De același autor
Comportamentul mass-media româneşti în timpul alegerile parlamentare din 2016, care au readus Partidul Social Democrat înapoi la putere, a dovedit încă o dată că Darwin avea dreptate despre procesele de evoluţie care se întâmplă într-un ritm de melc. Profesionalizarea presei în această națiune balcanică suferindă, unde un Big Bang a creat oportunitatea democratizării atunci când comunismul a fost respins violent, nu a ajuns la stadiul de a merge cu capul sus.
Cu foarte puține excepții, știrile promovate la radio și televiziuni, pe site-urile de Internet și în zona de social media, precum și în ziare și reviste au servit alegătorilor din 2016 o „propagandă împachetată ca jurnalism de informare“, stimulând „spaime şi angoase sociale“, așa cum Brîndușa Armanca concluzionează în săptămânalul 22. Și are dreptate (cu multe semne de exclamare).
Cu doar câteva zile înainte de votul din 11 decembrie 2016, premierul Dacian Cioloș a acuzat postul de televiziune Antena 3 de minciună și de difuzarea de știri false. ActiveWatch, o organizație românească a drepturilor omului care militează pentru o presă independentă, care să reflecte interesul public, a acuzat un alt post de televiziune, România TV, de distorsionarea și de abuzul unor drepturi fundamentale precum libertatea de exprimare. Iar TVR a fost criticată pentru a nu știu câta oară de la înființarea sa în 1990 pentru blocarea unui interviu cu premierul Cioloș imediat după ce directorul instituţiei, Irina Radu, s-a întâlnit cu parlamentari din PSD.
Din decembrie 1989, de la executarea Ceaușeștilor, când foștii comuniști preluau primul guvern postcomunist, mass-media din România s-au dezvoltat ca nişte dinozauri impresionanți. Presa este oarecum decimată acum de criza economică care a început în 2008 și de lipsa binemeritată de încredere în rândul publicului său. Televiziunea, principala sursă de informare pentru aproape 90% din populație și, prin urmare, mijlocul preponderent de reclamă mascată pentru partidele politice și politicieni, continuă să exercite o vrajă distrugătoare. Nu există încă o masă critică de adepți ai noilor mass-media care să transforme proaspetele rețete de diseminare a informației în platforme foarte importante.
Până în prezent, ADN-ul nedezvoltat atât al media tradiționale, dar și al celor noi exclude în mare măsură orice pluralism intern și extern, reflectând nu numai dorința de a merge în turmă, dar, de asemenea, și controlul extrem de puternic exercitat de elitele politico-financiare ale establishmentului asupra lor. Controlul acestor elite asupra media (instrumentalizarea lor), relațiile de tip quiproquo dintre ele (clientelismul), precum și proiectarea imaginii partidelor și politicienilor sunt tendințe hiperdezvoltate. Ele formează în mod colectiv o tumoră malignă gigantică a corpului politic.
Menirea presei - cel puțin în lectura elitelor establishmentului - este aceea de a servi scopului lor, acumularea lacomă de putere politică și, în consecință, de a o utiliza ca pe o armă pentru câștiguri economice. Aceste elite bine înarmate sunt echivalentul tâlharilor la drumul mare care jefuiesc media de responsabilitatea față de publicul lor și față de procesul democratic, care necesită știri credibile, complete, pe care să te poți baza. Nu ajută, desigur, că cea mai mare parte dintre elitele mediatice - editori, directori și vedete - sunt ele însele „coruptibile“, seduse de bani, de perspectivele de carieră și de ambițiile politice, nerăbdatoare de a perverti propria instituție.
Elitele nu au fost încă dezvățate de mentalitățile egocentrice, autoritare, feudale, moștenite din perioada comunistă. Atitudinea lor neschimbată față de presă a fost cel mai bine exprimată în 2011 de către Sorin Ovidiu Vîntu, fostul proprietar al conglomeratului Realitatea-Cațavencu, condamnat la închisoare în 2012 pentru șantajarea fostului său partener de afaceri. El a fost citat spunând: „am nevoie de o organizație care să răspundă comenzilor mele ca la Audi-ul pe care îl am. Am dat de cheie, a pornit. Am întors cheia stânga, s-a oprit“. O altă exemplificare a sentimentelor și a valorilor care persistă este declarația făcută de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care i-a spus unui jurnalist în 2004: „Pentru ce scrieţi trebuie să vă împuște cineva“. În ciuda atitudinilor viscerale, acest lucru încă nu s-a întâmplat. Pe de altă parte, a devenit o rutină ca jurnaliștii români să fie insultați, dați în judecată, să li se interzică să scrie despre unele reuniuni guvernamentale și parlamentare, să fie mituiți și recrutați pentru a se infiltra în redacţii în numele serviciilor de securitate.
Progresele înregistrate în acest Jurassic Park sunt dureros, frustrant, înnebunitor de lente, cu câțiva oameni foarte buni deciși să-și continue drumul spre o societate mai bună și o presă independentă și profesionistă, într-o dinamică de tipul „un pas înainte - doi pași înapoi“, în procesul numit „progres“. În ciuda eforturilor, instituțiile din România suferă de supradoze aproape fatale de „corupție, incompetență și prostie“, după cum observa Andrei Pleșu.
Cu toate acestea, nu ar trebui să uităm de secvența „un pas înainte“ din „progresul“ țării care a fost făcută prin stimularea dezvoltării câtorva jurnaliști și publicații decente, printre ele și site-uri, care promovează jurnalismul de investigație: Digi 24, PRO TV, Prima TV, HotNews, Adevărul, România liberă, Gândul, Republica și Dilema Veche.
De asemenea, nu ar trebui să ignorăm lupta împotriva corupției din ultimii ani. Zeci de politicieni și oameni de afaceri, printre ei proprietari de presă locală/regională și națională, editori și jurnaliști, au fost inculpați și condamnați pentru diferite acte de corupție. Victoriosul PSD este condus de Liviu Dragnea, care a fost condamnat pentru influenţarea referendumului din 2012. Un alt membru important al partidului, fostul premier Victor Ponta, a fost pus sub acuzare pentru fals, spălare de bani și evaziune fiscală, în 2015, și a fost forțat să demisioneze.
Problema României ține de secvența celor doi pași înapoi din „progresul“ său: condamnările pentru corupție nu au schimbat modul în care societatea, politica, afacerile și presa funcționează; nu au modificat modul în care elitele, în special, gândesc și se comportă. În cele din urmă, media și jurnaliștii care au evoluat pot regresa, fiind preluați, manipulați sau pur și simplu îngenuncheați de elite. Triumful neașteptat al lui Klaus Johannis în alegerile prezidențiale din 2014 sugera o schimbare de valori și atitudini; alegerile parlamentare din 2016 arată natura trecătoare a acestei schimbări.
Aceasta este România. Progresul, inclusiv al presei și al jurnaliștilor, nu este predictibil. Mai degrabă, „poți prezice anumite lucruri doar după ce s-au întâmplat“, cum spunea dramaturgul româno-francez al teatrului absurd, Eugène Ionesco. Putem anticipa că acest lucru va rămâne valabil până când procesul evolutiv își epuizează parcursul lent sau până când, printr-un miracol, se dovedește că Darwin a greșit.
Traducere de OCTAVIAN MANEA
* Dr. Peter Gross (n. 1949, Timişoara) a fost, între 2006 şi 2016, directorul Școlii de Jurnalism și Media Electronice din cadrul Universității din Tennessee, SUA.