Cu stangu-n dreptul

E democratia in pericol? Si daca da, unde? In Romania? In Germania? Exista asemanari intre Gerhard Schroeder si Adrian Nastase? Exista, daca pornim de la principiul ca stanga ar trebui sa fie reformista, iar dreapta conservatoare. Stanga se pronunta de regula pentru schimbare, dreapta pentru pastrarea intacta a vechilor valori. Intre timp lucrurile s-au modificat, dupa cum se vede in PSD si SPD, fara ca deosebirea dintre stanga si dreapta sa devina cu totul inoperanta.
Desi vin din directii cu totul diferite, desi situate la cu totul alt nivel, avand cu totul alta importanta in du-te-vino-ul global, Germania Mare si Romania Mica dau semne sa se intalneasca la mijloc de drum, de vreme ce romanii s-au angajat pe o linie ascendenta, iar germanii se afla in cadere libera.
La Bucuresti, fostul premier social-democrat Adrian Nastase se erijeaza in salvator al democratiei romane. Pironit in scaunul sau de presedinte al Camerei Deputatilor, Nastase a pus in functiune toate instrumentele procedurale si manevrele politicianiste posibile spre a nu fi obligat sa accepte normalitatea preluarii conducerii parlamentare de catre alianta guvernamentala. La Berlin, prietenul si fostul sau omolog, Gerhard Schroeder, a refuzat sa-si admita infrangerea in alegeri si sa accepte deblocarea situatiei politice prin retragerea sa din postura de vioara intai. Si cancelarul recurge la chitibusuri avocatesti spre a incerca, in raspar fata de o traditie de-o jumatate de veac, sa contabilizeze separat mandatele conservatoare si a consolida pretentia la intaietate in Bundestag a propriului sau partid. Asta desi n-a reusit sa-mpiedice prima aparitie, tot dupa o jumatate de veac, a extremei stangi in parlament, aducandu-si partidul intr-o stare mai deplorabila decat oricand in epoca postbelica. Asta, desi electoratul i-a fluturat partidului sau rosu cartonasul rosu.
La Bucuresti, Nastase il acuza pe presedinte ca ar urmari sa instaureze dictatura, dupa ce, in calitate de partid-stat, FSN-PDSR-PSD n-a permis timp de 15 ani incipientei democratii romanesti sa-si paraseasca statutul larvar si sa-si ia zborul spre constructia unui autentic stat de drept.
La Berlin, clasa politica germana se vede pentru prima data, de la cel de-al doilea razboi mondial incoace, expusa banuielilor ca, tinand cont intre altele de incrancenarea frizand megalomania, de care da dovada Schroeder, impinge tara spre o instabilitate politica de durata.
In saptamanalul Die Zeit istoricul David Abraham a detectat asemanari notabile intre situatia politica actuala din Germania si faza finala a democratiei germane, care avea sa sucombe in anii ‘30 sub loviturile nazismului. Potrivit specialistului american, asistam la o faramitare a esichierului politic federal si la o proliferare de partide similara celei din anii ‘30. Inca din 1928, aminteste Abraham, partidul social-democrat german a inceput sa fie asediat de extrema stanga. Si atunci social-democratii au incercat in van “sa reformeze statul asistential pentru a contracara somajul si a relansa investitiile, pentru a reduce deficitul bugetar si a pune sub control efectele globalizarii”. Si atunci, ca si acum, “comunistii au acuzat social-democratia de tradare a clasei muncitoare”.
Asemanarile se opresc insa aici. Comentand evolutia Germaniei post-’68-iste, agresata si ea de un grup terorist de stanga, prin comparatie cu situatia care a permis accesul la carma al lui Hitler, Sebastian Haffner, in opinia mea autorul celei mai consistente analize a episodului nazist, reliefase diferenta esentiala dintre cele doua momente. In anii ‘30 existase in Germania o dreapta conservatoare antidemocratica, ferm ostila statului social, acoperind un spectru considerabil al societatii germane. Ea a disparut dupa razboi. Abraham, autorul unei carti intitulate Colapsul Republicii de la Weimar, formuleaza o teza similara, uitand insa ca extrema dreapta pandeste la coltul ex-comunist al tarii, de vreme ce s-a instalat ferm in segmente largi din zone intinse ale Germaniei Rasaritene. Romaniei in schimb ii lipseste o stanga autentica, deci reformista, dat fiind ca orice proiect stangist a fost si ramane discreditat din capul locului de episodul comunist. In Romania, PSD este in fapt un partid eminamente conservator, incercand sa impiedice reforma si sa pastreze neatinse privilegiile pilonilor de baza ai regimurilor national-comunist si postcomunist.
In Germania, partidul lui Schroeder a fost primul care a indraznit sa atace stringentele restructurari. Sanctionat de electorat, cancelarul s-a oprit din drum si a inceput sa propovaduiasca status-quo-ul, spre deosebire de crestin-democrati, care, abandonandu-si “conservatorismul”, au propus adancirea si accelerarea reformei. Tocmai acest spectaculos salt peste propria umbra, cuplat cu atenuarea discursului valoric ar fi trebuit sa apropie CDU de electoratul stangii. Sinceritatea dezarmanta a Angelei Merkel, care nu s-a dat in laturi sa anunte si majorarea TVA-ului, si taierea in carne vie a subventiilor, i-a topit aproape complet avansul fata de Schroeder. Doar aparent paradoxal, electoratul german a ales in proportie de 51% formatiuni zise de stanga. In realitate, alegatorii au facut-o pentru ca s-au dovedit prea conservatori spre a admite schimbarea necesara. Perdante sunt deopotriva Germania, UE, care-si vede ingropata capacitatea de actiune, proiectul constitutional si sperantele de crestere economica, dar si Romania, care se pregateste sa adere la ea.
In Romania, alegerea Aliantei D.A., nominal de dreapta, demonstreaza ca electoratul a ales calea reformelor si a democratiei. In Germania, alegandu-se stanga, s-a optat pentru contrariul reformelor, primejduindu-se democratia. In Romania, Traian Basescu, din unghi formal conservator, departe de a o periclita, e aparatorul ei de stanga cel mai ferm si consecvent. Nastase, pozand in lider social-democrat, e protectorul cel mai vajnic al propriului sau scaun si al conservelor neo- si postcomuniste.
Democratia, ca si libertatea, care-i constituie samburele, e tot timpul in pericol peste tot. Dar sa nu exageram. In fapt s-a democratizat pericolul, patrunzand in paturi largi ale popoarelor debusolate de globalizare. Contextele politice sunt funciar diferite fata de anii ‘30. In Germania, primejdia s-a cuibarit intr-un electorat prea orientat catre securitatea sociala, si deci stagnant, precum si in populismul unui cancelar cazut in patima puterii. In Romania a patruns, ascuns sub faldurile stangii democratice, intr-un partid reactionar de mase, pretinzand c-ar fi trecut in opozitie si ar apara tara de autoritarism.
Si Germania, si Romania se vor descurca, intelegand ca doar reforma de piata poate asigura protectia sociala. Asta, daca social-democratii din ambele tari vor inceta sa-si dea cu stangu-n dreptul si nu vor mai permite unor lideri sa confiste in interes personal viitorul propriilor lor tari, uitand de intelesul si de traditia glorioasa inclusa in sintagma “social-democratie”.