De același autor
Decizia Angelei Merkel de a primi 800.000 de migranţi din Orientul Mijlociu este unul dintre marile puncte de răscruce din istoria europeană. Este comparabil cu deschiderea Zidului Berlinului. Este, în opinia mea, şi o mare catastrofă.
Prietenii mei sirieni creştini – şi ei refugiaţi la Bucureşti, deşi sunt refugiaţi înstăriţi – vor să îşi ajute prietenii să fugă de pericol, dar se opun puternic admiterii azilanţilor musulmani în Europa. Ei sunt convinşi că motivul pentru care Arabia Saudită şi statele din Golf nu primesc niciun refugiat sirian este pentru că speră că refugiaţii sirieni vor face o Europă musulmană.
Din întâmplare, unul dintre ei m-a sunat, cu treburi. Este un om inteligent, dintr-o familie bună. (Creştinii formează majoritatea clasei inteligente din Siria). Nu m-a sunat ca să vorbim politică, dar a făcut-o totuşi.
Părinţii săi se află în Siria, într-o zonă care este destul de sigură, în apropierea graniţei cu Libanul. Acolo, legea şi ordinea nu s-au prăbuşit, dar forţele legii şi ordinii nu au nicio putere. Dacă ai comite o crimă acolo unde trăiesc părinţii lui, nimeni nu te-ar aresta. Şi totuşi, viaţa merge înainte.
Prietenul meu este îngrozit de valul de refugiaţi spre Europa. El spune că afluxul este determinat de faptul că cei care fac contrabandă cu oameni au scăzut preţurile de la 10.000 la 2.000 de dolari pe persoană. El crede că dacă rămân necontrolate, valurile de refugiaţi vor duce la un „război civil“ în Europa.
Refugiaţii nu sunt săraci, nici nu se tem pentru viaţa lor, spune el. Au toţi bani ca să îi plătească pe contrabandişti ; toţi vor să meargă în ţări bogate, nu în ţări ca România sau chiar Ungaria ; mulţi dintre ei sunt islamişti, şi unii dintre ei sunt suporteri ai ISIS. El se teme că musulmanii vor cuceri treptat Europa occidentală.
Desigur, prietenul meu exagerează.
Tuturor ne pare rău, foarte rău, pentru Aylan Kurdi, băieţelul sirian de trei ani care s-a înecat, imaginea trupului său rece, mort, zăcând pe o plajă, a făcut înconjurul lumii. Imaginea ne mişcă atât de mult deoarece copilul mort era îmbrăcat ca unul dintre copiii noştri. Dacă ar fi purtat haine din Orientul Mijlociu, impactul nu ar fi fost atât de mare.
Tuturor ne pare foarte rău pentru tatăl său neconsolat, Abdullah Kurdi. El a spus că voia doar să le ofere o viaţă mai bună copiilor săi. Este total admirabil, şi curajos şi nesăbuit – un migrant economic, nu un refugiat care fuge de pericol. Prin nebunia sa, el se face responsabil pentru moartea fiilor şi a soţiei sale. Va trebui să trăiască cu asta.
Familia sa nu se afla în Siria, ci la Bodrum, în Turcia, o staţiune litorală unde nu există război şi unde oamenii bogaţi pe care îi cunosc aleg să îşi petreacă vacanţele. D-l Kurdi lucra acolo cu ziua. Familia sa stătea în Turcia de trei ani. Circumstanţele lor erau neîndoios sumbre, dar ei nu erau în pericol, până când s-au urcat la bordul acelei ambarcaţiuni.
Erau kurzi. Turcia, care are o comunitate kurdă foarte mare, este un loc bun pentru kurzi, mult mai bun decât celelalte ţări unde locuiesc kurzii: Siria, Irak sau Iran. Kurzi fiind, viaţa lor ar fi trebuit să fie mult mai uşoară în Turcia, unde milioane de kurzi vorbesc limba lor şi le împărtăşesc cultura, decât dacă ar fi fost arabi. Ei s-ar fi putut integra mult mai bine în Turcia decât în Europa. Dar din motive foarte uşor de înţeles, D-l Kurdi voia totuşi să ajungă în comunităţile kurde în formare în Europa occidentală.
