Lunga tradiţie a ştirilor false şi şocul prefăcut al descoperirii acestora*

Descoperirea subită de anul trecut cum că știrile false circulau la fel de liber și de ubi­cuu precum curenții de aer ar fi trebuit să „șocheze, șocheze“ la fel de mult ca brus­ca „revelație“ a căpitanului de poliție Louis Renault (Claude Rains) în Ca­sa­blan­ca (clasicul film din 1942) că în Cafeneaua lui Rick erau găzduite jocuri de no­roc, avută exact în m­o­men­tul în care îşi primea câș­tigurile de la ruletă.

Ştirile inventate și alte far­se, mai ușor de identificat prin falsitatea lor scan­da­loa­să, cum ar fi „știrea“ din 4 ianuarie 2017 da­tă de RT News confom căreia NATO îşi consolidează „masiv“ flancul estic prin tri­miterea a 3.600 de tancuri ame­ri­cane, în condiţiile în care doar 87 fuseseră dis­lo­ca­te, reprezintă doar o mică parte din fe­no­me­nul Fake News. Asta în timp ce pro­pa­ganda, dezinformarea și in­for­ma­rea ero­nată sunt mult mai frecvente, atin­gând apo­­geul azi, datorită noilor teh­no­logii care am­pli­fi­că gradul lor de dis­tri­buire cu ani lumină față de capacitățile an­tice ale afi­şe­lor chi­ne­zești și romane, ale vestito­ri­lor din ora­şe­le medievale, ale zia­relor și chiar ale pos­turilor radio-TV în timpurile moderne.

Ce creează fenomenul ştirilor false?

Credințele alimentează prejudecăți mai mici sau mai mari, cu sau fără miros ne­plăcut, iar ele au nevoie de prozelitism și ranforsare prin naraţiuni care conțin se­lecția „corectă“ a faptelor, organizate și prezentate în aşa fel încât să proiecteze o „perspectivă“. Știrile bazate pe fapte pur și simplu nu sunt la fel de utile ca știrile mult mai maleabile bazate pe opinie.

Internetul și social media multiplică nu­meroasele definiții, practicile și etica jur­nalismului, depăşind chiar diversitatea fau­nei și florei pădurii amazoniene. Asocierea cu lideri mondiali, cu politicieni și partide politice, cu grupuri religioase și alte ins­tituții convinse de superioritatea lor, de dreptatea şi virtuțile lor mesianice, de vi­ziunile și intențiile lor și pretinzând na­ra­țiuni jurnalistice care să le sprijine, a făcut ca jurnaliștii să creeze un univers de știri false cu dimensiuni deopotrivă liliputane și godziliene. Toată lumea se grăbeşte să-şi nege culpabilitatea, arătând acuzator cu de­­getul spre celălalt, demonstrând la ne­sfâr­șit validitatea diagnosticului pus de La Ro­che­foucauld, conform căruia „ipocrizia este tri­butul pe care viciul îl plătește vir­tuţii“.

Ştirile false ieri şi azi în Europa

Realitatea vieții post-adevăr din au­to­ri­ta­ris­mele, totalitarismele și teocrațiile de ieri şi de astăzi presupune repetarea cons­tan^­­tă a minciunilor, a jumătăților de ade­văr, a „știrilor“ și a „analizelor“ lipsite de fapte. În fostul bloc sovietic, propaganda, in­formarea greşită și dezinformarea au produs o irealitate toxică. Am­bițiile po­li­tice și in­tri­gi­le din spaţiul Europei Cen­tra­le şi de Est de după 1989, dezintegrarea Uniunii So­vie­tice, împreună cu apa­riţia noii oligarhii și a altor gru­pări interesate în di­se­mi­na­rea „adevăratelor“ știri și informații au condus la răs­pân­direa comerţului cu știri false, un fenomen si­milar invaziei de imitaţii ief­tine chinezeşti după Ar­mani şi Gucci. Publicul es­te în mare parte ţinut într-o eră post-fac­tuală.

Mass-media din Europa de Vest reflectă in­tens şi fără ruşine partizanatul politic și po­larizarea, plasându-se în tradiţia jur­na­lismului bazat pe opinie și pe perspectivă, care devine un teren fertil pentru dezin­formare, informare greşită și propagandă. Cu toate acestea, abia în timpul alegerilor din 2016 jurnalismul constant post-factual din Italia a devenit o temă de îngrijorare pentru premierul Mateo Renzi. Francezii sunt preocupați de faptul că știrile false le vor afecta alegerile prezidențiale din 2017. Şi Angela Merkel este îngrijorată că știrile false pot afecta alegerile din Germania în acest an, aparent fără să ştie de reportajul Deutsche Welle din 2015 despre cei apro­ximativ 40%-50% dintre germani care con­sideră că „Lügenpresse“ – presa min­ci­noasă – oferă ştiri cosmetizate şi inexac­te. „Graniţele dintre minciună, tăinuire și autocenzură sunt fluide“, a con­clu­zio­nat Roland Tichy, CEO-ul Fundației Lud­wig Erhard, cu sediul la Bonn. În fe­bruarie 2017, poliția germană a confirmat această concluzie dovedind că articolul apărut în popularul ziar Bild despre băr­bații arabi dezlănțuiţi împotriva femeilor din Frankfurt-am-Main în ajunul Anului Nou, agresându-le sexual, s-a dovedit ca fi­ind nefondat.

