De același autor
Acapararea marxist-leninistă a mass-media din Europa de Est după Al Doilea Război Mondial a fost inversată pentru scurt timp în 1989-1990; ulterior, marea majoritate a instituţiilor de presă au fost „capturate“ de către guverne, partide politice, interese de afaceri, politicieni şi alte diverse grupuri de interese. Acest trend iliberal şi antidemocratic care durează de aproape 28 de ani, precum şi tendinţa globală şi mai îndelungată din care face parte au fost subiectele programului de vară organizat de Centrul Internaţional de Asistenţă Media (CIMA, cu sediul în Statele Unite), reunind jurnalişti, profesionişti mass-media şi cercetători la Universitatea Central Europeană din Budapesta.
A spune că merită să facem efortul de a aborda „provocarea extinsă şi tot mai răspândită“ a mass-media captive - în interiorul şi în afara Europei de Est - şi de a examina posibilele soluţii pentru a combate această tendinţă este un truism similar cu afirmaţia „comunismul a fost rău“. După cum au descoperit cetăţenii est-europeni, marea varietate a fenomenului presei captive diminuează libertatea, independenţa şi eficienţa mass-media. În consecinţă, democraţia este ameninţată. În aceeaşi măsură este ameninţat liberalismul, cea mai nonideologică dintre ideologii, garantul nonmesianic al libertăţilor individuale, sociale, de expresie, ale presei, religioase sau ale pieţei şi, să nu uităm, campionul drepturilor civile, al toleranţei şi inclusivismului. Un articol publicat în vară în Washington Post reamintea cititorilor că „așa cum a spus [comentatorul Fareed] Zakaria, democraţia fără... liberalism nu este pur şi simplu inadecvată, ci chiar periculoasă, dar la fel de adevărat este că liberalismul fără democraţie este inadecvat şi periculos“.
Capturarea media „generează proastă guvernare şi corupţie“, a afirmat în mod justificat un participant la programul organizat de CIMA. Trebuie însă clarificată ultima parte a declaraţiei sale, aceea că „subminează simultan jurnalismul progresist“. Trebuie să ne întrebăm la ce jurnalism „progresist“ se referă el; la urma urmei, „cuvintele nu au puterea de a impresiona mintea fără oroarea rafinată a realităţii lor“, după cum scria Edgar Allan Poe în Aventurile lui Arthur Gordon Pym.
Progresismul autentic vs. celălalt „progresism“
Dacă „progresist“ înseamnă jurnalismul nepartizan care sprijină progresismul raţional, centrat pe dorinţa de reformă socială, ar trebui să-l încurajăm. De fapt, ar trebui să cerem un jurnalism reformist care, după cum îl defineşte Joseph Pulitzer, proeminentul editor al secolului al XIX-lea, luptă pentru „progres şi reformă“ şi împotriva „demagogilor din toate partidele“, nu tolerează niciodată „nedreptatea sau corupţia“, nu aparţine niciunui „partid“ şi se opune întotdeauna „claselor privilegiate şi devalizatorilor banului public“. Pulitzer descria totodată un jurnalism care rămâne „devotat bunăstării publice“ şi care este în mod constant „profund independent“, lipsit de „teama să atace ceea ce este greşit“. Europa de Est are nevoie de acest gen de jurnalism în aceeaşi măsură ca şi restul lumii.
Totuși, de ce nu avem nevoie este un jurnalism care îşi are rădăcinile în ideologia marxist-socialistă sau în derivatele sale. Din păcate, acest gen este practicat de prea mulţi „jurnalişti activişti“ ai Occidentului care îmbrăţişează cu îndemânare modelul propagandei distorsionate, bazat pe cenzură, inspirat de Lenin, la care se adaugă o doză din ideea lui Maxim Gorki potrivit căreia „ura de clasă ar trebui să fie cultivată astfel încât să provoace repulsie la adresa adversarului“.
