunicate ale unor organizatii si organisme ingrijorate, vedete semianalfabete perorand pe teme adiacente, articole ilustrate cu fotografii induiosatoare (sau infricosatoare), pe scurt, tot arsenalul unei mega-campanii de PR tipice pentru cartelul format intre organizatiile ecologist-alarmiste si liderii mass-media uniti si sincronizati de "valorile perene ale stangii". In Romania, inca nefamiliara cu astfel de evenimente de PR, persoanele inteligente s-au intrebat in mod firesc care este ratiunea circului mediatic din ultimele saptamani. Care este semnificatia acestei cacofonii asurzitoare de teorii absurde, afirmatii contradictorii, profetii catastrofice, jurnalism submediocru, politicianism obraznic, propaganda strigatoare la cer, predictii imposibile, impostura si oportunism ce isi dau mana sub umbrela acestei mobilizari globale ce promoveaza alarmismul meteo-climatic?
Ciclurile strategiei alarmismului
Ca sa intelegem mai bine ce se intampla, trebuie sa ne detasam de revolta ce ne-o provoaca presupozitia de stupiditate colectiva manipulabila pe care se bazeaza campaniile de acest tip. Oricat de insultatoare sunt la adresa inteligentei noastre aceste manevre propagandistice (si trebuie admis ca ele sunt foarte iritante pentru cei ce au inca vie memoria campaniilor de propaganda din vremea socialismului "stiintific"), trebuie sa evitam eroarea de a ne lasa prinsi in turbionul contestarii si disputelor si trebuie sa incercam sa privim lucrurile in perspectiva. Astfel, putem observa cum grija fata de mediu nu numai ca genereaza un sentiment de utilitate ce da sens vietii a milioane de membri ai clasei afluente occidentale pierduti in neantul existential post-crestin, dar, mai mult, a devenit o afacere foarte lucrativa. Miliarde de dolari sunt circulate in manufacturarea si difuzarea de pseudo-rapoarte, stiri, predictii si analize ce bombardeaza zilnic publicul si alimenteaza un sentiment cronic de criza. Ca sa se autosustina social si financiar, miscarea ecologista functioneaza ca un imens mecanism de PR ciclic. Strategia este simpla si are ca obiect intretinerea unei stari de excitare printr-un dozaj zilnic de previziuni catastrofice si pseudo-stiri socante si emotionale. Inventarul acestora incepand cu anii ‘70 este usor accesibil. La fel si posibilitatea de a verifica validitatea continutului lor predictiv in timp. Iar pentru a-si atinge efectele, in pofida evidentelor transgresii de la realitate, aceasta strategie alterneaza metoda picaturii chinezesti cu intense bombardamente si explozii propagandistice ce curata in mod regulat terenul si pregatesc un nou ciclu. Se intampla ca tocmai strabatem un astfel de moment de varf ciclic al unei mari desfasurari de propaganda: deja traditionala luna a alarmismului global cu care suntem daruiti o data la cativa ani.
In Romania, pana recent, nu am fost cuplati la ciclul media creat de alarmism. Nu eram expusi la propaganda meteo decat in mod indirect. In comunism, aveam doar insipida critica a "poluarii capitaliste" si pe Ion Iliescu cu "probleme globale ale omenirii" si ale amicilor sai din Clubul de la Roma. In tranzitie aveam alte probleme. Intre timp insa, sistemul mass-media romanesc s-a cuplat deplin la cel occidental. Jurnalismul s-a diversificat functional. A aparut si la noi, prin raportare la modelul occidental, echivalentul alarmistului profesionist: tanarul ce si-a descoperit cu naivitate si fervoare vocatia de salvator al planetei si care repeta transfigurat temele zilei produse de masina de PR a alarmismului. Anul acesta este pentru prima data cand suntem supusi unui varf de sarcina propagandistica in conditii de deplina integrare in sistem.
In paranteza spus, actuala campanie este organizata in jurul a trei elemente: un raport ONU produs de "2.500 de oameni de stiinta din 130 de tari", un demers al Hollywoodului ce promoveaza pentru un Premiu Oscar un film al lui Al Gore - un politician mediocru, mai nou cunoscut ca apostol al alarmismului - si, in sfarsit, un val de pseudo-rapoarte, stiri si dezvaluiri menite a sustine tensiunea creata de primele doua elemente.
Rezultatul il vedem cu totii. Pentru o scurta perioada, s-a creat o senzatie globala de apocalipsa iminenta, o adevarata psihoza colectiva. Oameni altfel inteligenti si de bun-simt repeta in transa dupa dictare, in numele preocuparii fata de semeni, o lista de pericole si catastrofe cu totul indepartate si straine ierarhiei riscurilor ce ameninta in mod real comunitatile lor. Cum altfel poate fi explicat paradoxul ca presa dintr-un oras ca Bucurestiul dedica in doua saptamani infinit mai mult spatiu alarmismului climatologic global decat dedica in doi ani incontestabilei probleme a vulnerabilitatii seismice a orasului? Din perspectiva locala, prima este o chestiune privitor la care nu se poate face mare lucru. A doua este o problema la care ar putea contribui constructiv, fie si numai prin mentinerea vie a temei consolidarilor si standardelor de constructie antiseismice sau a educarii comportamentului public pentru situatii de dezastru.
