Alegerile locale si erorile etice din politica romaneasca

Se apropie alegerile locale, partidele isi pregatesc strategiile de campanie, procesul de desemnare a candidatilor este in plina desfasurare. Nimeni nu a remarcat faptul ca, spre deosebire de alegerile precedente, partidele au ocolit in general fixarea de criterii, de orice natura, pentru acceptarea candidaturilor. Printre aceste criterii, daca cineva isi mai aduce aminte, figura si integritatea morala (e drept, nedefinita foarte clar), chiar daca nimeni nu a fost oprit sa candideze in Romania pe criterii exclusiv morale. In momentul de fata, nici macar introducerea acestui criteriu pur formal nu mai pare a interesa clasa politica.

O explicatie a acestei absente este data de complexitatea alegerilor locale. Putem observa cu tristete ca niciun partid nu are atatia candidati credibili cate posturi eligibile exista in administratia locala. Unele partide au renuntat chiar sa prezinte candidati in orase importante - vezi cazul Sibiului sau al Timisoarei. In lipsa competitiei interne in cadrul partidelor, dilemele etice nu au de unde sa apara. Vom asista astfel la alegeri locale care se vor transforma, in unele cazuri, in simpla confirmare in functie a unor primari, ceea ce va impiedica alternanta la putere, necesara oricarei democratii functionale.

Explicatia de mai sus nu este insa suficienta. Motivul principal al absentei moralitatii drept criteriu de desemnare a candidatilor este increderea partidelor in unele retete electorale considerate in mod fals a fi de succes. Aceasta incredere se bazeaza pe intelegerea gresita a rolului pe care etica il are de jucat in politica.

Se stie ca relatia etica-politica este una controversata care a suscitat multe pasiuni si dispute teoretice. Inainte de a examina felul in care aceasta relatie este inteleasa defectuos din perspectiva pregatirii campaniei electorale, sunt necesare cateva precizari, care nu epuizeaza nici pe departe fondul problemei. Dintotdeauna s-a pus intrebarea daca exista loc pentru etica in politica, iar raspunsurile sunt extrem de variate. Unii autori (Martin Benjamin, Splitting the Difference: Compromise and Integrity in Ethics and Politics, University Press of Kansas, 1990) accepta compatibilitatea intre cele doua, dar isi pun intrebarea adiacenta: cum poate fi conciliata politica, prin esenta arta a compromisului, cu etica, pentru care compromisul este un semn al lipsei de integritate? Altfel spus, politicianul are de raspuns la intrebarea daca este posibil sa obtii compromisul fara a te compromite. Aceasta intrebare poate fi reformulata si altfel: care sunt limitele tolerabile ale compromisului in politica? Alti autori considera ca etica nu poate fi conciliata decat partial cu politica: aceasta este interpretarea lui Max Weber (Politica  o vocatie si o profesie, Anima, 1992), potrivit careia trebuie facuta distinctia intre etica convingerii (Gesinnungsethik) si etica responsabilitatii (Verantwortungsethik). Prima se refera la valori absolute, cea de-a doua recunoaste complexitatea relatiei mijloace-scopuri, fiind etica politicienilor. O a treia interpretare este data de autori (Ralf Dahrendorf, Dupa 1989. Morala, revolutie si societate civila, Humanitas, 2001) care cred ca etica de natura nonpolitica, cea a convingerii, este compatibila cu politica in situatii extreme, atunci cand se pune problema pozitiei fata de un regim politic autoritar, iar aceasta pozitie, indiferent de natura eticii practicate, nu poate fi decat de respingere.

Patru erori...

Exista mai multe erori care caracterizeaza, in spatiul romanesc, raportarea la relatia etica-politica. O astfel de raportare eronata are, contrar aparentelor, rezultate concrete si duce, in cele din urma, la esecul unui anumit mod de a face politica.

O prima eroare a partidelor in a aplica criterii etice este data de convingerea ca scopul fundamental este castigarea de cat mai multe voturi, fara sa mai conteze integritatea morala a candidatului. Un politician dovedit ca agent al fostei Securitati este privit din perspectiva maximizarii voturilor, si nu a trecutului sau. De ce este gresit acest tip de abordare? Este foarte posibil ca respectiva persoana sa capete increderea electoratului. Intrebarea se pune cum va putea acea persoana sa converteasca ulterior aceasta incredere in actiuni benefice pentru comunitatea pe care o reprezinta. Orice actiune va incerca sa puna in aplicare se va lovi de contestare din partea societatii civile, a presei si chiar a colegilor de partid. O asemenea persoana va ajunge la concluzia ca este mai bine sa nu faca nimic si sa se prezinte mai des in diverse talk-show-uri in care declara mereu ca are doar intentii bune. Aceste persoane nu isi vor putea duce mandatul la indeplinire, iar aceasta nerealizare va afecta, in cele din urma, si credibilitatea partidului din care fac parte. Pe termen scurt, prezentarea in fata electoratului a unor persoane cu un trecut vinovat poate avea succes - un succes bazat pe ignoranta si amnezie. Pe termen lung, insa, o asemenea strategie este un esec.