Jurnalismul american era altfel… dar nu mai e

Diferențele dintre jurnalismul european și cel american au fost substanțiale înainte ca cel din urmă să se transforme dintr-unul (aproape) obiectiv într-unul post-obiectiv în anii ’90. Noam Chomsky (MIT) şi Edward S. Herman (Wharton School) au greșit în 1988 când au susținut că jur­na­lismul american de „propagandă“ e res­pon­sabil de „fabricarea consim­ţă­mân­tu­lui“. Dar nu mai greşesc azi, când politica progresistă și cea conservatoare au fost co­op­tate într-un acid clivaj stânga-dreapta, ca­re înfloreşte prin relativizarea exac­ti­tă­ţii, corectitudinii, echilibrului, a con­tex­tului și a non-partizanatului.

Ştirile false sunt abil camuflate, negate și ex­plicate în modalităţi absurde și con­tra­dictorii. În 2002, Tom Brokaw, fostul pre­zentator al postului TV ABC, a respins acuzaţiile de subiectivism pro­gre­sist, pen­tru ca mai apoi să explice exis­ten­ța lor: „jurnalismul se va concentra în­tot­dea­una preponderent pe probleme care [sunt] progresiste...“. Şi Fox News apelează la un hocus-pocus similar, pre­tinzând că ofe­ră un jurnalism „corect și echilibrat“ ca o contrapondere con­ser­va­toare la mass-me­dia progresiste. În cartea sa din 2003 What Liberal Media? The Truth About BIAS and the News (Care mass-media progresiste? Adevărul des­pre subiectivism și ştiri), Eric Alterman re­cunoştea faptul că mass-me­dia se con­centrau pe anumite subiecte „pro­gre­siste“, dar nu era de părere că acest su­biec­tivism este „atât de co­ple­și­tor“ pre­cum spuneau criticii conservatori. Cu alte cuvinte: dacă nu sunt „co­ple­și­toa­re“, atunci nu sunt nici subiective şi, prin ur­mare, știrile nu sunt false.

Alimentate asiduu de ambele partide prin­ci­pale, știrile false s-au găsit din belşug în alegerile prezidențiale americane din 2016. Un studiu realizat de economiştii Matthew Gentzkow (Stanford University) și Hunt Allc­ott (New York University) – So­cial Me­­dia and Fake News in the 2016 Elec­tions (Social media și știrile false în ale­gerile din 2016) – arată că proporția ști­ri­lor false favorabile lui Donald Trump e mai mare decât cele favorabile lui Hilla­ry Clin­ton. Dar concluzia lor a fost că in­for­ma­rea ghidată ideologic nu ar fi avut o in­fluență notabilă asupra rezultatelor scru­ti­nului. S-ar putea să existe o ex­pli­caţie. În­că din anii ’80, sondajele Pew Re­search Cen­ter arată că americanii încep să per­cea­pă tot mai mult mijloacele de informare în masă ca fiind părtinitoare și de ne­în­cre­dere. Iar plat­formele din zona social me­dia, blo­gu­ri­le și celelalte pu­bli­cații online cu in­for­ma­ţii bazate pe zvo­nuri, opinie şi pe orice le vine în minte afec­tează şi mai mult acest peisaj. Din fe­ricire, ele nu sunt prin­ci­pala sursă de știri și informații, potrivit studiului realizat de Gentzkow și Allcott.

Combaterea ştirilor false

Adesea vinovată de crearea și răspândirea știrilor false, media își îmbracă brusc ar­mu­ra strălucitoare de luptă împotriva aces­tora. Google şi Facebook vor combaterea ştirilor false prin instalarea de instrumente care să le scoată la iveală în perpectiva vii­toarelor alegeri germane. Se dezvoltă teh­nologii de identificare a știrilor false de că­tre CrossCheck și First Draft News și di­verse publicații se arată dornice să se în­ro­le­ze – între acestea Washington Post, Le Monde, Li­bération, Agence France-Presse, France Télévisions și BuzzFeed News. Une­le din­tre mass-media europene și ame­ricane ca­re în mod regulat sau nu difu­zea­ză știri fal­se au promis campanii împotriva lor – cum ar fi BBC, care în 2016 a re­cu­noscut că a vizat deliberat sub­mi­na­rea liderului la­bu­rist Jeremy Corbyn. Pâ­nă și guvernele vor să se implice. Ger­ma­nia, de exemplu, are în vedere o lege care solicită amenzi de pâ­nă la 500.000 de euro pentru Facebook în cazul în care di­fuzează ştiri false.

Acesta este un teritoriu periculos, ca să ne exprimăm eufemistic. De către cine și din ce „perspective“ vor fi judecate știrile fal­se? Unii dintre cei care sunt nerăbdători să se implice în lupta împotriva știrilor fal­se au vizat deja mijloacele de informare în masă „de extremă dreaptă“. Dar ce se în­tâmplă cu cele de extremă stângă? Orice intervenție a statului în presă în numele com­baterii știrilor false este şi ea peri­cu­loasă pentru libertatea presei și impre­dic­tibilă. Este bine să demascăm farsele și ori­ce alte materiale inventate. Totuşi, acele știri care nu sunt suficient de exacte sau cele ale căror fapte sunt răstălmăcite chiar şi parţial pentru a servi o anumită pers­pec­ti­vă politică sau ideologică sunt încă şi mai îngrijorătoare. Cine este atent și se pre­o­cu­pă de aceste tipuri de știri false? Astfel de „diete“ au fost oferite publicului cu zeci de ani înainte de a fi făcută de­sc­o­perirea șo­cantă a existenței lor anul tre­cut.

* O versiune mai scurtă a acestui articol va apărea într-un număr viitor al Transitions Online.

Traducere de OCTAVIAN MANEA