De același autor
Condamnarea survine la 18 ani de cand Stanica si Creanga au creat si asigurat conditiile pentru ca omorul sa fie savarsit in arest de detinutul de drept comun Clita Marian, iar transportarea victimei la Penitenciarul Spital Jilava sa fie tardiva. Sentinta vine dupa un timp atat de lung, in mare parte din cauza relatiilor de casta a celor acuzati care au incercat sa amane si chiar sa blocheze ancheta si procesul, atat la Procuratura, cat si la Tribunalul Militar.
De multe ori, am avut impresia ca nu se mai poate face nimic. Dupa entuziasmul din decembrie 1989, este descoperit jurnalul lui Gh. Ursu confiscat de Securitate, ancheta demareaza, se strang dovezi indubitabile de catre procurorul Dan Voinea, dar ancheta este oprita de procurorul Samoila Joarza cu acordul procurorului general Vasile Manea Dragulin, implicat in musamalizarea crimei inca din 1985. A urmat, in 1996, noua speranta legata de preluarea puterii de coalitia CDR-PD-UDMR, insa cazul Gh. Ursu a inaintat foarte incet, mult prea incet in acea perioada. Au fost inaintate nenumarate memorii si cereri ale Fundatiei Gh. Ursu, dar si ale altor ONG-uri sau ale multor intelectuali. Doar catre sfarsitul mandatului greva foamei a lui Andrei Ursu a reusit deblocarea procesului.
Cu atat mai mult raman de apreciat desfasurarea si rezultatul procesului sub mandatul PSD-ului si al doamnei ministru Rodica Stanoiu. Pentru ca, evident dar poate surprinzator, procesul a inaintat mai bine dupa preluarea guvernarii de catre PSD in anul 2001.
Prin mutarea procesului mafia care-l bloca a fost slabita. In fata probelor care se adunasera si a unei intense mediatizari a cazului Ursu, la 14 mai 2003, judecatorul Parvu Liviu de la Tribunalul Militar sfarseste prin a se auto-dezinvesti, iar cazul este preluat de Curtea de Apel. La Tribunalul Militar, inculpatii Stanica si Creanga veneau ca acasa, salutau si erau salutati de grefieri, gardieni. Judecatorii le erau favorabili, caci unii proveneau din vechea Militie si Securitate si se retrasesera aici dupa 1990.
De multe ori, avocatii Fundatiei Gheorghe Ursu erau sicanati si tratati cu ostilitate.
La 14 iulie 2003, in fata probelor evidente, Curtea de Apel Bucuresti prin judecatorul Viorel Podar ii condamna pe tortionarii-colonei Tudor Stanica si Creanga Mihai la cate 11 ani inchisoare pentru complicitate la crima. O premiera pentru justitia post-decembrista in Romania, confirmata cu mici diferente de sentinta din 10 octombrie, care ii incadreaza la articolul de instigare la omor.
Nu a existat un caz mai important si mai relevant de abuz impotriva drepturilor omului, intamplat inainte de 1989 si care trebuia rezolvat dupa 1989. Nu exista alt caz in care Militia si Securitatea sa fi determinat fara echivoc moartea unui opozant fara a putea ascunde adevarul. Daca te gandeai in ce masura s-au rezolvat cazuri de abuzuri impotriva drepturilor omului din Romania lui Ceausescu, te gandeai la cazul Ursu. Este important sa apreciem pozitiv acum acest succes al justitiei, pentru ca aceasta este recompensa si pentru cei din justittie care au curaj. Nu cred ca este bine sa vedem peste tot nerealizari. Poate increderea intr-o justitiie corecta este greu de castigat, dar schimbarea imaginii unei justitii care nu poate face dreptate intr-o justitie care poate face dreptate este un pas foarte important.
Aceasta victorie este si a presei si a ONG-urilor pentru ca multe din demersurile lor, chiar daca nu imediat, pana la urma au efect.
Este o victorie a prietenilor, a familiei lui Gh. Ursu si mai ales a fiului sau. Andrei Ursu a fost de o consecventa fara sfarsit in a cere sa fie pedepsiti cei vinovati de moartea tatalui sau, in conditiile in care orice noua dovada la dosar sau orice noua argumentare a ceea ce s-a intamplat in arest era o rana pentru el, o reamintire a chinurilor in care a trait, in ultimele zile, tatal sau.
Orice memoriu catre ministrul justitiei, catre tribunal, orice demers catre presa, orice interviu era incarcat de durerea de a-si aduce aminte de sfarsitul tatalui sau. O victorie a lui Andrei Ursu care este pana la urma victoria lui Gheorghe Ursu. Vazandu-l pe Andrei Ursu sacrificand totul pentru cauza tatalui sau, stiind de consecventa cu care Gh. Ursu si-a scris un jurnal ani la rand, jurnal inca facut disparut de generalul Eugen Grigorescu, vazand in dosar declaratiile despre inversunarea cu care era anchetat si batut, poti sa ai convingerea ca Gheorghe Ursu a fost omorat nu doar pentru ceea ce a facut, nu pentru jurnal, ci pentru ce urma sa faca. Gheorghe Ursu ar fi devenit un lider al disidentei si al opozitiei romanesti de care ar fi fost atata nevoie. Acest lucru a fost prevenit, calculat cu maxima cruzime si, cu certitudine, dirijat de seful Cercetarii Penale a Securitatii, Vasile Gheorghe.
Ironia face ca Stanica si Creanga sa fie instrumentele care isi aparau doar un scaun plin de avantaje, Clita isi apara o celula de inchisoare putin mai calduta. Ar fi interesant de stiut daca meritau aceste avantaje fata de statul in inchisoare, pentru ca au facut militie politica, pentru ca au omorat un om pentru tovarasul Ceausescu.
