Atenţie la pericolele jurnalismului „progresist“

Jurnalismul activist, ghidat de raţiuni ideologice, nu este răspunsul împotriva fenomenului endemic al presei captive din întreaga regiune.

Peter Gross 12.09.2017

De același autor

 

Acapararea marxist-leninistă a mass-me­dia din Europa de Est după Al Doilea Răz­boi Mondial a fost inversată pentru scurt timp în 1989-1990; ulterior, marea ma­jo­ri­tate a instituţiilor de presă au fost „cap­tu­rate“ de către guverne, partide politice, in­terese de afaceri, politicieni şi alte di­verse grupuri de interese. Acest trend ili­be­ral şi antidemocratic care durează de aproa­pe 28 de ani, precum şi tendinţa glo­bală şi mai îndelungată din care face parte au fost subiectele programului de vară or­ganizat de Centrul Internaţional de Asis­tenţă Media (CIMA, cu sediul în Statele Unite), reunind jurnalişti, profesionişti mass-media şi cercetători la Universitatea Central Europeană din Budapesta.

 

A spune că merită să facem efortul de a abor­da „provocarea extinsă şi tot mai răspândită“ a mass-media captive - în in­teriorul şi în afara Europei de Est - şi de a examina posibilele soluţii pentru a com­ba­te această tendinţă este un truism similar cu afirmaţia „comunismul a fost rău“. Du­pă cum au descoperit cetăţenii est-eu­ro­peni, marea varietate a fenomenului pre­sei captive diminuează libertatea, in­de­pen­denţa şi eficienţa mass-media. În con­se­cinţă, democraţia este ameninţată. În ace­eaşi măsură este ameninţat liberalismul, cea mai nonideologică dintre ideologii, ga­rantul nonmesianic al libertăţilor indi­vi­duale, sociale, de expresie, ale presei, re­li­gioase sau ale pieţei şi, să nu uităm, cam­pionul drepturilor civile, al toleranţei şi inclusivismului. Un articol publicat în va­ră în Washington Post reamintea citito­rilor că „așa cum a spus [comentatorul Fareed] Zakaria, democraţia fără... li­be­ra­lism nu este pur şi simplu inadecvată, ci chiar periculoasă, dar la fel de ade­vă­rat este că liberalismul fără democraţie este inadecvat şi periculos“

 

Capturarea media „generează proastă gu­vernare şi corupţie“, a afirmat în mod jus­­tificat un participant la programul or­ga­ni­zat de CIMA. Trebuie însă cla­ri­fi­cată ultima par­te a declaraţiei sale, aceea că „sub­mi­nează simultan jurna­lismul progresist“. Trebuie să ne întrebăm la ce jurnalism „progresist“ se referă el; la urma urmei, „cuvintele nu au puterea de a impresiona mintea fără oroarea ra­fi­nată a realităţii lor“, după cum scria Ed­gar Allan Poe în Aventurile lui Arthur Gor­don Pym.

 

Progresismul autentic vs. celălalt „progresism“ 

 

Dacă „progresist“ înseamnă jurnalismul ne­partizan care sprijină progresismul ra­ţio­nal, centrat pe dorinţa de reformă so­cială, ar trebui să-l încurajăm. De fapt, ar trebui să cerem un jurnalism reformist care, după cum îl defineşte Joseph Pu­litzer, proeminentul editor al secolului al XIX-lea, luptă pentru „progres şi re­for­mă“ şi împotriva „demagogilor din toate partidele“, nu tolerează niciodată „nedrep­tatea sau corupţia“, nu aparţine niciunui „partid“ şi se opune întotdeauna „cla­se­lor privilegiate şi devalizatorilor banului public“. Pulitzer descria totodată un jur­na­lism care rămâne „devotat bunăstării pu­blice“ şi care este în mod constant „pro­fund independent“, lipsit de „teama să atace ceea ce este greşit“. Europa de Est are nevoie de acest gen de jurnalism în aceeaşi măsură ca şi restul lumii.