Lângă frontiera turco-siriană se află Privincia Hatay, care include Antakya (Antiohia). Turcia a smuls Hatay de la Siria în 1939, când Marea Britanie şi Franţa aveau alte griji, şi acolo au locuit mereu mulţi arabi. Acum acolo se află un număr uriaş de refugiaţi sirieni şi se pare că este un loc bun pentru a-i găzdui pe sirieni, mai bun decât Europa. Cu toate astea, 104.460 de azilanţi au sosit în Germania luna trecută şi anul acesta se aşteaptă să ajungă acolo peste 800.000, 1% din populaţia Germaniei. Asta face parte dintr-o transformare revoluţionară nu numai în Germania, ci şi în întreaga Europă.
Prin câte ţări sigure trebuie să treacă refugiaţii înainte de a deveni migranţi economici?
Şi să mai remarcăm ceva: da, printre imigranţi se află femei şi copii, dar ei sunt o minoritate. Marea majoritate sunt bărbaţi tineri. Asta înseamnă din nou că majoritatea nu sunt refugiaţi de război, ci migranţi economici.
Australienii insistă ca azilanţii să plece după trei ani. Dintr-un motiv care îmi scapă, în Europa, azilanţii nu primesc drept de azil pentru un an sau doi şi nu li se cere să plece după asta, ci li se dă voie să se stabilească permanent, motiv pentru care, sute de ani de acum încolo, Germania va avea mereu mari minorităţi arabe şi kurde. Acest lucru va fi irevocabil.
Refugiaţii au toate motivele să vrea să trăiască în Europa. Este datoria Europei faţă de refugiaţi şi, mai important, faţă de viitoarele generaţii de europeni, de a nu mai accepta niciun azilant de pe alte continente. Nimeni nu se îneacă pentru a ajunge în Singapore, pentru că Singapore nu acceptă azilanţi. Numai aşa nu se vor mai îneca oameni.
Putem să le plătim ţărilor sărace ca să îi accepte în locul nostru. Mă întreb câţi sirieni şi libieni vor accepta să se refugieze în Burkina Faso. Putem încerca experimentul şi vom vedea. Aproximativ jumătate din acei „boat people“ care au reuşit să ajungă la Hong Kong în anii ’80 au fost repatriaţi de britanici regimului communist – o cifră între 60.000 şi 70.000. Mulţi au ajuns în Statele Unite. Mulţi alţii au fost închişi în condiţii mizere aproape jumătate de deceniu. Timpurile s-au schimbat însă şi Europa va prelua o mare parte din mareea de azilanţi şi migranţi economici. Şi cu cât va prelua mai mulţi, cu atât vor veni şi mai mulţi.
Unii consideră că doar populaţia Africii ar putea să crească cu peste un miliard în următorii 30 de ani. Pe măsură ce cresc populaţiile şi ţările în curs de dezvoltare devin mai bogate, numărul migranţilor, legali şi ilegali, va creşte şi el exponenţial. Singura alternativă pentru ca locuitorii indigeni să nu devină o minoritate în fiecare ţară din Europa occidentală este să facem ceea ce fostul cancelar german Gerhard Schröder a spus recent că nu trebuie să facem—să creeăm o Fortăreaţă Europa.
Amiralul Christopher Parry, unul dintre cei mai străluciţi strategi ai Marinei Regale britanice, avertiza într-un raport din 2006 că Marea Britanie şi Europa vor fi cotropite de o migrare în masă din Lumea a Treia în interval de 30 de ani, din cauza creşterii populaţiei şi a distrugerii mediului înconjurător. Internetul, zborurile ieftine şi apelurile telefonice internaţionale gratuite vor împiedica asimilarea. (A mai rămas ceva de asimilat azi?) El compara situaţia Occidentului cu cea a Imperiului Roman în secolul al V-lea. Guvernului Blair îi plăcea să îi încurajeze pe înalţii funcţionari publici să viseze la luna de pe cer, dar Amiralul Parry mersese prea departe. A fost redus la tăcere şi acuzat de rasism. Au trecut nouă ani de atunci, să se pare că a fost vizionar.
Ceea ce este clar acum este că în timp ce Vladimir Putin este periculos şi ISIS este un motiv şi mai mare de îngrijorare, ameninţarea reală pentru Europa nu vine din Rusia, ci de la azilanţi.
*Director, Apple Search