Progresismul de stânga poate identifica cu exactitate simptomele variate ale unei societăţi bolnave, dar greşeşte, în majoritatea cazurilor, în diagnosticarea cauzelor lor. De vină sunt prejudecăţile ideologice orientate pe bolile capitalismului şi către structura claselor sociale. Şi mai rău de atât, acest tip de progresism oferă doar „soluţii“ iliberale, colectiviste, autoritare şi chiar totalitare. Ca şi sora sa geamănă de pe dreapta, ideologia „progresistă“ nu este pe deplin ancorată în realitate; în schimb, este consumată integral de crearea unei realităţi alternative, modelată exclusiv după chipul său, inclusiv prin folosirea jurnalismului „progresist“.
În consecinţă, trebuie să fim foarte atenţi la înţelesul dual al cuvântului „progresist“, cel care reflectă sensul conotativ şi denotativ al acestuia, şi celălalt, care proiectează nuanţe marxiste sau stângiste. Controlul asupra limbajului este important pentru manipularea rezultatelor, pentru a câştiga şi menţine controlul ideologic, aşa cum ne-au reamintit decisiv şi elegant în anii 1980 scriitorul polonez Czesław Miłosz şi dramaturgul ceh Václav Havel. Este un truism care trebuie reamintit fiecărei generaţii.
Relaţia simbiotică dintre limbă şi ideologii – care, în majoritatea cazurilor, nu au legătură cu viaţa reală - conduce la transformarea limbajului într-o „lume a aparenţelor... un limbaj formalizat, lipsit de contactul semantic cu realitatea şi transformat într-un sistem de semne ritualice care înlocuiesc realitatea cu o pseudorealitate“ scria Havel. Adevărul din această idee nu e greu de văzut; este suficient să ascultăm definiţiile şi proiectele stângii pentru atingerea „dreptăţii“ şi „echităţii“ în numele „binelui comun“.
Deci, dacă jurnalismul „progresist“ este acela care îmbrăţişează strategiile, intenţiile şi limbajul prozelitismului, ale propagandistului şi activismului cu ochelari de cal, ale reporterului şi liderului de opinie ideologic, trebuie să spunem nu! Şi, dacă asemenea gândirii critice „marxiste“, un astfel de jurnalism abordează selectiv doar subiecte şi fapte care se potrivesc cu obiectivele prestabilite, respingând realitatea în favoarea ţintei care trebuie atinsă, aplicând raţionamentul şi logica distorsionată şi limitată a ideologului, trebuie să spunem nu!
Cei care au trăit în comunism cu siguranţă vor recunoaşte imediat acest tip de jurnalism „progresist“. Niciunul dintre noi nu ar trebui să uite cum Armata Roşie „a eliberat“ Europa de Est de totalitarismul nazist, doar pentru a impune ideologia marxist-leninistă. Să nu repetăm acest fenomen în lupta noastră pentru eliberarea mass-media din dăunătoarea captivitate contemporană pe care o vedem în regiune şi în Occident. În acest caz, eliberarea trebuie să fie autentică.
* PETER GROSS, Ph.D., este profesor la Şcoala de Jurnalism şi Media Electronice de la Universitatea Tennessee din Statele Unite. A scris pe larg despre mass-media est-europene şi evoluţia lor după 1989.
Articolul a fost publicat pe platforma Transitions Online, 24 august 2017.
Traducere de OCTAVIAN MANEA
.png)
.png)
Comentarii 7
Sapho - 09-20-2017
Felicitari pentru acest articol binevenit. Este primul (si deocamdata singurul) care pune in evidenta un fenomen generalizat dar prea putin luat in seama de publicul din Romania care pastreaza inca, dupa 28 de ani de libertate, o prejudecata extrem de favorabila vis-á-vis de mediile occidentale. Cum sa povestesti romanilor ca, de pilda, "reputatul cotidian NYT" scrie prapastii si inca de multi, multi ani sau ca televiziunile americane MILITEAZA pur si simplu pentru o anumita candidata la presedintie atunci cand vocatia lor este sa informeze ? Nu erau (nu sunt in continoare) mediile "occidentale" detinatoarele adevarului absolut, campioane ale obiectivitatii. stacheta standardelor morale ? Vorbesc, natural, despre cele pe a caror frunte scrie "progresiste" adica despre aproape toate...