 

Totuși, de ce nu avem nevoie este un jur­nalism care îşi are rădăcinile în ideologia marxist-socialistă sau în derivatele sale. Din păcate, acest gen este practicat de prea mulţi „jurnalişti activişti“ ai Occi­den­tului care îmbrăţişează cu îndemânare mo­delul propagandei distorsionate, bazat pe cenzură, inspirat de Lenin, la care se adau­gă o doză din ideea lui Maxim Gorki po­trivit căreia „ura de clasă ar trebui să fie cultivată astfel încât să provoace repul­sie la adresa adversarului“.

 

Progresismul de stânga poate identifica cu exactitate simptomele variate ale unei so­cietăţi bolnave, dar greşeşte, în majo­ri­ta­tea cazurilor, în diagnosticarea cauzelor lor. De vină sunt prejudecăţile ideologice orientate pe bolile capitalismului şi către structura claselor sociale. Şi mai rău de atât, acest tip de progresism oferă doar „so­luţii“ iliberale, colectiviste, autoritare şi chiar totalitare. Ca şi sora sa geamănă de pe dreapta, ideologia „progresistă“ nu este pe deplin ancorată în realitate; în schimb, este consumată integral de crearea unei realităţi alternative, modelată exclusiv du­pă chipul său, inclusiv prin folosirea jur­nalismului „progresist“.

 

În consecinţă, trebuie să fim foarte atenţi la înţelesul dual al cuvântului „pro­gre­sist“, cel care reflectă sensul conotativ şi deno­ta­tiv al acestuia, şi celălalt, care pro­iectează nu­anţe marxiste sau stângiste. Con­trolul asu­pra limbajului este important pentru ma­ni­pularea rezultatelor, pentru a câştiga şi menţine controlul ideologic, aşa cum ne-au reamintit decisiv şi elegant în anii 1980 scrii­torul polonez Czesław Mi­łosz şi dra­ma­tur­gul ceh Václav Havel. Este un tru­ism care trebuie reamintit fiecărei ge­neraţii. 

 

Relaţia simbiotică dintre limbă şi ideologii – care, în majoritatea cazurilor, nu au le­gătură cu viaţa reală - conduce la trans­for­ma­rea limbajului într-o „lume a apa­ren­ţe­lor... un limbaj formalizat, lipsit de con­tactul semantic cu realitatea şi trans­format într-un sistem de semne ritualice ca­re înlocuiesc realitatea cu o pseudo­rea­li­tate“ scria Havel. Adevărul din această idee nu e greu de văzut; este suficient să ascultăm definiţiile şi proiectele stângii pentru atingerea „dreptăţii“ şi „echităţii“ în numele „binelui comun“.

 

Deci, dacă jurnalismul „progresist“ este ace­­la care îmbrăţişează strategiile, inten­ţiile şi limbajul prozelitismului, ale propa­gan­dis­tului şi activismului cu ochelari de cal, ale reporterului şi liderului de opinie ideo­lo­gic, trebuie să spunem nu! Şi, dacă asemenea gândirii critice „marxiste“, un astfel de jur­nalism abordează selectiv doar subiecte şi fapte care se potrivesc cu obi­ectivele pre­stabilite, respingând realitatea în fa­voarea ţintei care trebuie atinsă, apli­când raţio­na­mentul şi logica distorsionată şi limitată a ideologului, trebuie să spu­nem nu!

 

Cei care au trăit în comunism cu siguranţă vor recunoaşte imediat acest tip de jur­na­lism „progresist“. Niciunul dintre noi nu ar trebui să uite cum Armata Roşie „a eliberat“ Europa de Est de totalitarismul nazist, doar pentru a impune ideologia mar­xist-leninistă. Să nu repetăm acest fe­nomen în lupta noastră pentru eliberarea mass-media din dăunătoarea captivitate contemporană pe care o vedem în regiune şi în Occident. În acest caz, eliberarea tre­buie să fie autentică.

 

* PETER GROSS, Ph.D., este profesor la Şcoala de Jurnalism şi Media Electronice de la Universitatea Tennessee din Statele Unite. A scris pe larg despre mass-media est-europene şi evoluţia lor după 1989.

 

Articolul a fost publicat pe platforma Transitions Online, 24 august 2017.

 

Traducere de OCTAVIAN MANEA

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22