Nicolae Paulescu: pseudoştiinţă sub semnul zvasticii

Să lămurim întâi, dacă mai este nevoie, cine este Nicolae C. Paulescu. Savant bine cunoscut în ţară şi străinătate pentru cercetările care au dus la descoperirea insulinei, Paulescu a înfiinţat în 1922, alături de A.C. Cuza, Uniunea Naţională Creştină, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbolul său oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naţionale Creştine şi au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului româ­nesc ca însemn al noului partid. La constituirea formaţiunii, Paulescu declara: „Româ­nia Mare e ca un fruct splendid de o frumuseţe uimitoare. Dar ea poartă în sânul ei un parazit de curând pripăşit care-i suge toată vlaga. Acest vierme neadormit e Jidanul, care îi otrăveşte fiii în cârciumi nenumărate, care îi răpeşte fecioarele şi le face să devină sterpe, care prin tot felul de speculaţii fură pâinea de la gura bieţilor Români“ (Apărarea Naţională, 22 noiembrie 1925). Nimic special până aici: Paulescu resuscita stereotipuri ultrafrecventate în discursul antisemit cultural şi politic în secolele XIX şi XX.

Paulescu se remarcă însă prin translarea în domeniul ştiinţific a discursului antisemit. Savantul român a propagat teoria inferiorităţii biologice a evreilor, foarte populară şi în Germania nazistă. Antisemitismul politicianului a devenit astfel parte din opera sa ştiinţifică, un fapt examinat în detaliu de noi în monografia Polemica Paulescu: Ştiinţă, Politică, Memorie, în curs de apariţie la Editura Curtea Veche, sub îngrijirea Doinei Jela.

Exemplul cel mai clar al pseudoştiinţei antisemite practicate de Paulescu este lucrarea Degenerarea Rasei Jidăneşti, care a fost publicată în 1928. Publicaţia fusese anunţată de autor cu doi ani înainte în periodicul Ligii Apărării Naţionale Creştine: „Eu mă ocup de mult pe bază ştiinţifică de problema rasei, doar predau fiziologia la facultate... Problema jidovească pe punctul acesta devine de nesoluţionat, fiindcă în urma cercetărilor mele am descoperit că jidanii au un creier prost format, adică cu toţii sunt degeneraţi. Degenerarea aceasta o înţeleg aşa, că toţi jidanii sunt nebuni fără excepţie“ (AN, 17 ianuarie 1926).

Greutatea creierului evreilor este discutată îndelung de Paulescu. „Se ştie“, ne anunţă el, evident fără referinţe bibliografice, „că creerul Jidanilor are o greutate cu mult mai mică decât cel al Arienilor“ (p.18). Drept exemplu, este folosit cazul „jidanului Anatole France, al cărui creer cântărea 1.017 grame“ şi „creerul jidanului Gambetta, care ajunsese să dicteze în Franţa, care avea o greutate de 1.314 grame adică cu 107 gr dedesubtul normalei“. Anatole France primise Premiul Nobel pentru literatură şi fusese membru al Academiei Franceze, iar Leon Gambetta avusese o carieră strălucită ca deputat, ministru şi prim-ministru.

Nici Anatole France, nici Leon Gambetta nu erau evrei. De aici până la evreii Henri Bergson, membru al Academiei Franţei din 1918, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1927, şi Albert Einstein, care primise Premiul Nobel pentru fizică în 1921, nu este decât un pas. „Creerii jidanilor Einstein, Bergson... nu cântăresc mai mult ca acei ai acestor fruntaşi ai lui Israel, care, prin minune, au fost autopsiaţi“ (p. 19). La data la care erau scrise aceste rânduri, în 1928, nu se putea vorbi despre autopsia „cazurilor“ Bergson şi Einstein, pentru simplul motiv că Bergson avea să moară în 1941, iar Einstein în 1955.

Problema „malformaţiilor congenitale ale creierului evreilor“ era situată într-o succesiune cauzală care ducea la probleme de aspect fizic şi, mai departe, la probleme caracteriale. Paulescu ajunge să scrie: „Anomaliile congenitale ale creerului dau naştere la tulburări în dezvoltarea oaselor craniului, ale trunchiului şi ale membrelor. Astfel, în Ghetourile Jidanilor găseşti o mulţime considerabilă de indivizi cu trup scurt şi disproporţionat, schilozi şi diformi“.

Antisemitismul „ştiinţific“ al lui Paulescu îl singularizează printre personalităţile lumii academice care au adoptat ideologii xenofobe în perioada interbelică. În cazul unora ca Mircea Eliade, Constantin Noica şi Dan Barbilian (Ion Barbu), care s-au alăturat unei mişcări antisemite şi antidemocratice, nu se poate spune că opţiunea politică le-a influenţat scrierile de istorie a religiilor, filosofie sau matematică. Paulescu, în schimb, şi-a subordonat, într-o bună măsură, demersul ştiinţific obsesiei antisemite. Evoluţia sa este întrucâtva similară cu cea a lui Carl Jung, care a fost numit preşedintele Societăţii Germane de Psihoterapie în 1933 şi a făcut propagandă nazistă la Radio Berlin. Acolo a declarat, în 1934, referindu-se la Hitler, că „fiecare mişcare culminează organic într-un conducător care reprezintă, cu toată fiinţa lui, esenţa şi aspiraţiile poporului“. În acelaşi an, Jung îşi exprima convingerea că „Subconştientul «Arian» are un potenţial mai mare decât cel evreiesc“, că „Evreul e un fel de nomad care nu e şi nu va fi niciodată capabil de creaţie culturală proprie“.

Paulescu rămâne una dintre cele mai reprezentative figuri ale antisemitismului românesc interbelic. El şi-a bazat teoriile sale pe elemente de rasism biologic şi nu a ezitat să folosească medicina în scopuri ideologice. Savantul român trebuie luat în seamă ca un inspirator al legislaţiei antisemite cu caracter rasial emisă la cumpăna dintre anii 30-40 ai secolului XX.