RăspundeSapho - 09-20-2017
Greu de inteles sau poate exprimat putin neclar punctul dvs. de vedere. Este de la sine inteles ca un articol, de altfel mai mult decat oportun, o critica la adresa "progresismului", nu poate fi in acelasi timp si o apologie a acestuia. Sau poate ca, din dorinta de a nu fi partizan ar fi trebuit sa fie amandoua ?..
RăspundeCititor - 09-17-2017
Am recitit articolul dupa critica Dl. Istvan. Cred ca modul oarecum obscur in care Dl. Gross argumenteaza ii poate induce in eroare pe cei putin familiari cu presa vestica, in special americana. Desi a pornit de la aspectul captiv si corupt al presei din Est, a deviat discursul catre ceea ce se intampla in Vest. Domnia sa face distinctia intre presa progresista asa cum a fost ea definita de catre Pulitzer si cea de astazi care se autodefineste "progresista", desi nu este decat o masca sub care se ascunde marxismul cultural si o ideologie totalitara. Aceasta apetenta pentru dictatura de stanga este usor de demonstrat nu numai prin sustinerea stalinismului in anii sai de glorie, in special de catre New York Times, evitare a condamnarii crimelor sale, dar si prin furia si consistenta cu care apara formatiunile teroriste asa-numite antifa. In final, Dl. Gross isi exprima speranta ca esticii sunt mai imuni la aceasta presa mincinoasa producatoare de fake news decat au fost occidentalii. Eu nu cred. Oamenii au fost deja indoctrinati de pe bancile scolii de catre comunisti, iar ceea ce li se spune acum doar reintareste reflexul capatat decenii in urma. Un fost agent KGB, Yuri Bezmenov, afirma ca reversarea indoctrinarii comuniste necesita cel putin 20 de ani de contrapropaganda, ceea presa "progresista" nu o va face niciodata. Caci jurnalismului activist nu are nici o legatura cu adevarul.
RăspundeCItitor - 09-17-2017
Daca Dl. Istvan a raspuns la comentariul meu, as fi fost intresat de afirmatiile cu care nu este de acord.
RăspundeImreh Istvan - 09-14-2017
Chiar daca nu sunt de acord cu anumite aspecte scrise de CITITOR, dar sunt perfect de acord cu ultimele doua propozitii. De fapt aceeasi minciuna se infiltreaza incet incet, impus agresiv si in Europa (vezi problema migratiei). Temele dialogului social si politic ce sunt pe tapet sunt false. Din aceasta cauza si rezultatele vor fi ca atare. Pana cand limbajul discursului se ascunde in spatele celui politic corect Europa si de fapt lumea nu are nici o sansa sa discute adevaratele probleme, nu va putea descoperii cauzele problemelor actuale, deci nu va gasi nici macar o rezolvare cat de cat multumitoare. Si o mare parte a viniei este si al jurnalismului idealizat in articol, adica a jurnalismului liberal, care de cca doua secole si jumatate impune temele si directiile temelor si sugereaza cal;ea si rezultatele. Aceasta agresivitate si cinism cu care jurnalismul liberal vrea sa-si impuna vointa, pentru esteuropeni este foarte cunoscuta, de aceea aceste tari reactioneaza altfel decat vestul, vest ce nu intelege deja acest comportament. Europa de Est tradata de vest dupa al doilea razboi mondial, a primit 45 de ani comenzi de la Moskova, azi cu aceeasi agresivitate, de multe ori coercitiv (vezi MCV-urile) le primeste de la Brussel. Poate esteuropenilor le-a mai ramas o imunitate naturala, o dorinta pentru adevar si dreptate. Au intrat in familia democratiilor vest europene si euroatlantice, cu dorinta de mai bine, dar si-au dat seama, ca sunt de fapt piete de desfacere pentru produse second si tertiar hand, au fost "privatizate" si au ajuns ajunsi la cheremeul unor cercuri financiare fara scrupule, cu ajutorul unor politicieni autohtoni corupi, papagali ai liberalismului triumfator. Poate de aici si frustrarea autorului articolului fata de o presa alternativa, poate mai conservatoare, illiberala, preocupata de familie, de radacinile crestine ale culturii oamenilor de aici, de un nationalism sanatos. De fapt aceasta trezire la realitate incepe sa se intrevada si in randul vesteuropenilor, satuli de minciuni.