Un moment istoric
Atunci cand puneau pe seama maniei si volatilitatii emotionale a lui Dumnezeu neplacerile meteo, stramosii nostri aveau scuza ignorantei. Azi, citind avalansa de teorii aberante si argumente ilogice produse in limba de lemn a ecologismului global si validate de oameni de stiinta al caror bun-simt pare sa fie tranchilizat de dorinta afirmarii publice a competentelor epistemice si utilitatii sociale, recursul la aceasta scuza nu mai este viabil. Problema nu mai este una de ignoranta pura si simpla. Iar fapt este ca, pana la urma, este greu sa condamni publicul. Cand jurnalistii, fie din lipsa de scrupule, fie din lipsa de discernamant, il servesc zilnic cu portii de alarmism in cele mai diferite forme si cand, in mod sistematic, tot felul de comitete si comisii nationale si internationale abuzeaza de prestigiul de care se bucura notiunea de "demers stiintific" si se intrec intr-un bombardament de profetii bine sponsorizate si astfel calibrate pentru a atrage si mai multe sponsorizari, nici nu te poti astepta la altceva. Cand toate acestea sunt intarite de autoritati precum Matt Damon si Leonardo DiCaprio, ce isi adauga la bine cunoscuta lor pasiune pentru stiintele naturale si umane si pe cea a "salvarii planetei", chestiunea este inchisa. Pe scurt, pentru cei care isi mai faceau iluzii ca problema incalzirii globale poate fi clarificata pe baza de argumente si dezbateri rationale, simpla trecere in revista a modului in care aceste campanii de PR modeleaza perceptiile publicului reprezinta o trezire dura la realitate.
Este momentul in care trebuie sa depunem armele. Pentru o vreme, aportul ratiunii va fi inutil. Este momentul in care trebuie sa ne relaxam, sa facem un pas lateral si sa ne delectam privind spectacolul. Termenii luptei s-au schimbat. A te opune unei maree globale de irationalitate nu se face. Din doua motive. 1) Istoria ne spune ca, atunci cand o cauza reuseste sa ralieze in jurul ei nevrozele, imaginatia si stupiditatea popoarelor, ratiunea devine neputincioasa. 2) Postura de spectatori ai acestei desfasurari monumentale de angoase si prostie este pana la urma mai comoda si mai amuzanta. La un moment dat, aceasta maree se va retrage. Daca va fi vorba de o erodare de la sine datorata lehamitei publicului suprasaturat de profetii niciodata implinite; daca va fi vorba de socul unui eveniment cu adevarat catastrofic pentru care nimeni nu s-a pregatit, obsedati fiind cu monitorizarea si hermeneutica fenomenelor meteorologice paranormale; sau daca problema se va dizolva pentru ca vom pieri cu totii fierti in oceanul planetar, este greu de pronosticat. Ceea ce stim sigur este ca, intre timp, nu ne ramane decat sa ne delectam cu un studiu de caz in manipulare unic in istorie si cu niste remarcabile mostre de stupiditate.
O turnura neasteptata
Si astfel, toata povestea aceasta ajunge sa capete o turnura neasteptata. Observam deja intre tinerii occidentali simptomele tipice ale contrareactiei la propaganda, asa cum le cunoastem, de pilda, din vremea comunista. Vedem cum, din ce in ce mai mult, detasarea ironica fata de propaganda ecologista devine un test al inteligentei si independentei de gandire. Discursul alarmist, temele lui, agitatorii si naivii ce cred in el ajung obiectul ironiei. A nu cadea in plasa intinsa de propagandist devine o proba de inteligenta. Cand scolile sunt transformate in centre de indoctrinare ecologista, cursa dintre incrancenarea propagandistului si istetimea rebelului este inevitabila. Declaratiile pompoase ale oamenilor de stiinta, discursurile gaunoase ale activistilor si politicienilor ingrijorati de "soarta planetei", pozele lacrimogene cu pinguini si ursi polari, articolele ilogice si panicate ale jurnalistului turmentat, apelul la emotii si angoase si insasi notiunea de "incalzire globala" sunt intampinate tot mai mult cu rezerve si hohote de ras. Dinamica ridicolului este pusa in miscare: iar cand aceasta se intampla, fenomenul de migrare a opiniei publice se va face simtit, mai devreme sau mai tarziu. Pe masura ce tot mai multi se vor prinde ca a inghiti nemestecata propaganda incalzirii globale ridica semne de intrebare cu privire la propria inteligenta, pozitia contrara va castiga tot mai multi adepti, iar acest proces va continua pana cand masa critica a stupiditatii colective se va reaseza. Iar aceasta este si sansa celor ce sunt preocupati de problemele mediului in mod sincer si inteligent: cu masa critica a prostiei globale mutata in alta parte, sa fie lasati in statutul de minoritate constructiva si inteligenta. Din pacate pentru ei, recenta campanie a cartelului meteo-alarmist arata ca nu au motive de optimism. Altfel zis, distractia abia incepe.
Asa stand lucrurile, putem reveni acum intr-o nota revigoranta de pe plan global in plan local, adica pe plaiurile unde, de decenii, Ion Iliescu este framantat de "problemele globale ale omenirii". Potrivit unui comunicat trimis de Partidul Ecologist Roman, fostul director al SRI Virgil Magureanu si-a aratat "disponibilitatea de a se integra in miscarea ecologista". Condus de "fostul ministru pesedist al Mediului, Petre Lificiu, PER a avut la Iasi o intalnire cu ecologistii locali, la care au fost invitati Virgil Magureanu si Cozmin Gusa". In timp ce primul s-a declarat un adept sincer al ideologiei "noi si europene" a ecologismului, Gusa a spus modest ca el este doar un "simpatizant al fenomenului", comenteaza cu pertinenta un cotidian central.
