De același autor
În Germania, falimentul iminent al unei mari bănci, Hypo-Real-Estate, considerată relevantă pentru întregul sistem, urmează să fie evitat prin eventuala naţionalizare a unui întreg pachet de acţiuni. Guvernul de la Berlin, condus, nota bene, de un cancelar creştin-democrat, nu de un comunist sau de un social-democrat, a adoptat recent o lege în acest sens. Ca şi cum recursul la naţionalizări n-ar fi relevant pentru sistemul economiei de piaţă. Ca şi cum exproprierea, un instrument prin excelenţă marxist-leninist şi colectivist, n-ar zgudui din temelii încrederea generală în statul de drept liberal. Ca şi cum nu i-ar răpi, odată cu dreptul sacrosanct la proprietate, aerul, fără de care acest stat al prosperităţii generale s-ar sufoca.
În mod vădit, recesiunea i-a smintit pe mulţi în Vestul Europei. Afectaţi nu sunt doar liderii politici, oameni care dau mai nou din colţ în colţ în căutare de soluţii apte să frâneze consecinţele contracţiei economice şi, ca atare, să le permită rămânerea în funcţii. O stafie, proaspăt scoasă de la naftalina resentimentelor antidemocratice, şi-a reluat umbletul prin Europa. Sub loviturile succesive ale celei mai ample crize financiare şi economice din ultimii 80 de ani, liberalismul şi economia de piaţă se resimt. Ambele au redevenit ţintele predilecte ale unor gânditori de buzunar, care se visează în ipostaze leniniste, învestiţi de „dezmoşteniţii soartei“ în funcţia de lideri spirituali ai maselor revoltate.
În Germania, de pildă, toată suflarea politică de stânga, în frunte cu liderul sindical Michael Sommer şi cu Gesinne Schwan, candidata stângii la preşedinţia Republicii Federale, invocă mai nou spectrul tulburărilor sociale. Tulburări pe care, în siajul recesiunii, ar ameninţa să le işte amplificarea la 5 sau 6 milioane a numărului şomerilor germani.
În România, unii contestatari teribilişti torpilează în scrierile lor consensul democratic-liberal, redescoperind prezumtivele virtuţi ale marxismului. Un anume Vasile Ernu îl vede chiar şi pe Lenin, primul mare dictator modern al Europei, în postura de erou. Că Lenin a devenit asasin în masă şi n-a reuşit să împiedice accesul la putere al lui Stalin, unul dintre cei mai sângeroşi ucigaşi din istorie, îl interesează prea puţin pe Ernu. În „posteritatea lui Marx“ şi prin urmare în ireversibilitatea actualei crize capitaliste nădăjduieşte şi Alex Cistelecan, descris de Evenimentul Zilei drept unul dintre cei mai vocali autori stângişti din România.
Agitpropul stângii româneşti nu e decât lanterna roşie a unei dezbateri care a înfierbântat întregul Occident, fără să lase rece nici măcar SUA, ţara libertăţii, ce părea vaccinată pe veci, pururi împotriva febrei urii de sine, a umorilor antiindividualiste şi a virusului colectivist. „Adevăratul război al civilizaţiilor“ sau „al culturilor“ are loc în America, fiind „o schismă majoră, având ca obiect nu avorturile, nu mariajul homosexual şi nici şcolirea copiilor acasă, ci libera iniţiativă, principiul aflat la temelia culturii americane“, scria recent Arthur Brooks în paginile cotidianului conservator new-yorkez Wall Street Journal.
Autorul evidenţia apariţia unei noi mişcări protestare în America. Alcătuită din toţi americanii de rând, care continuă să-şi ramburseze creditele, să-şi plătească ipotecile şi primele de asigurare, din bancheri ce nu s-au înglodat în datorii, această mişcare are un scop firesc. Să întrebe de ce oare noua administraţie Obama îi răsplăteşte cu generozitate pe toţi cei ce au provocat implozia sistemului financiar şi au iscat ori agravat actuala criză, greşind grav în toate deciziile lor importante.
Întrebarea e legitimă şi va ocupa un loc de frunte în dezbaterile care vor începe după aplanarea actualei recesiuni. Fiindcă se va constata că politica înglodării în datorii publice, prin subvenţionarea unor concerne şi bănci muribunde, va provoca nu doar monumentale deficite bugetare, care vor împovăra grav generaţii întregi, ci şi o galopantă inflaţie, una ce va părea multă vreme cu totul imposibil de zăgăzuit.
Pe moment, nu pare însă nimeni în stare să oprească alunecarea iremediabilă a puterilor occidentale în himera pseudosoluţiilor socialiste. Fiindcă fatala înclinare spre instrumentarul colectivist e puternic susţinută de o amplă mişcare intelectuală occidentală.
Rămâne de văzut cine va reuşi totuşi să exorcizeze resuscitata nălucă socialistă. Şi ce sacrificii va presupune această operaţiune de igienizare.