RăspundeCititor - 09-12-2017
Binevenite dar vagi recomandari. Dl. Gross bate saua ca sa priceapa iapa. El se refera la marxismul cultural, rezultat al esecului marxismului clasic, bazat pe lupta de clasa. Acest nou tip de marxism, propagat de Scoala de la Frankfurt, de catre cativa evrei germani si italieni care au fugit in America de teama nazistilor. Cum au ajuns acolo, indignati de prosperitatea si fericirea americanilor, au inceput sa lucreze la subminarea si distrugerea SUA din interior, prin intermediul universitatile unde s-au infiltrat. Au distrus libertatea de expresie in mediul academic, controlezeaza majoritatea presei si a partidului Democrat. Nici nu a fost dificil. Partidul Democrat a fost infiltrat de agenti sovietici controlati de KGB inca din timpul lui Roosevelt. Conceptele "liberale" de baza ale subminarii societatii vin din cartea KGB: feminismul extrem, ecologismul motivat ideologic, lupta dintre rase, conflictele cauzate de LGBT samd. Ele se numesc frumos diversitate si incluziune. Dde fapt, sunt expresia intolerantei care te forteaza sa o aplauzi. De exemplu, daca eu nu pot suporta femeile, toti ceilalti trebuie sa pretinda ca sunt de acord cu diversitatea mea sexuala. Ori lupta Greenpeace cu transportul si amplasarea de arme nucleare occidentale, dar nu cu cele sovietice. Cum au reusit? Prin revolutia sexuala. Modelul? In anii tulburi de inceput ai revolutiei, bolsevicii au racolat oamenii de partea lor declarand ca familia este demodata si opresiva. S-au incurajat relatiile extramaritale, prostitutia de partid (activistii aveau dreptul la 5 femei), avortul a fost liberalizat, iar biserica demolata. Stalin a stopat acest desfrau la plangerile tovarasei Kolontai, initiatoarea acest proces, care si-a dat seama ca iubitul sau o insela. Scopul nu era libertatea oamenilor, ci momirea lor pentru introducerea comunismului de tip sovietic ori chinez, adevarata speranta a lui Herbert Marcuse, promotorul revolutiei sexuale occidentale. Dar cel mai pretios punct de pe agenda KGB a fost ridiculizarea si subminarea religiei. Motivul? Nimeni nu este dispus sa moara pentru adevar, dar pentru Dumnezeu si tara da. Iar URSS avea nevoie de un adversar subminat moral. Cei care se impotrivbesc dictaturii marxismului cultural sunt prompt eliminati fara nici un drept de apel. De aceea speranta nu vine de la profesori ori presa. Victoria lui Trump a fost expresia revoltei populatiei impotriva terorii si a minciunii Aceasta dictatura se prefigureaza si la noi.
RăspundeImreh Istvan - 09-12-2017
Este un articol cam subred, unilateral si la fel de partizan ca si cele criticate, progresiste marxist leniniste, illiberale etc, jurnalism condamnat cu furie si agresivitate de asa zisa media liberala, stangista si neafiliata. Va aduc aminte de ziaristul de la Frankfurter algemeine Zeitung, UDO ULFKOTTE, provenit din acest mediu "liberal, neafiliat politic" care in cartea sa a demascat acest mioritic si obiectiv jurnalism in cartea sa celebra "Gekaufte Journalisten" adica jurnalistii cumparati. Si daca acest articol a fost scris in urma programului de vara a Universitatii Central Europene din Budapesta cred ca mania "liberala" cu care combateti orice fel de alternativa jurnalistica din europa de est, sunteti cel putin ila fel de partizan ca si jurnalismul progresist pe care-l combateti. Pacat ca astfel de articole atat de partizane apar in coloanele Revistei 22, revista cel putin declarativ a GDS-ului.
Răspunde