Exista si cazuri mai complicate in care colaborationismul unui om politic este cunoscut de un cerc restrans de colegi de partid si/sau de adversari politici. Asemenea persoane vor fi si mai putin motivate sa actioneze in slujba comunitatii, fiind tentate la compromisuri de orice fel si cu oricine.

O a doua eroare este aceea de a accepta sprijin din partea oricarui partid sau om politic pentru a atinge scopul de a castiga un mandat, fie el de primar, consilier local sau judetean ori presedinte de consiliu judetean. Pe de o parte, niciun partid nu poate exclude a priori alte partide de la negocieri pre sau postelectorale. Pe de alta parte insa, exista limite care tin de pozitionarea ideologica. Nu este indicat ca un partid bazat pe un electorat de dreapta sa incheie aliante, nici macar tacite, cu un partid de stanga. Motivul este ca electoratul nu se va conforma unor asemenea aliante. Iluzia anumitor oameni politici este ca orice alianta care se incheie, la centru sau la nivel local, se va reflecta automat in aditionarea voturilor. In realitate, aliantele politice in dispretul identitatii partidelor si a celor care le sustin au ca efect tocmai indepartarea propriului bazin electoral. Dreapta adunata cu stanga are ca efect nu insumarea optiunilor electorale, ci disparitia lor. A exclude aliante improprii din punct de vedere ideologic reprezinta insa a face o optiune etica foarte clara in favoarea unor valori comune impartasite de membrii unui partid, valori care diferentiaza acel partid fata de altele - o optiune a carei absenta se resimte in politica romaneasca.

O a treia eroare, pe care candidatii sunt tentati sa o faca, si care diminueaza astfel rolul eticii in luarea deciziilor politice, este de a primi finantari pentru campania electorala din partea oricui. In timpul unei confruntari politice apar diversi reprezentanti ai unor interese legitime sau mai putin legitime care isi ofera sprijinul unui candidat sau mai tuturor celor care reprezinta partide cu sanse de a castiga. Este, desigur, greu a face distinctia intre un finantator care doreste sa contribuie la succesul unui candidat fara a avea un interes situat in afara legii si acel finantator care are un interes economic precis, sperand ca cel pe care il sprijina sa ii ofere la randul sau, in cazul in care este ales, posibilitatea de a accesa fonduri publice in conditii privilegiate. Este greu, dar nu imposibil, in majoritatea cazurilor linia de demarcatie fiind destul de usor de trasat. Nu trebuie acceptate finantarile venite din partea celor care au interese in afara legii, deoarece in acest fel omul politic care castiga increderea electoratului risca sa devina un simplu accesoriu al respectivului finantator, nemaivand timpul si interesul sa isi promoveze propria sa viziune politica, devenind astfel, pana la urmatoarele alegeri, incapabil sa propuna un proiect credibil, fiind privit intotdeauna cu suspiciune, indiferent daca intentiile sale sunt bune sau mai putin bune.

In fine, o a patra eroare consta in a crede ca banii platiti presei sunt o investitie sigura si care asigura, prin ea insasi, succesul in alegeri. Presa poate contribui la difuzarea mesajului politic atunci cand acesta exista. Daca nu este formulata o oferta credibila care sa tina cont de nevoile celor care voteaza, expunerea mediatica devine un handicap. O campanie electorala care sa fie construita pe contactul direct cu alegatorii si mai putin pe prezenta in studioul de televiziune este mai de succes, mai ieftina si mai etica. Notorietatea si increderea nu se negociaza, nu se pot converti in bani, ci se capata si se pierd doar prin mijloace proprii.

Am enumerat doar patru erori etice pe care unii oameni politici le asuma, de obicei, in mod voit sau inconstient. Lista ramane deschisa. Vom vedea cati dintre cei care aspira acum la o demnitate locala sau judeteana le vor comite. Daca dupa alegerile locale din iunie vom constata ca majoritatea celor alesi le-au comis, mai avem de asteptat inca o data patru ani pana cand vom putea spera la un alt fel de a face politica.